OFICIAL Inspectoratele școlare au obligația să transmită la agenția de plăți și inspecție socială absențele elevilor ale căror familii iau venit minim de incluziune. Situația trebuie dată lunar, în format electronic, până la data de 10 a lunii în curs, pentru luna anterioară

14.702 vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare trebuie să transmită, lunar, la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană situația privind frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare ale Legii nr. 196/2016, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul comun al ministrului muncii nr. 634 din 19 februarie 2024 și al ministrului educației nr. 4.010 din 14 martie 2024.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial stabilește modelul situației privind frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare de ajutor pentru familia cu copii în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

Situația realizată de inspectoratele școlare se transmite lunar, în format electronic, până la data de 10 a lunii în curs, pentru luna anterioară și conține atât datele de identificare ale copiilor, cât și absențele nemotivate înregistrate de aceștia.

Art. 1. — „În vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, inspectoratul școlar județean, respectiv al municipiului București, denumit în continuare inspectorat școlar, în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința ori trăiește titularul dreptului la venit minim de incluziune — componenta de ajutor pentru familia cu copii are obligația să transmită lunar la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, situația privind frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Conform sursei citate, agențiile pentru plăți și inspecție socială județene trimit inspectoratelor școlare tabelul nominal al copiilor din familiile beneficiare de ajutor, în vederea identificării copiilor pentru care înregistrarea de absențe nemotivate poate conduce la diminuarea cuantumului ajutorului pentru copii.

Tabelul se transmite lunar inspectoratelor școlare până cel târziu la data de 5 a lunii în curs pentru drepturile de ajutor pentru familia cu copii aprobate în luna anterioară.

Apoi, pe baza tabelului primit, inspectoratele școlare întocmesc situația privind frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare de ajutor pentru familia cu copii.

Art. 2. — „(1) În vederea întocmirii de către inspectoratele școlare a situației prevăzute la art. 1, agențiile teritoriale transmit acestora tabelul nominal al copiilor din familiile beneficiare de ajutor pentru familia cu copii, în vederea identificării copiilor pentru care înregistrarea de absențe nemotivate poate conduce la diminuarea cuantumului ajutorului pentru copii în condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare. Modelul tabelului nominal este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Tabelul prevăzut la alin. (1) se transmite lunar inspectoratelor școlare până cel târziu la data de 5 a lunii în curs pentru drepturile de ajutor pentru familia cu copii aprobate în luna anterioară.

(3) Pe baza tabelului nominal prevăzut la alin. (1), inspectoratele școlare întocmesc situația privind frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare de ajutor pentru familia cu copii, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

(4) Situația prevăzută la alin. (3) se transmite lunar, în format electronic, până la data de 10 a lunii în curs, pentru luna anterioară și conține atât datele de identificare ale copiilor, cât și absențele nemotivate înregistrate de aceștia.

(5) Pentru transmiterea electronică a tabelului nominal prevăzut la alin. (1), respectiv a situației prevăzute la alin. (3), agențiile teritoriale și inspectoratele școlare asigură elementele de siguranță informatică pentru protejarea datelor cu caracter personal conținute.”

Iată ce prevede Legea nr. 196/2016:

Articolul 19 – (1) În cazul familiilor care au în întreținere copii de vârstă școlară, ajutorul pentru familia cu copii se acordă în cuantumurile prevăzute la art. 18, cu condiția ca fiecare copil să fie înscris și să frecventeze fără întrerupere o formă de organizare a învățământului preuniversitar, respectiv învățământ cu frecvență, prevăzută de Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor care le întrerup din motive medicale.

