OFICIAL Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 încep pe 30 mai, iar reînscrierile, în data de 16 mai – documentul trimis de minister inspectoratelor prevede posibilitatea înscrierii inițiale online, dar dosarele cu documente trebuie depuse fizic

65.493 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Părinții își pot înscrie copiii cu vârste între 3 și 5 ani la grădiniță în anul școlar 2022-2023, începând cu data de 16 mai, în cazul celor care se reînscriu, iar pe 30 mai se fac înscrierile pentru cei care frecventează prima oară o grădiniță, potrivit unui document publicat de Ministerul Educației. Informația a fost deja publicată marți de Edupedu.ro.

„Condițiile de înscriere sunt neschimbate față de anii trecuți. În limita locurilor disponibile și copiii de 2 ani pot fi înscriși la grădiniță,” a declarat marți secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru.

Documentul prevede, referitor la înscriere, faptul că „părinții pot comunica unității de învățământ și prin fax, poștă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul) pentru a se realiza planificarea pentru depunerea dosarelor.

Etapa de depunere a dosarelor cu documentele necesare se va desfășura conform planificării realizate de unitatea de învățământ, pe zile și pe intervale orare. Planificarea va fi postată atât pe site-ul unității de învățământ, cât și la avizier.

Ce mai scrie în documentul trimis inspectoratelor: „Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.

În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învățământul preșcolar, primite de la părinți, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice, după cum urmează:

Criteriile generale de departajare sunt următoarele și presupun existența:

  • unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul școlar următor, în unitatea de învățământ respectivă;
  • unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului. În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinți este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil, respectiv: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate.

Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ preșcolar sau cu grupe de preșcolari, sunt aprobate de consiliul de administrație al acesteia și avizate de către consilierul juridic al inspectoratului școlar județean/al municipiului București până la data de 27 mai 2022.

Criteriile specifice de departajare sunt aplicate după epuizarea departajării pe baza criteriilor generale menționate anterior. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.

Aceste criterii nu pot fi discriminatorii și nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului procesului de înscriere în învățământul preșcolar.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învățământ preșcolar vor posta pe site-ul unității de învățământ/ISJ și/sau la avizier, la loc vizibil, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informații:

  • capacitatea instituției;
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2022-2023 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.

Unitățile de învățământ preșcolar particular au obligația de a afișa și informații privind statutul grădiniței, respectiv: autorizată să funcționeze provizoriu sau acreditată ARACIP”.

Curriculumul pentru educație timpurie este disponibil pe site-ul Ministerului Educației.

Educaţia timpurie (0 – 6 ani) este formată din nivelul antepreşcolar (0 – 3 ani) şi învăţământul preşcolar (3 – 6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa ​mijlocie şi grupa mare.

Educația timpurie antepreșcolară se poate desfășura în creșe, grădinițe și în centre de zi, de stat sau private, după același conținut educativ și după aceleași standarde naționale.

Copiii sunt organizați pe grupe de vârstă omogene, dar nu este exclusă constituirea unor grupe eterogene.

Învățământul preșcolar se desfășoară în grădinițe sau în școli (de stat sau private), care au ca secție grupe de învățământ preșcolar, după același curriculum și respectând aceleași standarde naționale.

În 2016 Ministerul Educației a elaborat și un Ghid pentru părinți, pentru înscrierea la grădiniță a copiilor. Informațiile pot fi utile în continuare:

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legea care prevede că în creșe pot merge copii de la 0 luni la 3 ani, promulgată de președintele Iohannis / La „grupa mare” vor putea fi și câte 20 de copii. Acreditarea este primită cadou de toate creșele existente de stat, particulare și confesionale, fără să mai treacă pe la ARACIP, la intrarea legii în vigoare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative…
Vezi articolul

Cum vor fi ajutați copiii cu CES, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar. Părinții trebuie să aleagă una dintre formele de sprijin: Vouchere educaționale nou introduse sau alocația de hrană și cazarmament – surse

Toți copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), inclusiv cei cu dizabilităţi, din școlile de masă sau speciale, de stat şi particulare vor putea beneficia vouchere educaţionale în cuantum fix sau…
Vezi articolul

Guvernul plătește 6,63 de lei pe săptămână pentru porțiile de fructe/lapte și corn ale unui singur elev, cu aproape un leu mai mult decât anul trecut / Prin lege, produsele de panificație pot nici să nu fie distribuite dacă atribuirea contractului nu a fost finalizată

Pentru anul școlar 2022-2023 s-au alocat cu 62 de milioane de lei mai mult pentru “Programul pentru școli al României”, adică în total, suma de 563 de milioane de lei,…
Vezi articolul