Elevii din clasele aflate în online pot prezenta și teste făcute pe banii lor, la școală, în ziua a 8-a, dacă vor să revină la cursuri în format fizic, potrivit unui nou ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, publicat miercuri seara în Monitorul Oficial. Măsura fusese anterior anunțată în declarația de presă de ministrul Sorin Cîmpeanu.
Concret, elevii care sunt în regim de școală online și care provin din clasele suspendate pe motiv de caz de infectare, pot reveni în continuare în a 8-a zi la școală, dacă prezintă un test negativ. Până acum era valabil doar testul făcut la cabinetul medical al școlii, acum a fost introdusă și posibilitatea ca DSP să facă acele teste și chiar ca elevii să vină cu rezultatul unui test făcut în mediul privat.
„La articolul 6 din Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 942 din 1 octombrie 2021, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Testarea elevilor se realizează în a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învățământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul DSPJ/DSPMB. Până la efectuarea testului, elevii continuă activitatea didactică în regim on-line.
Elevii al căror test efectuat în unitatea de învățământ este negativ, precum și elevii care prezintă în a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, pot relua cursurile cu prezență fizică.
Elevii care nu se prezintă la testare sau care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR efectuat în ultimele 24 de ore, reiau cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.”
Potrivit statisticii publicate de ministerul Educației, numărul de copii/ elevi din clasele/ grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate era miercuri de 278.024.
Articolul este în curs de actualizare
Foto: © Kontakt5956 | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.