Oficial: Dragoș Ciuparu a fost numit secretar de stat la Cercetare, domeniu lăsat fără conducere pentru mai bine de două luni de premierul Orban

1.846 de vizualizări
Dragoș Ciuparu a fost numit secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, potrivit unei decizii semnate de premierul Ludovic Orban și publicate în Monitorul Oficial astăzi, 20 ianuarie. Conform surselor Edupedu.ro, Ciuparu se va ocupa de Cercetare, domeniu lăsat vacant pentru mai bine de 2 luni de premierul Orban. Amintim că Cercetarea nu a mai prins, în executivul Orban, nici măcar statutul de Autoritate națională, fiind un departament în Ministerul Educației.

Dragoș Ciuparu a mai condus Cercetarea în perioada 2010-2012, ca președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Ştiinţifică – cu rang de secretar de stat, în Guvernul Boc. Ciuparu a fost președintele PMP Prahova.

Foto: Monitorul Oficial

Dragoș Ciuparu și-a făcut doctoratul la Universite Paris Diderot, Paris 7, apoi a fost cercetător Universitatea Yale, SUA, a fost membru al comisiei prezidențiale pe educație condusă de Mircea Miclea, a fost șef al Cercetării în Guvernul Boc – poziție din care a avut o importanță majoră în intrarea României în proiectul laserului de la Măgurele (ELI-NP).

Tot ca șef al Cercetării, în 2011, Ciuparu a lansat o procedură de evaluare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, care s-a finalizat însă în guvernul social-democrat ce s-a succedat la putere, iar rezultatele nu au mai fost folosite în aplicarea finanțării în cercetare.

În ultimii ani, a fost membru al echipei de consilieri a Uniunii Europene pentru asistență în politici publice în Republica Moldova, pe domeniile Educație și Cercetare.

Ciuparu este profesor și director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat de la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.

Amintim că primul secretar de stat numit de premierul Ludovic Orban în Ministerul Educației a fost Lucian Dragoș Rădulescu, secretar general al PMP Prahova. Potrivit surselor Edupedu.ro, Rădulescu – avocat și profesor la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești – a fost numit cu scopul de a se ocupa de Cercetare, însă până la urmă a fost “repartizat” la relația cu Parlamentul.

  • Tot cu mare întârziere a decis Orban să numească secretar de stat și pe un alt domeniu de importanță majoră în educație: preuniversitar. Aici, premierul a numit-o săptămâna trecută pe Luminița Barcari – inspector şcolar general la ISJ Ialomiţa şi vicepreşedinte PNL Ialomiţa.

Potrivit surselor Edupedu.ro, la finalul anului Orban era decis să lase Educația fără secretari de stat pe domeniile preuniversitar și cercetare, pe care oricum le-a lăsat fără conducere de pe 4 noiembrie 2019 și până în a doua jumătate a lunii ianuarie 2020.

CV Dragoș Ciuparu

2012-prezent: profesor la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

2010-2012: președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Ştiinţifică, cu rang de secretar de stat

2008-2010: prorector responsabil cu Managementul, activitatea didactică învătământ superior şi cercetare la Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti

2005-2008: conferențiar, apoi profesor la Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti

2001-2005: cercetător științific/lector la Universitatea Yale, SUA

1999-2001: cercetător postodctoral la Universitatea Yale, SUA

1996-1999: doctor în Inginerie chimică la Universitatea Denis Diderot – Paris 7

1986-1991: Inginer în inginerie chimică la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești

