Din anul școlar 2024-2025, elevii de clasele primare ar trebui să identifice conținutul digital pe diverse medii de stocare digitale (de exemplu, regăsirea unui film pe o platformă video publică, identificarea unei adrese favorite salvate în propriul dispozitiv), cu sprijinul adultului, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.466 din 30 august 2024 privind aprobarea Cadrului de competențe digitale pentru elevi. Vezi mai jos, în articol, care sunt competențele pentru elevii de gimnaziu și pentru cei de liceu.
Tot din toamnă, elevii de clasele primare ar trebui să știe să salveze poze, informații, adrese web pe dispozitive portabile, cu sprijinul adultului,
Conform art. 2, cadrul de competențe digitale pentru elevi va fi cuprins în profilurile de competență ale elevilor din învățământul preuniversitar începând cu anul școlar 2024—2025.
Cadrul de competențe digitale este structurat pe învățământ primar, învățământ gimnazial și învățământ liceal.
Ce este competența digitală
Art. 1 – „(7) Competența digitală reprezintă ansamblul competențelor-cheie care au ca scop pregătirea absolvenților pentru a face față provocărilor actuale atât în plan personal, cât și profesional.”
Art. 2 – „(2) Competențele digitale ale elevilor acoperă 6 arii principale care urmăresc evoluția fiecărui rezultat al învățării, respectiv progresia competențelor.
(3) Modelul de referință cuprinde o arie introductivă de bază. Aceasta vizează abilități elementare de utilizare a dispozitivelor digitale comune (calculatoare, smartphone-uri, tablete) și cunoștințe de bază despre internet, software, precum și concepte fundamentale ale digitalizării (date, informație, securitate cibernetică). Aria introductivă joacă un rol important pentru reducerea reticenței față de noile tehnologii și pentru stimularea unor atitudini critice constructive față de transformarea digitală.
(4) Alte arii de competență vizează alfabetizarea informațională și a datelor, comunicarea și colaborarea digitală, crearea de conținut digital, siguranța cibernetică și utilizarea responsabilă a tehnologiei. Aceste arii acoperă o gamă largă de abilități, de la căutarea și evaluarea informației până la crearea de conținut digital și aplicarea tehnologiei în diverse domenii (de exemplu, antreprenoriat, științe, arte etc.).
În document se arată că pentru fiecare arie de competență și pentru fiecare competență specifică au fost selectate nivelurile de performanță așteptate la finalul fiecărui ciclu de învățământ: primar, gimnazial, liceal.
- „Învățământul primar este echivalat cu nivelul „Elementar 1”;
- Învățământul gimnazial cuprinde elemente specifice din nivelul „Elementar 2” și nivelul „Intermediar 3”;
- Învățământul liceal vizează nivelul „Intermediar 4”, ca nivelul funcțional la care trebuie să ajungă un absolvent de învățământ obligatoriu, indiferent de filieră, profil sau specializare. Pentru anumite filiere, profiluri sau specializări (de exemplu, filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică) pot fi vizate și competențe din aria „Avansat”.”
Iată ce ar trebui să cunoască elevii de la clasele primare:
- Explorarea unor contexte familiare de interacțiune cu dispozitive și aplicații digitale pentru utilizarea cu încredere a acestora. Cunoașterea funcțiilor de bază și înțelegerea unor date digitale simple (de exemplu, text, imagine, video).
- Identificarea de asemănări și deosebiri între obiecte din lumea reală și obiecte virtuale. Explorarea avantajelor și limitărilor activităților de învățare organizate tradițional față de cele care se desfășoară într-o clasă virtuală.
- Identificarea, cu sprijin din partea unui adult, a ariilor în care propriile competențe digitale trebuie îmbunătățite. Formularea de argumente pentru dezvoltarea competențelor digitale personale.
- Identificarea unor nevoi personale de informare. Căutarea și accesarea de date, informații și conținut în mediile digitale, cu sprijinul adultului. Aplicarea unor strategii simple de căutare.