(2) Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii, acordat potrivit prevederilor alin. (1), se diminuează în raport cu numărul de copii din familie, după cum urmează:

a) cu 50% din cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pentru luna în care acesta înregistrează mai mult de 15 absențe nemotivate;

b) cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie pentru luna în care copilul înregistrează mai mult de 30 de absențe nemotivate;

c) cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pe perioada în care copilul întrerupe anul școlar, cu excepția situațiilor în care întreruperea este cauzată din motive de natură medicală;

d) cu cuantumul ce revine fiecărui copil din familie, pe perioada când copilul repetă anul școlar din alte motive decât cele de natură medicală.

(3) În situația în care unul dintre copii nu mai frecventează cursurile școlare, acesta nu mai este luat în considerare nici la stabilirea venitului net lunar ajustat și nici la stabilirea cuantumului ajutorului pentru familia cu copii.

(4) În cazul în care copilul care frecventează școala a împlinit vârsta de 18 ani în cursul unui an școlar, ajutorul pentru familia cu copii se acordă până la finalizarea anului școlar în care este înscris.”

Cât este venitul minim de incluziune pentru familia cu copii, potrivit legii
Foto: Legea nr. 196/2016 – captură legislatie.just

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


11 comments
  1. dar cu de motivarea absentelor fara motiv .. cine ar trebui sa suporte consecintele??? dirigintii / cadrele didactice, daca sint evaluati si cite absente au elevii. atunci??? daca se trec toate absentele in catalog nu este loc suficient in spatiile pt. absente atunci..???

  2. Funcția de diriginte NU prevede în fișa postului munca secretariatului.(consultați ROFUIP atribuții diriginte)

    Nici a secretariatului cea de asistent social.

    Dacă ați refuza la compartimentul secretariat toate tâmpeniile primite de la tot felul de instituții care cer vrute si nevrute (de cele mai multe ori fără bază legală NU s-ar ajunge aici)

    Toți care au ceva de rezolvat trimit în școli adrese.
    Nimeni din conducerea școlii NU verifică cât sunt de legale.
    Secratariatul nici atât.

    Doar se vaită că e împovărat de muncă (ceea ce e corect) și apoi le transferă in cârca diriginților.

    De multe ori diriginții nu mai au efectiv timp să se ocupe de elevi cocoșați de acte administrative care în mod normal revin altor instituții (burse sociale, transport, absente pt primării si alocații complementare, părinți in străinătate pt DAS, liste cu elevi pt ,,kituri cu rechizite ” , statistici medicale, etc)

    1. Dirigintii din scoala mea numara absentele si dau cu subsemnatul pentru ele. Mentionez ca avem comisie de absente in scoala, dar au facut in asa fel incat secretara sa nu aiba de munca. Au pus in comisie dirigintii si invatatorii.

    2. Zau? Ai incercat vreodată sa faci asta? Sa ai tupeu sa spui ca nu e treaba ta. Tupeu poti avea. E simplu. Ce urmeaza din partea conducerii si a colegilor acoliti care fac slujul, probabil nu stii. Inscenari, controale, sicanari, hartuieli. Sa te potolesti. Sa intelegi ca faci ca ei sau ca iti iei talpasita. Tipic mafiot.
      Iar directorii fac și ei ce sunt obligati de sus.

  3. Da, numără ISJ ul de nu mai poate.
    E doar un intermediar.

    Primește datele, se laudă cu ele și le dă mai departe.

  4. Minunat!

    Dirigintele pare că e confundat cu un muncitor necalificat .
    Numără absențele pe bandă rulantă

    1. La final de modul pt toti elevii pt raportare ISJ
    2. La final de lună pt cei cu bursă socială
    4. La început de lună doar pt cei cu sumă forfetară navetă
    5. Când au chef alte instituții, la cerere ( pt cei cu alocație complementară sau pt cei cu CES)

    Apoi vrem discuții despre burn out, epuizare, tracasare, lipsă de eficiență.

    Digitalizare made in Romania.

  5. Și unde e noutatea? Așa se făcea și înainte. Și nu secretarul număra absențele, ci dirigintele – ca să știe și cei care habar n-au câte hârtii trebuie să facă un profesor, vrea sau nu vrea.

