OFICIAL Examenele de certificare pentru absolvenții liceelor vocaționale vor fi în perioada 6 – 23 iunie 2023

3.347 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Absolvenții învățământului liceal, filiera vocațională, vor susține examenele de certificare în perioada 6 – 23 iunie 2023 și fiecare unitate de învățământ nominalizată ca centru de examen își va elabora propriul calendar de desfășurare a examenului de certificare, potrivit Ordinului Ministerului Educației nr. 4.340/2023, publicat în Monitorul Oficial.

Prin acest act normativ se modifică ordinul ministrului educației nr. 4.433/2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal, filiera vocațională, cu modificările și completările ulterioare astfel:

După alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) În anul școlar 2022—2023, fiecare unitate de învățământ nominalizată ca centru de examen își va elabora propriul calendar de desfășurare a examenului de certificare care va fi comunicat unităților de învățământ arondate. Probele de examen vor fi planificate în perioada 6—23 iunie.”

Conform noilor prevederi, fiecare unitate de învățământ nominalizată ca centru de examen își va elabora propriul calendar de desfășurare a examenului de certificare, iar acesta va fi comunicat unităților de învățământ arondate.

Unitățile de învățământ vor comunica elevilor și părinților informații privind planificarea probelor de examen, potrivit Ministerului Educației.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Greva generală din școli – ziua 8. Federațiile sindicale anunță că greva continuă, după cel mai mare protest de stradă al angajaților din școli, după întâlnirea cu președintele Iohannis, miercuri au loc proteste în mai multe orașe
OFICIAL Perioada pentru susținerea atestatului de către elevii de clasa a XII-a a fost prelungită până pe 23 iunie
Încheierea mediilor pentru clasele a XII-a a fost prelungită până pe 9 iunie, la fel ca înscrierea pentru Bacalaureat, anunță Ministerul Educației în contextul grevei generale care continuă în școli
Examenele de certificare pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic au loc în perioada 12-23 iunie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Calendarul înscrierilor

2 comments
  1. Aceste examene au fost decalate, dar examenul de bacalaureat nu. Examenul de bacalaureat începe pe 12 Iunie . Cum vor putea susține aceste probe că totuși nu sunt supraoameni?

  2. A zis decât. Știe ea când se termina greva? Cel mai bun lucru în momentul de fata este înghețarea anului. Sau sa dea aceste probe cu jandarmii militarii polițiștii etc. Și cu specialii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reguli egale pentru toate școlile, cer reprezentanții Consiliului Național al Elevilor: Altfel autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular, generând o discriminare fără precedent

„Solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât să includă…
Vezi articolul

Zero legi în dreptul Ministerului Educației, în Planul Anual de Lucru al Guvernului aprobat miercuri, deși în planul legislativ era anunțat un proiect de lege bazat pe „România educată”, în iunie, iar ministrul Cîmpeanu susținea că lansează dezbaterea luna aceasta

Ministerul Educației nu a propus niciun proiect legislativ în Planul Anual de Lucru al Guvernului, document publicat sub formă de raport de implementare și realizare a priorităților propuse de instituțiile…
Vezi articolul

Confuzie creată în rândul directorilor de școli și angajaților aflați în grevă generală, printr-un document trimis de Ministerul Educației care făcea trimiteri și la amenzi / Sindicatele îl demontează punct cu punct: Conține dispoziții contradictorii și creează o presiune nejustificată asupra directorilor

Sindicatele din învățământul preuniversitar demontează un document trimis de Ministerul Educației, care conținea prevederi din legislație care ar avea legătură cu conflictul de muncă. Adresa de la minister a fost…
Vezi articolul

Reprezentanții studenților cer bani la rectificarea bugetară pentru suplimentarea burselor, altfel „s-ar ajunge la premiera istorică a scăderii numărului de studenți bursieri”

Reprezentanții studenților solicită premierului Florin Cîțu și ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să asigure suplimentarea fondului de burse pentru studenți pentru a majora subvenția cu 41 de lei/lună, respectând creșterea cuantumului unei…
Vezi articolul