- Aplicarea unor criterii simple în alegerea surselor de date, a informațiilor și a conținutului digital, cu sprijinul adultului.
- Salvarea conținutului digital (de exemplu, poze, informații, adrese web) pe dispozitive portabile, cu sprijinul adultului. Identificarea conținutului digital pe diverse medii de stocare digitale (de exemplu, regăsirea unui film pe o platformă video publică, identificarea unei adrese favorite salvate în propriul dispozitiv), cu sprijinul adultului.
- Utilizarea, cu sprijinul adultului, a tehnologiilor digitale și a mijloacelor de comunicare simple (de exemplu, mesagerie telefonică, rețele de socializare etc.), adecvate pentru un context dat, în scopul interacțiunii cu alții.
- Verificarea propriei identități digitale (de exemplu, acces la contul de pe platforma de învățare a școlii pe baza numelui de utilizator și a parolei).
- Exprimarea prin mijloace digitale și editarea de conținut digital în diferite formate. Exprimarea prin mijloace digitale.
- Modificarea/îmbunătățirea unor resurse digitale existente (de exemplu, desene, text, filme, blocuri grafice), cu sprijinul adultului.
- Înțelegerea drepturilor de autor și a licențelor și respectarea acestora, cu sprijinul adultului.
- Înțelegerea modului de funcționare de bază a dispozitivelor digitale bazată pe executarea unor secvențe de cod. Înțelegerea, dezvoltarea și depanarea unor secvențe de programe foarte simple realizate cu blocuri grafice (de exemplu, care să permită deplasarea unor personaje pe ecran, afișarea unor mesaje), cu sprijinul adultului.
- Identificarea unor modalități simple de protejare a dispozitivelor și a conținutului digital, cu sprijinul adultului. Cunoașterea riscurilor și a amenințărilor întâlnite frecvent în mediile digitale, precum și aplicarea unor măsuri de siguranță și securitate, cu sprijinul adultului.
- Cunoașterea unor riscuri legate de utilizarea datelor cu caracter personal în mediile digitale. Aplicarea unor măsuri simple pentru protejarea datelor cu caracter personal în mediile digitale (de exemplu, adresă, e-mail, număr de telefon), cu sprijinul adultului.
- Înțelegerea riscurilor pe care utilizarea inadecvată a dispozitivelor și a aplicațiilor digitale le poate avea pentru propria sănătate și bunăstare fizică și psihică. Aplicarea unor măsuri preventive de bază în utilizarea tehnologiilor digitale, pentru protejarea sănătății și bunăstării fizice și psihice (de exemplu, durata utilizării, poziția corpului, soft de monitorizare/filtrare, condiții și reguli specifice), cu sprijinul adultului. Recunoașterea unor forme de hărțuire cibernetică și cunoașterea unor moduri de a le semnala către adulți.
- Înțelegerea impactului tehnologiilor digitale asupra mediului înconjurător apropiat;
- Identificarea problemelor tehnice de bază care pot să apară în utilizarea dispozitivelor și mediilor digitale (de exemplu, cele legate de deschiderea unei aplicaii sau a unui fișier, operarea cu mouse-ul etc.), cu sprijinul adultului. Înțelegerea algoritmilor, implementați ca programe utilizând blocuri grafice, pe dispozitive digitale care se execută urmând instrucțiuni precise și lipsite de ambiguitate, cu sprijinul adultului. Utilizarea raționamentului logic pentru a deduce comportamentul unor programe foarte simple cu blocuri grafice.
- Identificarea nevoilor personale de utilizare a tehnologiilor digitale, cu sprijinul adultului. Utilizarea unor instrumente și servicii digitale de bază (de exemplu, deschiderea unei aplicații pentru învățare, folosirea unor opțiuni/facilități ale unui mediu digital, folosirea unor servicii de bază de orientare geografică), cu sprijinul adultului.
