OFICIAL Fizică-Informatică, Biologie-Chimie, Istorie-Filozofie, Teologie didactică-Limba și literatura engleză, în lista programelor de licență didactică cu dublă specializare / Lista completă

47.858 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost publicată în Monitorul Oficial. Un astfel de program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.635 din 12 septembrie 2024 privind aprobarea Listei programelor de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare.

Edupedu.ro a scris că cei care aleg să urmeze cursurile licenței didactice cu dublă specializare pot să primească burse de studiu în cuantum egal în cuantum egal cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Art. 2. — „(1) Orice program de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare funcționează legal dacă este acreditat și funcționează în condițiile stabilite prin actul de acreditare.

(2) Programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sunt cuprinse în nomenclatorul privind domeniile și programele de studii universitare, domeniile și programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, unitatea administrativ-teritorială de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ și limba sau limbile de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, care se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.

(3) Programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, reprezintă ciclul I de studii universitare și au un număr de 240 de credite, conform ECTS/SECT, și se finalizează prin nivelul 6 din Cadrul național al Calificărilor.

Art. 3. — Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Direcția generală învățământ universitar, Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, Autoritatea Națională pentru Calificări și instituțiile de învățământ superior.”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Lista programelor de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare:
  1. Matematică — Informatică sau Informatică — Matematică
  2. Fizică — Informatică sau Informatică — Fizică
  3. Chimie — Informatică sau Informatică — Chimie
  4. Matematică — Fizică sau Fizică — Matematică
  5. Fizică — Chimie sau Chimie — Fizică
  6. Biologie — Chimie sau Chimie — Biologie
  7. Istorie — Geografie sau Geografie — Istorie
  8. Psihologie — Sociologie sau Sociologie — Psihologie
  9. Filozofie — Psihologie sau Psihologie — Filozofie
  10. Filozofie — Sociologie sau Sociologie — Filozofie
  11. Istorie — Filozofie sau Filozofie — Istorie
  12. Istorie — Sociologie sau Sociologie — Istorie
  13. Istorie — Psihologie sau Psihologie — Istorie
  14. Pedagogie — Psihologie sau Psihologie — Pedagogie
  15. Pedagogie — Sociologie sau Sociologie — Pedagogie
  16. Pedagogie — Filozofie sau Filozofie — Pedagogie
  17. Istorie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
  18. Geografie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
  19. Pedagogie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
  20. Psihologie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
  21. Sociologie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
  22. Filozofie — O limbă și literatură modernă/maternă sau Limba și literatura română
  23. Educație fizică și sportivă — Kinetoterapie și motricitate specială
  24. Sport și performanță motrică — Kinetoterapie și motricitate specială
  25. Teologie didactică — Istorie
  26. Teologie didactică — Limba și literatura română
  27. Teologie didactică — Limba și literatura maghiară
  28. Teologie didactică — Limba și literatura engleză
  29. Teologie didactică — Limba și literatura germană
  30. Teologie didactică — Etnologie
  31. Teologie didactică — Studiul patrimoniului și managementul bunurilor culturale
  32. Teologie didactică — Istoria artei
  33. Teologie didactică — Studii culturale 

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
PROIECT Matematică-Informatică, Biologie-Chimie, Istorie-Psihologie, Teologie didactică – Limba și literatura română, în lista programelor de licență didactică cu dublă specializare / Lista completă a specializărilor – document

4 comments
  1. nici una din cel două specializari nu va duce la rezultatele dorite ! pentru fiecare parte a specializarii respectivă instructia va fi la jumătate si uite asa se distruge invatamantul, școală, educatia tinerilor ! jumătati de măsură in toate si dupa aia vrei performante!

  2. se infiinteaza si desfiinteaza dupa numarul de studenti. cand doreau multi sa fie studenti – fiecare universitate sugea banul, acum studenti Mai putin oferta trebuie sa fie Mai atragatoare. nu exista un plan benefic, doar interes

  3. info – chimie, info – fizică, info – chimie, înțeleg ca nu sunt cadre pe fizica, info și chimie care sa vina in sistem sa predea dar așa ceva nu am pomenit niciodată!
    mai bine mai scoateți din drepturile elevilor că încă sunt cam multe si nu in folosul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Cluburile sportive școlare pot încheia contracte cu cabinete de medicină sportivă și personalul lor didactic se poate perfecționa la cursuri organizate de federații naționale sau internaționale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei – proiect

Profesorii din cadrul cluburilor sportive școlare pot urma cursuri de perfecționare organizate de federații naționale sau internaționale iar cluburile pot încheia contracte cu cabinete medicale de medicină sportivă, potrivit unui…
Vezi articolul

DOCUMENT Răsturnare de situație. Ministerul Educației s-a răzgândit și nu mai cere școlilor activități remediale pentru fiecare copil, ci doar pentru cei din grupurile vulnerabile. Inițial, ARACIP a solicitat școlilor să facă planificarea activităților remediale pentru fiecare elev

Ministerul Educației s-a răzgândit cu privire la activitățile remediale cerute inițial profesorilor pentru fiecare elev. La solicitarea Edupedu.ro de a explica de ce a cerut ca toți elevii din România…
Vezi articolul