În luna aprilie, profesorii și angajații din sistemul de Învățământ primesc o tranșă din plata unor restanțe salariale ce au fost stabilite prin hotărâri judecătorești, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Plata se va face eșalonat, în 5 ani. Este vorba despre ordinul nr. 3.841 din 26 februarie 2024, privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, aferente tranșelor cu data scadentă în anul 2024.
- Edupedu.ro a scris că scolile și Inspectoratele școlare au avut de trimis, până în data de 15 martie 2024, Ministerului Educației sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești pentru angajații din învățământ.
Art. 3 – „(5) Pe baza datelor transmise de ordonatorii de credite, Ministerul Educației va suplimenta bugetele unităților/instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat și va transfera în conturile de trezorerie deschise pe numele acestora sumele aferente plății tranșelor stabilite potrivit art. 1 în luna martie 2024, iar plata se va efectua în luna aprilie 2024.”
La art. 1, ordinul stabilește procedura de efectuare a plăților către personalul din unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect:
a) acordarea unor drepturi de natură salarială, cu tranșa de plată în anul 2024;
b) acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, cu tranșa de plată în anul 2024.
Art. 2. — (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, precum și a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019—31 decembrie 2024, se realizează astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Ordinul poate fi consultat mai jos:
Despre OUG 48/ 2022 – plata eșalonată pe 5 ani a diferențelor de drepturi salariale
Amintim că, aprobată în aprilie 2022, Ordonanța de urgență nr. 48/ 2022 a fost elaborată după negocierile dintre guvern și reprezentanții profesorilor, după ce sindicatele acestora au obținut în instanță plata diferențelor salariale. Actul normativ prevede că sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani.
a)în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.
Potrivit OUG nr. 48/2022, pentru anul 2022, sumele se plăteau într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevede art. 4, alin. (4) din ordonanța amintită. Chiar și așa, mai multe inspectorate școlare au primit ultimatumuri și în noiembrie 2022 și în martie 2023 pentru cere de la școli sumele de plată a diferențelor salariale.
Plățile au început cu întârziere. Edupedu.ro a scris în august 2023 că unii profesori nu primiseră plata restanțelor salariale din ordonanța 48 din 2022, potrivit surselor noastre. Pentru anul 2023, banii ar fi trebuit virați până pe 30 iunie, într-o singură tranșă.
Impactul bugetar estimat este de 1.20 miliarde lei, eșalonat, în perioada 2022-2026, spunea fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.