Alegerea unor modalități de bază de a ajusta și personaliza mediile digitale la nevoile personale (de exemplu, setări simple, utilizarea asistenților virtuali), cu sprijinul adultului. Utilizarea raționamentului logic pentru a deduce comportamentul unor programe foarte simple cu blocuri grafice.
Descriptorii competențelor digitale – Învățământ primar
Elevii de gimnaziu
Elevii de gimnaziu vor trebui să știe să caute informații pe Internet în funcție de nevoi, să aleagă surse credibile și să poată dezvolta algoritmi simpli pentru a rezolva o problemă.
Descriptorii competențelor digitale – Învământ gimnazial
Competența specifică | Nivel așteptat | Descriptor |
CS 0.1. Utilizarea dispozitivelor și a tehnologiilor digitale | Intermediar 3 | Explorarea rolului diferitelor aplicații digitale și gestionarea cu sprijin a acestora (de exemplu, programe de calculator/instrucțiuni digitale/aplicații). Identificarea unor funcții de bază ale rețelelor digitale comune și utilizarea acestora în contexte din universul apropiat. |
CS 0.2. Explorarea digitalizării și a transformării digitale | Intermediar 3 | Identificarea avantajelor, a riscurilor și a implicațiilor proceselor de digitalizare și a transformării digitale, pornind de la exemple din viața cotidiană. Explorarea impactului noilor tehnologii asupra modului în care învățăm, inclusiv din perspectiva recentă a tehnologiilor bazate pe inteligența artificială. |
CS 0.3. Implicarea în lumea digitală în mod constant, etic și incluziv | Intermediar 3,4 | Identificarea ariilor în care propriile competențe digitale trebuie îmbunătățite. Identificarea celor mai potrivite parcursuri/modalități de dezvoltare a competențelor digitale personale. |
CS 1.1. Navigarea, căutarea și filtrarea datelor, informațiilor și conținutului digital | Intermediar 3,4 | Identificarea și prezentarea nevoilor personale de informare, pentru a rezolva probleme simple. Căutarea și accesarea de date, informații și conținut în medii digitale și navigarea între acestea, în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. Utilizarea unor strategii de căutare bine definite și de rutină. |
CS 1.2. Evaluarea datelor, a informațiilor și a conținutului digital | Intermediar 3 | Utilizarea autonomă sau cu îndrumare a unor criterii adecvate în alegerea surselor credibile de date, informații și conținut digital. Analiza, compararea și evaluarea credibilității și siguranței unor surse specificate de date, informații și conținut digital. |
CS 1.3. Gestionarea datelor, a informațiilor și a conținutului digital | Elementar 2, Intermediar 3 | Identificarea și aplicarea unor modalități simple de organizare, stocare și recuperare a datelor, informațiilor și conținutului în mediile digitale, în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 2.1. Interacțiunea prin și cu tehnologiile digitale | Intermediar 3 | Respectarea normelor comportamentale de bază în mediul digital și adaptarea strategiilor de comunicare la contexte diferite în mediul digital. Utilizarea unor tehnologii digitale și mijloace de comunicare simple pentru comunicarea cu ceilalți, în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 2.2. Partajarea și colaborarea prin intermediul tehnologiilor digitale | Elementar 1,2 | Partajarea de date, informații și conținut digital cu alte persoane, prin intermediul tehnologiilor digitale obișnuite (de exemplu, Dropbox, Google Drive, OneDrive etc.). Utilizarea de practici simple de referențiere și atribuire, în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 2.3. Cetățenie activă prin intermediul mijloacelor de comunicare și al tehnologiilor digitale | Elementar 1,2 | Utilizarea a diferite tipuri de servicii digitale publice, comunitare și private (de exemplu, completarea online a unor formulare, accesarea de biblioteci online, utilizarea unor hărți online, depozite online de cunoștințe