OFICIAL În 2024, voucherele de vacanță sunt de 1.600 de lei pentru profesorii și angajații din Învățământ, dar se impozitează cu 20%, dublu față de anul trecut

35.062 de vizualizări
Foto: Pexels.com
În 2024, valoarea voucherelor de vacanță este de 1.600 de lei pentru angajații din Învățământ, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Voucherele de vacanță se impozitează cu 20%, conform actualelor prevederi legale, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI).

Este vorba despre despre ordinul de ministru nr. 4.440 din 15 mai 2024. Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4072/2023 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învăţământ de stat, în Ministerul Educaţiei şi în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023 — 2026.

Primesc aceste vouchere de 1.600 de lei cei care au salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, conform documentului citat anterior.

La articolul 3, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alin. (7) și (8), cu următorul cuprins:

„(7) Pentru personalul din sistemul de învățământ se acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024—31 decembrie 2026, ale căror salarii nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora.

(8) Pentru personalul din sistemul de învățământ în calculul salariului net cuvenit funcției de bază de până la 8.000 lei sunt incluse toate drepturile salariale aferente funcției de bază.”

Profesorii angajați pe mai mult de o normă

La articolul 4, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins: „(5) Personalul angajat cu mai mult de o normă/post beneficiază de vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 de lei/an, în condițiile prezentului articol.”

Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării

La articolul 10, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: „(6) Pentru sumele reprezentând vouchere de vacanță se calculează și se rețin contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului.”

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

În 2023, valoarea voucherelor de vacanță era de 1.450 de lei. Suma de 1.450 de lei a fost impozabilă în luna în care beneficiul a fost acordat, iar potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit este de 10% în acest caz. Concret, angajații care au primit aceste vouchere au plătit 145 de lei impozit. Cu alte cuvinte, dacă din suma de 1.450 s-a scăzut 145 de lei, profesorii au rămas cu 1.305 lei.

În 2024, conform prevederilor legale, chiar dacă suma pentru vouchere a crescut până la 1.600 de lei, se aplică impozitul pe venit de 10% și încă 10% contribuția de asigurări sociale de sănătate. 20% din 1.600 de lei înseamnă 320 de lei. Dacă scădem 320 din 1.600 de lei, atunci diferența este de 1.280 de lei. Spre deosebire de anul trecut, profesorii sunt pe minus cu 25 de lei.

Sindicatele din Educației au solicitat ministrului Educației, Ligia Deca, să ia, în regim de urgență, măsurile necesare pentru acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2023. Este vorba despre personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar sau administrativ) încadrat/revenit în activitate după data acordării acestora în cursul anului trecut.

La începutul săptămânii trecute, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „au fost virați banii deja (pentru voucherele de vacanță 2024 – n.red)”. Acesta a precizat că profesorii și angajații din învățământ primesc cardurile cu sumele cel târziu pe 14 iunie.

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată în privința voucherelor de vacanță 2024, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

Citește și:
Profesori și angajați din școli nu au primit nici acum voucherele de vacanță pentru anul 2023, semnalează sindicatele, care cer Ligiei Deca să le dea banii „în regim de urgență”
Aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ a fost actualizată în privința voucherelor de vacanță 2024 – document
Simion Hăncescu, FSLI: Au fost virați banii pentru voucherele de vacanță. Profesorii și angajații din învățământ primesc sumele cel târziu pe 14 iunie
Până luni, 20 mai, la ora 10, toate școlile și grădinițele din județul Dolj vor transmite numărul profesorilor care iau vouchere de vacanță 2024 – adresă a inspectoratului școlar
Voucherele de vacanță se impozitează cu 20%. Spre deosebire de anul trecut, profesorii și angajații din învățământ sunt pe minus cu 25 de lei / Cornelia Popa Stavri: Se reține din salarii suma de 320 de lei
Vouchere de vacanță de 1.600 de lei pentru profesorii și angajații din Învățământ. Primesc aceste sume cei cu salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, potrivit unui ordin de ministru – document
Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca. Liderul sindical Marius Nistor: Atât timp cât salariul net aferent funcției de bază este până la 8000 lei net inclusiv, salariatul trebuie să primească indemnizația de hrană
Legislație clarificată pentru directori și profesori, prin ordonanță de urgență. Liderul sindical Marius Nistor: Cei care predau și în regim de plata cu ora și depășesc 8.000 lei net vor beneficia de alocația de hrană și de voucherul de vacanță
Analiza proiectului de OUG care modifică Legea învățământului preuniversitar, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Sunt vizate voucherele de vacanță, indemnizația de hrană și programul „Masă sănătoasă”
Indemnizația de hrană și voucherele de vacanță pentru profesori se calculează prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază – proiect de OUG
Sindicatele profesorilor anunță că Ministerul Educației pregătește o ordonanță de urgență pentru a rezolva problema raportării lunare a activității pentru sporul de doctorat și pentru calcularea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță la salariul net cuvenit funcției de bază – document

