OFICIAL În fiecare an se va organiza „Săptămâna națională a siguranței rutiere”, în a treia săptămână din luna mai: Activități educative, concursuri de tip cea mai bună patrulă școlară de circulație din România

1.891 de vizualizări
Legea privind instituirea „Săptămânii naționale a siguranței rutiere”, care prevede ca această săptămână să se desfășoare în fiecare a treia săptămână din luna mai, anual, a fost publicată în Monitorul Oficial. Anul trecut școlar, Ministerul Educației a recomandat ca în programul Școala Altfel să fie prioritizate activități pentru educația rutieră, pe baza celor 3 ghiduri de educație rutieră pentru învățământul primar, gimnazial și liceal aprobate și publicate de Minister.

În fiecare an, în a treia săptămână din luna mai, se va organiza „Săptămâna națională a siguranței rutiere”, potrivit legii publicate în Monitorul Oficial, marți, 8 aprilie.

Ministerul Educației și Cercetării cel al Afacerilor Interne vor derula campanii de informare a populației și în școli, activități pentru elevi prin care să crească siguranța rutieră.

De asemenea, în școli se pot organiza concursuri locale sau naționale de tip cea mai bună patrulă școlară, iar în zilele de sâmbătă și duminică ale „Săptămânii naționale a siguranței rutiere”, Parlamentul României asigură proiecții reprezentative pe clădirea Palatului Parlamentului între orele 22:00 și 24:00.

În „Săptămâna națională a siguranței rutiere”, activitățile se vor adresa întregii populații, nu doar elevilor.

Potrivit legii adoptate marți:

Art. 1. — Se instituie a treia săptămână din luna mai, anual, ca „Săptămâna națională a siguranței rutiere”

Art. 2. — Pentru organizarea „Săptămânii naționale a siguranței rutiere” se pot desfășura manifestări științifice, educative și cultural-artistice consacrate conștientizării și
informării cetățenilor despre provocările și soluțiile privind creșterea siguranței rutiere, de către:


a) Parlamentul României, în domeniul realizării unei legislații moderne, cu impact asupra creșterii siguranței rutiere, cu posibilitatea participării organizațiilor neguvernamentale,
sindicale și patronale interesate;


b) autoritățile și instituțiile publice implicate în implementarea Strategiei naționale privind siguranța rutieră pentru perioada 2022-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2022, cu modificările ulterioare, pe tema progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor de siguranță rutieră, cu posibilitatea participării organizațiilor neguvernamentale, sindicale și patronale interesate;

c) Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Afacerilor Interne, prin organizarea de activități practice de educație rutieră, în unitățile de învățământ preuniversitar și în spațiile publice, inclusiv concursuri locale, județene și naționale de tipul Cea mai bună patrulă școlară de circulație din România”;


d) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin prezentarea investițiilor în domeniul infrastructurii rutiere pentru creșterea siguranței rutiere.


Art. 3. — În zilele de sâmbătă și duminică ale „Săptămânii naționale a siguranței rutiere”, Parlamentul României asigură proiecții reprezentative pe clădirea Palatului Parlamentului între orele 22:00 și 24:00.


Art. 4. — (1) Parlamentul României, prin comisiile reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, poate transmite anunțurile de interes public în cadrul acțiunilor de
informare a publicului cu privire la organizarea fiecărei „Săptămâni naționale a siguranței rutiere”, în condițiile legii.


(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale pot difuza anunțurile de interes public prevăzute la alin. (1).

Informații de context

În martie 2024, Ministerul Educației a publicat 3 ghiduri de educație rutieră pentru învățământul primar, gimnazial și liceal. Toți profesorii au obligația legală să facă educație rutieră, a precizat Ministerul Educației în 2024.