și resurse educaționale). Exersarea utilizării tehnologiilor digitale pentru participarea la analiza și rezolvarea unor probleme ale comunității școlare (de exemplu, bloguri, platforme online ale școlii ori ale societății civile etc.), în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 2.4. Gestionarea identităților digitale | Intermediar 3,4 | Crearea și gestionarea unei identități digitale (de exemplu, schimbarea parolei pentru contul de acces la platforma de învățare a școlii, setarea unor măsuri de siguranță), în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar, cu respectarea normelor în vigoare. |
CS 3.1. Dezvoltarea de conținut digital | Intermediar 3,4 | Crearea de conținut digital în formate simple, prin utilizarea a diferitelor instrumente și tehnici (de exemplu, elaborarea unei structuri adecvate a documentelor, cu fonturi accesibile, culori, linkuri, crearea și modificarea unui text wiki, audio, imagini, video, rutine pentru manipularea roboților și/sau asistenților virtuali, modele digitale simple pentru imprimante 3D, programe în limbaj de programare), în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 3.2. Integrarea și reutilizarea conținutului digital | Elementar 2, Intermediar 3 | Modificarea/îmbunătățirea unor resurse digitale existente (de exemplu, prezentări, filme, modele 3D, realitate virtuală/realitate augmentată), în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 3.3. Crearea, înțelegerea și respectarea drepturilor de autor și a licențelor | Elementar 2, Intermediar 3 | Înțelegerea modului în care drepturile de autor și licențele sunt aplicate informațiilor și conținutului digital și respectarea acestora, în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 3.4. Programarea | Intermediar 3 | Planificarea unei secvențe de instrucțiuni inteligibile pentru un sistem informatic, în vederea rezolvării unei probleme date. Utilizarea în programe a instrucțiunilor de decizie și repetitive, a variabilelor și a diverselor tipuri de date de intrare și de ieșire. |
CS 4.1. Protejarea dispozitivelor | Intermediar 3 | Aplicarea constantă a unor modalități uzuale de protejare a dispozitivelor și a conținutului digital, precum și a unor măsuri de siguranță și securitate (de exemplu, parolă puternică sau chei de acces/passkeys, controlarea conectărilor recente, verificarea antivirus înainte de descărcarea unor documente), pentru a evita riscuri și amenințări în mediile digitale. |
CS 4.2. Protecția datelor cu caracter personal și a confidențialității datelor | Elementar 2, Intermediar 3 | Identificarea riscurilor din mediile digitale (de exemplu, mesaje suspecte) și aplicarea măsurilor de siguranță. Selectarea conținutului digital adecvat pentru a-l distribui în mediile digitale, astfel încât să respecte confidențialitatea personală și a celorlalți. Aplicarea constantă a unor măsuri adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal pe care le distribuie în mediile digitale, în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. |
CS 4.3. Protejarea sănătății și a bunăstării | Intermediar 3 | Aplicarea de măsuri diverse pentru protejarea sănătății și bunăstării fizice și psihice în utilizarea tehnologiilor digitale (de exemplu, durata utilizării, poziția corpului, soft de monitorizare/filtrare, condiții și reguli specifice), în mod autonom. Înțelegerea formelor și a consecințelor hărțuirii cibernetice și a modalităților prin care poate fi prevenită și semnalată către adulți. Evitarea comportamentelor care pot conduce la vulnerabilizare, prin expunerea inadecvată în mediul online. |
CS 4.4. Protecția mediului | Intermediar 3 | Conștientizarea impactului tehnologiilor digitale asupra mediului fizic (de exemplu, amprenta de carbon, consumul de resurse, generarea de deșeuri). Aplicarea unor măsuri de utilizare sustenabilă a tehnologiilor digitale pentru atenuarea impactului negativ asupra mediului (de exemplu, închiderea dispozitivelor și oprirea conexiunii Wi-Fi, renunțarea la tipărirea documentelor, repararea și înlocuirea unor componente digitale). |