7 comments
  1. Sa le răspundem cu aceeași monedă la alegeri. Haideți sa le dam calculele peste cap și în cap!!

  2. Mai sunt mincinoșii, care ziceau că măresc, în funcții? De ce?
    Eu nu înțeleg de ce mint zeci de mii de oameni și totuși mai au drept de a sta în funcția de unde au făcut ei “socoata asta”!
    Afară cu mincinoștii care zic că dau dar când tragi linie realizeźi că au tratat zeci de mii de oameni ca pe ultimii fraieri!

    1. Nu ati inteles nici pana acum ca se doreste distrugerea educatiei nationale……cat mai prosti..cat mai multe voturi…….fara o noua revolutie nu se va face nimic in tara asta de kkt….cu conducatori de kkt.

  3. Ciolacu marcheaza un punct, folosind tehnica de croseu inventata de Dragnea: Marirea pe hartie a brutului, dupa care se aplica impozite si ele crescute, rezultatul net fiind mai mic!
    Mai simplu, au vrut ca poporul sa auda ca bugetarii au primit mai mult! Adevarul este ca acestia primesc mai putin fata de acum un an, cu suma de 25 de lei net. Daca luam in calcul cresterea preturilor prin inflatie, primesc o suma diminuata serios.
    Rusinos este ca un personaj ciudat ce ocupa postul de ministru de finante si se pretinde a fi liberal gireaza si acopera toate aceste manevre.

  4. frecție la picior de lemn aceste vouchere la ce preturi au umflat hotelierii …corect e un salariu decent,sa nu se mai umilească nimeni cu bonuri,carduri și vouchere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții care sunt însoțitori, facilitatori la ore pentru elevii cu deficiențe sau cerințe educaționale speciale, pot fi plătiți, în premieră, din fonduri europene – apel PNRR de 24 de milioane de euro

Părinții care sunt însoțitori/ facilitatori/ shadow la ore pentru copii/ tineri cu deficiențe/ dizabilități și/ sau cerințe educaționale speciale pot fi plătiți, în premieră, din fonduri europene, în cadrul apelului…
Vezi articolul

Marius Budăi, înainte de întâlnirea cu sindicatele din Educație: Începem discuțiile tehnice pe noua lege a salarizării / Coaliția trebuie să dea răspunsul pe solicitările de creșteri salariale, nu la Ministerul Muncii se decid cheltuielile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, înainte de întâlnirea cu sindicatele din educație, că la nivelul ministerului încep „discuțiile tehnice” pe noua lege a salarizării, dar coaliția trebuie să…
Vezi articolul

Instrumente digitale pentru școli și profesori ca să combată dezinformarea în rândul elevilor și să învețe competențe digitale, publicate de Comisia Europeană / În Europa, unul din trei elevi cu vârsta de 13 ani nu are competențe digitale de bază

Comisia Europeană a publicat, marți, orientări pentru profesorii de învățământ primar și secundar despre modalitățile de combatere a dezinformării și de promovare a alfabetizării digitale în clasele lor. În prezent, în Europa,…
Vezi articolul

Profesorii care nu au primit încă banii pentru lucrările corectate la examene vor fi plătiți după sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023, spune secretarul de stat Sorin Ion din Ministerul Educației: Unele județe așteaptă să facă plata la pachet

Profesorii care nu au primit până acum banii pentru corectarea lucrărilor corectate la examenele naționale, inclusiv pentru echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat cu mediile din liceu, ar putea…
Vezi articolul