Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”, după ce a fost introdusă o derogare la Legea învățământului preuniversitar nr. 198 din 2023. Este vorba despre ordonanța de urgență pentru modificarea unor acte normative în domeniul educației, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Modificarea vine după ce programa noii discipline a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Inițial, noua lege prevedea ca disciplina să fie studiată din anul școlar 2025-2026.
În luna martie a acestui an, Edupedu.ro a scris că planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, după ce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va avea o oră în plus pe săptămână.
„Art. II. — Prin derogare de la prevederile art. 248 alin. (29) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, disciplina școlară „Istoria evreilor. Holocaustul” se include în planurile-cadru ale învățământului liceal ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023—2024”, prevede ordonanța publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea noii legi vine și în contextul în care la concursul național de Titularizare 2023 au fost scose posturi pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”.
„După aprobarea acestor ordine de ministru, la nivelul sistemului de învățământ, au fost vacantate posturi didactice de predare pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” în vederea ocupării acestora în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2023-2024 (Concursul național a avut loc pe data de 12 iulie 2023). Astfel că la acest moment cadrele didactice au la dispoziție conținuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental şi aplicativ, precum și orientarea metodologică generală”, se arată în nota de fundamentare.
Programa a fost elaborată pentru 1 oră/săptămână, pe durata unui an școlar, fiind aplicată la:
- clasa XI-a, cursuri de zi, învățământ liceal și profesional și învățământ liceal seral, filieră tehnologică;
- clasa a XII-a, învățământ profesional special, învățământ special ciclul superior al liceului, filiera tehnologică și învățământ liceal seral, filieră teoretică.
Informații de context
Legea Învățământului preuniversitar prevede că noua disciplină se va studia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29), după cum a remarcat directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, într-un interviu pentru RFI.
În luna martie a acestui an, Edupedu.ro a scris că planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, după ce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va avea o oră în plus pe săptămână.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a amintit, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că „începând cu anul școlar 2023-2024, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi cuprinsă în planurile-cadrul ale învățământului secundar superior.”
Amintim că legea privind introducerea în programa școlară a studierii istoriei evreilor și a Holocaustului a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, în luna noiembrie 2021, după cum a scris G4Media.ro.
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.