Secțiunea conține 3 ghiduri de educație rutieră, realizate de către Ministerul Educatiei, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române. Aceste ghiduri sunt destinate ciclurilor de învățământ primar, gimnazial si liceal. Secțiunea va fi completată si cu alte resurse educaționale deschise ce vor fi transmise Ministerului Educatiei de către organizații neguvernamentale, cu activitate relevantă în domeniu si/sau de unităţi de învățământ preuniversitar, care, prin activitățile desfăşurate, au creat astfel de documente ce pot fi puse la dispoziția elevilor şi a profesorilor.

În mai 2022, România a adoptat Strategia Națională pentru Siguranța Rutieră 2022-2030,

Strategia prevede că „activitățile de educație rutieră sunt eficiente doar dacă sunt susținute de cadre didactice formate în acest domeniu. In acest sens vor fi organizate sesiuni de informare cu specialiști și cursuri de formare pentru cadrele didactice, prin casele corpului didactic sau furnizori privați de formare”. 

Un obiectiv al Strategiei Naționale pentru Siguranța Rutieră 2022-2023 constă în creșterea nivelului de educație rutieră în rândul preșcolarilor și elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar. Acțiunile pentru aplicarea obiectivului sunt, printre altele:

  • „Crearea unui spațiu pe pagina de internet a ME și pe paginile de internet ale inspectoratelor școlare dedicat educației rutiere, care să conțină informații de sensibilizare, documente și resurse naționale și internaționale privind siguranța rutieră;
  • Revizuirea periodică a ghidurilor de educație rutieră și diseminarea acestora în toate unitățile de învățământ;
  • Desemnarea unei persoane responsabile cu educația rutieră la nivelul inspectoratelor școlare și a unităților de învățământ preuniversitar care să coordoneze activitățile privind educația rutieră;
  • Organizarea unor sesiuni de informare și cursuri de formare pe tema educației rutiere, adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar;
  • Realizarea de proiecte parteneriale cu autoritatea publică centrală pentru afaceri interne sau cu organizațiile neguvernamentale pentru elaborarea unor materiale educaționale adaptate nivelului de studiu al preșcolarilor și elevilor, în domeniul educației rutiere;
  • Derularea de activități periodice (2/semestru), care să includă teme de educație rutieră specifică* în cadrul bibliotecilor școlare și a centrelor de informare și documentare. (*în fiecare județ se vor organiza activități de educație rutieră specifice, având în vedere abordarea principalelor cauze de accidente în care sunt implicați minori din fiecare zonă în parte).”

O altă acțiune a Strategiei este „dezvoltarea a două campanii educaționale online în domeniul educației rutiere și al primului ajutor pentru conștientizarea a 3.000.000 beneficiari”.

Citește și:
Ministerul Educației cere școlilor date despre numărul profesorilor care au participat la cursuri de formare pe tema educației rutiere – document 
O parte din profesori vin la cursurile de educație rutieră, pentru a obține dreptul de a preda aceste noțiuni, doar ca să ia o diplomă pentru gradul didactic, spune Titi Aur / Ce tipuri de lecții rutiere sunt în alte țări
Titi Aur: Un program coerent pentru a forma cât mai mulți profesori, pentru a transmite mesaje corecte și coerente despre siguranță rutieră, ar trebui să se facă accelerat, rapid, de mâine, nu de la anul, nu de peste 10 ani
Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, propusă de secretarul de stat Sorin Ion: În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor
Școlile din Ilfov trebuie să folosească la ore ghidurile de educație rutieră lansate recent de Ministerul Educației – recomandarea Inspectoratului școlar cu o săptămână înainte ca elevii de a XII-a să termine cursurile

1 comment
  1. Școală mai facem cândva, sau doar săptămâni de toate felurile numai de școală nu? Că și asa anul școlar e luuuung rău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sesiuni educaționale, evenimente interactive și expoziții de tehnologie pentru elevi, studenți și profesori la Poli International Fest, dedicat studiilor inginerești în limbi străine, în perioada 5-6 martie

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) va organiza, în zilele de 5 și 6 martie, în campusul instituției de învățământ superior, prima ediție a evenimentului International Fest…
Vezi articolul