Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost publicată în Monitorul Oficial. Un astfel de program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.635 din 12 septembrie 2024 privind aprobarea Listei programelor de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare.
Edupedu.ro a scris că cei care aleg să urmeze cursurile licenței didactice cu dublă specializare pot să primească burse de studiu în cuantum egal în cuantum egal cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
Art. 2. — „(1) Orice program de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare funcționează legal dacă este acreditat și funcționează în condițiile stabilite prin actul de acreditare.
(2) Programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sunt cuprinse în nomenclatorul privind domeniile și programele de studii universitare, domeniile și programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, unitatea administrativ-teritorială de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ și limba sau limbile de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, care se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.
(3) Programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, reprezintă ciclul I de studii universitare și au un număr de 240 de credite, conform ECTS/SECT, și se finalizează prin nivelul 6 din Cadrul național al Calificărilor.
Art. 3. — Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Direcția generală învățământ universitar, Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Autoritatea Națională pentru Calificări și instituțiile de învățământ superior.”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Lista programelor de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare:
- Matematică — Informatică sau Informatică — Matematică
- Fizică — Informatică sau Informatică — Fizică
- Chimie — Informatică sau Informatică — Chimie
- Matematică — Fizică sau Fizică — Matematică
- Fizică — Chimie sau Chimie — Fizică
- Biologie — Chimie sau Chimie — Biologie
- Istorie — Geografie sau Geografie — Istorie
- Psihologie — Sociologie sau Sociologie — Psihologie
- Filozofie — Psihologie sau Psihologie — Filozofie
- Filozofie — Sociologie sau Sociologie — Filozofie
- Istorie — Filozofie sau Filozofie — Istorie
- Istorie — Sociologie sau Sociologie — Istorie
- Istorie — Psihologie sau Psihologie — Istorie
- Pedagogie — Psihologie sau Psihologie — Pedagogie
- Pedagogie — Sociologie sau Sociologie — Pedagogie
- Pedagogie — Filozofie sau Filozofie — Pedagogie
- Istorie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
- Geografie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
- Pedagogie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
- Psihologie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
- Sociologie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
- Filozofie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
- Educație fizică și sportivă — Kinetoterapie și motricitate specială
- Sport și performanță motrică — Kinetoterapie și motricitate specială
- Teologie didactică — Istorie
- Teologie didactică — Limba și literatura română
- Teologie didactică — Limba și literatura maghiară
- Teologie didactică — Limba și literatura engleză
- Teologie didactică — Limba și literatura germană
- Teologie didactică — Etnologie
- Teologie didactică — Studiul patrimoniului și managementul bunurilor culturale
- Teologie didactică — Istoria artei
- Teologie didactică — Studii culturale
Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.