Descarcă de aici CV-ul lui Dragoș Ciuparu

FOTO: Sound of Science

Premierul Ludovic Orban pe 7 noiembrie 2019, la conferința de preluare a mandatului de ministru al Educației și Cercetării de către Monica Anisie: Degeaba ai un minister, dacă aloci 0,17% din PIB pentru Cercetare / Guvernul Orban a alocat Cercetării 0,12% din PIB
Raluca Turcan, Ludovic Orban si Monica Anisie, la preluarea mandatului de ministru al Educației de către Anisie / Foto: edupedu.ro
  • Întrebare: Care este forma de organizare pe care o va avea cercetarea, în acest cabinet? Ludovic Orban: Va avea o structură condusă de un secretar de stat. Am unit educația cu cercetarea, pentru că noi considerăm că există o legătură intrinsecă, pentru că noi trebuie să urmăm modelul european în care cercetarea – cel puțin aplicată – se desfășoară în universități și încercăm să susținem dezvoltarea cercetării în universități. Degeaba ai un minister, dacă aloci 0,17% din PIB pentru cercetare. Cu siguranță va crește alocarea, trebuie să facem o evaluare foarte clară a necesităților existente în domeniul cercetării.
  • Intenția noastră este să nu dăm bani numai pentru salarii, ci resursele financiare să fie alocate în sistem de competiție, după criterii obiective, de obținere a proiectelor de cercetare și acest sistem a mai funcționat, dacă vă aduceți aminte
  • Va fi departament condus de un secretar de stat
  • Evident, cercetarea va fi sprijinită nu numai de secretarul de stat sau de ministru, ci va sprijinită de guvern în ansamblul său, pentru că fără cercetare, inovare și mai ales fără aplicarea rapidă a rezultatelor cercetării și inovării economia nu se poate dezvolta, iar economia românească are nevoie de inovare, de cercetare, de transfer tehnologic, de aplicarea în activitatea companiilor a rezultatelor acestor cercetări
  • De asemenea, ne gândim să constituim și o structură de sprijin pentru orice entitate care dorește să aplice pentru finanțări direct de la bugetul Uniunii Europene pentru proiecte de cercetare. Să existe susținere din partea noastră, pentru a crește șansele proiectelor depuse de entitățile din România de a obține finanțare
  • Pe exercițiul financiar 2014-2020 din păcate România este pe ultimul loc ca și sume obținute din bugetul UE pe proiecte de cercetare. Acest lucru nu ne onorează, iar intenția noastră este să pregătim pentru viitorul exercițiu financiar multianual, 2021-2027, un mecanism de sprijin a oricărui posibil beneficiar care vrea să aplice, să primească susținere astfel încât proiectele depuse să aibă șanse mai mari de a putea obține finanțare.”
Citește și:

2 comments
  1. Speram ca se va termina cu spagile data pentru un job de cercetator in unele institute si cu falsii savanti pusi directori generali peste cercetarea romaneasca

  2. Gata de acum e totul clar.
    Ciorbă reîncălzită.
    PDL redivivus.
    Mai lipsește BOC premier și austeritatea prin angajarea răspunderii.
    În rest le avem pe toate.
    PNL a stat în opoziție degeaba. Va deconta rapid.
    Ura oamenilor față de PDL îi va costa tare scump.
    Romanii uită ușor și iartă greu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Încălcările eticii academice în publicarea articolelor științifice escaladează – avertisment al Asociației Ad Astra a cercetătorilor din România / Tot mai mulți apelează la „fabrici de articole”, unii cu „peste 100 de articole de cercetare pe an” / Gala Cercetării a oferit recunoaștere unor autori cu articole „la edituri dubioase”

O problemă globală – tendința de creștere a numărului de articolelor publicate „prin proceduri editoriale dubioase, străine de uzanțele curente de evaluare”, anume prin așa-numitele „fabrici de articole” – se…
Vezi articolul

Mutațiile coronavirusului vor fi analizate într-un program special lansat de Comisia Europeană, „Hera incubator”, care va reuni companii farmaceutice, autorități sanitare, oameni de știință / Ursula von der Leyen: Să ajutăm producătorii să dezvolte vaccinuri din generația a doua

Comisia Europeană va lansa miercuri un program menit să studieze mutaţiile coronavirusului, a anunțat preşedinta Executivului european, Ursula von der Leyen, într-un interviu acordat pentru ediţia de marţi a cotidianului…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

“Avem deja multe institute și puțini cercetători” – Reacție dură a conducerii Universității Babeș-Bolyai, la institutele de cercetare propuse de ministrul Fondurilor Europene

“Avem deja multe institute și puțini cercetători”. Avertismentul vine de la cea mai mare instituție de învățământ superior din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care într-un comunicat oficial semnat de…
Vezi articolul

Cercetătorii și profesorii universitari din diasporă îi cer ministrului Monica Anisie să înlăture din legislație prevederile care le interzic angajarea în România. Scrisoare deschisă lansată de Ad Astra

Asociația Ad Astra a cercetătorilor a lansat o scrisoare deschisă prin care îi cere ministrului Educației, Monica Anisie, să înlăture discriminarea cercetătorilor și cadrelor universitare din diaspora din procesele de…
Vezi articolul