Inspectoratele școlare pot echivala perioadele de studii postliceale finalizare cu diplomă pentru elevii care termină studii în străinătate de nivel postliceal sau o altă formă de învățământ obligatoriu în străinătate sau în România, la organizații care predau după curriculum altui stat și sunt înregistrate la ARACIP, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial, pe 30 octombrie. În plus, inspectoratele școlare stabilesc, prin procedură proprie, forma documentelor (original, copie, traducere autorizată și/sau legalizată) solicitate aplicantului. Vezi în articol toate modificările apărute în metodologie.
Elevii care au terminat studii în străinătate de nivel postliceal sau o altă formă de învățământ obligatoriu în străinătate sau din România, la organizații care predau după curriculum altui stat și sunt înregistrate la ARACIP, pot cere echivalarea diplomei.
Alte două modificări au apărut în metodologie: nu mai este necesar ca persoanele din comisia care evaluează dosarele să facă dovada absolvirii unei instituții de învățământ superior de lungă durată cu diplomă de licență, a ciclului al II-lea de studii universitare de master sau cu diplome echivalente, așa cum prevedea până acum legea. Aceste persoane, din cadrul inspectoratelor școlare trebuie instruite de CNRED, iar limita de cel mult 3 zile pentru desfășurarea instruirii a fost eliminată complet.
Cei care au studii postliceale finalizate pot cere echivalarea continuării studiilor într-un domeniu similar și obținerii unei calificări din sistemul românesc de învățământ.
Pentru cei care au urmat o altă formă de organizare a învățământului obligatoriu finalizată cu diplomă Ministerul Educației poate recunoaște și echivala perioada de studii.
Elevii care își pot echivala studiile din afara României sunt cetățenii români, cei din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, precum și cei care se află sub protecție internațională.
Art 1, alin (3): Prevederile prezentei metodologii se aplică și pentru echivalarea perioadelor de studii de nivel postliceal finalizate cu diplomă, pentru care Ministerul Educației dispune evaluarea de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, în vederea continuării studiilor într-un domeniu similar și obținerii unei calificări din sistemul românesc de învățământ.
Art. 1 alin (4): În cazul persoanelor care au urmat o altă formă de organizare a învățământului obligatoriu finalizată cu diplomă și care solicită recunoașterea diplomei, Ministerul Educației poate recunoaște și echivala diploma în urma evaluării perioadei de studii de către ISJ/ISMB, conform procedurii prevăzute la art. 125 alin. (12) lit. a) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024.
De asemenea, pot echivala și elevii care nu au finalizat cu o diplomă studiile corespunzătoare învățământului obligatoriu și învățământului postliceal în străinătate, așa cum era prevăzut și până acum.
Art. 5. — (1) Evaluarea dosarelor în vederea echivalării se efectuează de către o comisie formată din minimum 3 persoane desemnate din cadrul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
(2) Fișa postului persoanelor nominalizate la alin. (1) se completează cu atribuția de evaluare a dosarelor de echivalare de către conducerea inspectoratului școlar județean/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Art. 6. — (1) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București colaborează cu Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (C.N.R.E.D.) în vederea echivalării perioadelor de studii și transmit/transmite anual C.N.R.E.D. o situație centralizată a solicitărilor de echivalare.
(2) Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor organizează sesiuni de instruire cu persoanele nominalizate de inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
(3) Pe durata desfășurării instruirii, cheltuielile pentru deplasare și cazare sunt suportate de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Actele necesare
Dosarul pentru echivalarea perioadelor de studii cuprinde următoarele documente:
a) cerere;
b) foaie matricolă pentru clasele din România (dacă este cazul);
c) documente școlare din care să rezulte nivelul, durata și promovarea clasei/claselor pentru care se solicită echivalarea;
d) document de identificare al elevului;
e) alte documente, dacă este cazul (adeverință emisă de autoritatea competentă din țara de origine care să confirme autenticitatea documentelor de studii).
Dosarul pentru echivalarea perioadelor de studii se depune:
a) la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București;
b) la unitatea de învățământ la care elevul participă la cursuri în calitate de audient, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației nr. 5.726/2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
(2) Dosarul se poate depune fizic sau online, conform procedurilor interne stabilite de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Pentru evaluarea dosarului de echivalare nu se percep taxe.
Inspectoratele școlare fac echivalarea diplomelor / Fiecare ISJ poate cere altă formă a actelor – copii, originale sau copii legalizate
De echivalarea diplomelor se ocupă în continuare inspectoratele școlare care au dreptul să aleagă în ce formă cer documentele.
Art 2, alin. 2- Inspectoratele școlare stabilesc, prin procedură proprie, forma documentelor (original, copie, traducere autorizată și/sau legalizată etc.) solicitate aplicantului.
Procedura de echivalare
Art 3, alin (3): Persoanele din cadrul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București desemnate să evalueze dosarele de echivalare verifică existența în dosar a documentelor prevăzute la art. 2 și, în cazul în care constată că dosarul nu este complet, înștiințează solicitantul în vederea transmiterii documentelor care lipsesc.
(4) Evaluarea în vederea echivalării presupune analizarea documentelor școlare din străinătate sau de la organizațiile furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul special al ARACIP, și identificarea claselor efectuate în străinătate sau la organizațiile menționate. În procedura de evaluare, ISJ/ISMB au/are în vedere următoarele elemente, de la caz la caz: statutul instituției de învățământ, forma de învățământ, nivelul și durata studiilor, rezultatele învățării și competențele dobândite.
(5) Echivalarea se realizează la nivelul ultimei clase absolvite.
(6) Termenul de soluționare a dosarului de echivalare este de 30 de zile calendaristice de la data depunerii dosarului complet la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Art. 4. — (1) Atestatul de echivalare emis de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București este valabil pentru înscrierea în orice unitate de învățământ preuniversitar din sistemul național de învățământ, la încadrarea pe piața forței de muncă și pentru înscrierea la cursuri de formare profesională.
(2) Atestatul de echivalare se eliberează unității de învățământ, titularului, părinților, tutorilor legal instituiți sau unui împuternicit legal, în format fizic sau electronic, cu semnătură digitală, pentru solicitările depuse online.
Evaluarea dosarelor
În plus, nu mai este necesar ca persoanele din comisia care evaluează dosarele să facă dovada absolvirii unei instituții de învățământ superior de lungă durată cu diplomă de licență, a ciclului al II-lea de studii universitare de master sau cu diplome echivalente, așa cum prevedea legea. Potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial:
Art. 5. — (1) Evaluarea dosarelor în vederea echivalării se efectuează de către o comisie formată din minimum 3 persoane desemnate din cadrul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
(2) Fișa postului persoanelor nominalizate la alin. (1) se completează cu atribuția de evaluare a dosarelor de echivalare de către conducerea inspectoratului școlar județean/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Art. 6. — (1) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București colaborează cu Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (C.N.R.E.D.) în vederea echivalării perioadelor de studii și transmit/transmite anual C.N.R.E.D. o situație centralizată a solicitărilor de echivalare.
(2) Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor organizează sesiuni de instruire cu persoanele nominalizate de inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
(3) Pe durata desfășurării instruirii, cheltuielile pentru deplasare și cazare sunt suportate de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.