    1. Dirigintele NU e asistent social. PUNCT. In fisa postului dirigintelui nu exista sa numere absente CA SA LE DECLARE LUNAR ASISTENTEI SOCIALE. Da, numara absente lunar, monitorizeaza absentele pentru a comunica parintelui. Nu sa faca in plus munca asistenților sociali.
      Vreti sa faca atribuții de asistent social? Atunci mariti sporul de 10 %.
      Secretara nu numara nimic, tot in carca dirigintilor pica treaba. Desi, pe vremuri, da, o vedeam ca vine si cauta prin cataloage la diversi elevi. Acum, secretara, pe motiv ca nu are timp (ca are minister grija sa impovareze si secretariatul) munca benevola si neremunerata ca asistent social de facut dosare burse si numarat absente pica tot pe fraierii de diriginti. Ca nu au nimic de facut si primesc sporul ala de 10 la suta degeaba. Unii cred ca a fi diriginte e optional. Gresit. Sunt scoli, UNDE NU AI INCOTRO. Vrei sa cedezi dirigentia de 10 ori si in plus la cata nesimtire exista din partea elevilor si parintilor lor. Basca a ministerului.

      1. Eu sunt profesor, nu secretar. La noi deja se refuză dirigenția, orice-ar spune conducerea… Când trebuie să răspunzi de toate prostiile numai consiliere nu ai timp să faci și după aceea tot tu ești de vină că n-ai rezolvat toate problemele lumii… (nici c-ai putea rezolva mare lucru din problemele copiilor, că nu ne-a făcut nimeni psihologi școlari…)

        E adevărat că există și opțiunea de a nu face mare lucru sau a face cu întârziere și în silă, până când ”înțelege” și directorul că trebuie să pună pe altcineva. Mie mi-au trebuit 12 ani să învăț că tot în boul care trage se dă cu biciul și dacă faci ceva repede și bine nu te laudă nimeni, doar îți dau mai mult de muncă. Așa că mă controlez să nu mai investesc nimic din timpul meu liber pentru școală. Pierderea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii cer să fie incluşi obligatoriu în comisia de concurs pentru şefii inspectoratelor şcolare. Antonia Pup, CNE: Dacă nu aveți ce să ascundeți, chemați elevii în comisie

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei, Monica Anisie, să includă în regulile concursului pentru şefia inspectoratelor şcolare judeţene, puse în dezbatere publică săptămâna trecută, obligația ca în comisia de…
Vezi articolul

Gratuitatea transportului pentru elevii navetiști să fie implementată, solicită Consiliul Național al Elevilor: „Sumele forfetare au reprezentat, cel puțin pe termen scurt, o soluționare temporară”

„Consiliul Național al Elevilor consideră necesară implementarea gratuității transportului public al elevilor”, se arată într-o informare a reprezentanților elevilor. Reacția vine în contextul în care elevii care învață în altă…
Vezi articolul

Doi elevi de liceu, către colegii lor din clasa a VIII-a: Evaluarea Națională e doar un pas, sunt doar 2 ore din viața ta / Indiferent de unde ești, dacă tu îți dorești și dacă muncești, poți ajunge, indiferent de profil, în locul pe care ți-l dorești

Ana și Victor, doi elevi de clasa a X-a, respectiv a XI-a, au povestit din experiența lor despre Evaluarea Națională, cum și-au ales liceele în etapa de Admitere și cum…
Vezi articolul

Înscrierea la orele Centrului de Excelență din București e gratuită pentru elevii de gimnaziu și liceu, dosarele se depun la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Orele au loc sâmbăta, la două săptămâni. Directorul instituției spune că este nevoie de mai mulți profesori pe anumite discipline

Elevii de gimnaziu și liceu care vor să se pregătească suplimentar la matematică, chimie, fizică, română, geografie și informatică în cadrul Centrului de Excelență din București se pot înscrie gratuit…
Vezi articolul