CS 5.1. Rezolvarea problemelor tehnice (și de natură algoritmică*) | Elementar 2, Intermediar 3 | Identificarea problemelor tehnice de bază care pot să apară în utilizarea dispozitivelor și a mediilor digitale (de exemplu, legate de conectivitate, utilizarea camerei, a microfonului și a bateriei, disponibilitatea rețelelor), prin abordări pas cu pas, pentru a găsi cauza primară a acestora. Explorarea unor soluții la problemele tehnice identificate, inclusiv prin căutarea pe internet. Rezolvarea de probleme cu soluții de natură algoritmică prin descompunerea lor în subprobleme/părți sau procese componente, în mod autonom și cu sprijin, unde este cazul. Utilizarea raționamentului logic pentru a explica funcționarea unor algoritmi simpli și pentru a detecta și corecta erorile în algoritmi și programe. |
CS 5.2. Identificarea nevoilor și a răspunsurilor în materie de tehnologie | Elementar 2, Intermediar 3 | Evaluarea nevoilor personale privind utilizarea tehnologiilor digitale în contexte școlare și extrașcolare. Selectarea și utilizarea unor instrumente și servicii digitale (de exemplu, servicii de traducere automată, de orientare geografică, instrumente pentru identificare text/voce, geolocație, funcții și metode predefinite pentru prelucrarea unor date), în mod autonom și cu îndrumare unde este necesar. Alegerea unor modalități de bază de a ajusta și a personaliza mediile digitale la nevoile personale (de exemplu, setări simple, crearea de programe simple, utilizarea inteligenței artificiale, utilizarea asistenților virtuali). Conștientizarea consecințelor și efectelor pe care utilizarea mediilor și a instrumentelor digitale le-ar putea genera în diverse planuri. |
CS 5.3. Utilizarea creativă și inovatoare a tehnologiilor digitale | Intermediar 3 | Utilizarea tehnologiilor digitale pentru a realiza/a experimenta noi situații și activități de învățare și de dezvoltare personală și socială. Elaborarea de aplicații informatice simple, de soluții tehnologice creative și durabile, pentru a rezolva probleme specifice sau a răspunde provocărilor propuse. |
CS 5.4. Identificarea oportunităților oferite de tehnologiile digitale și crearea de valoare adăugată/beneficii prin intermediul acestora | Intermediar 3 | Utilizarea tehnologiilor digitale pentru crearea de soluții valoroase în diverse domenii de activitate școlară și extrașcolară. Îmbunătățirea procesului de dezvoltare a unui produs, utilizând aplicații digitale existente/adaptate/create (de exemplu, prin prototipuri/modele noi). |
CS 5.5. Adoptarea unor opțiuni pentru un viitor digital sustenabil | Intermediar 3 | Explorarea de opțiuni pentru un viitor sustenabil, cu ajutorul instrumentelor și al tehnologiilor digitale, utilizând, de exemplu, gândirea sistemică. |
Elevii de liceu
Un elev de liceu ar trebui să știe să creeze conținut digital divers, să folosească inteligența artificială în mod etic și cu responsabilitate și să ia atitudine în caz că el sau altcineva este hărțuit online.
Elevii de liceu vor trebui să evalueze critic modul în care digitalizarea transformă lumea și modul de viață al oamenilor, să se documenteze cu privire la transformarea digitală și să caute să se perfecționeze în domeniul tehnologiei informației, pe lângă să dezvolte strategii personale de adaptare la diferite contexte și de lucru cu diferite tipuri de informații, se mai arată la competențele specifice 0.1, 0.2, 0.3 și 1.1 din cadrul de competențe digitale pentru elevi.
Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
5 comments
Doamne Fereste! si ne vaitam apoi ca nu se mai dezlipesc de ecrane, ca devin dependenti si nu se mai poate comunica cu ei! Ajung niste semi analfabeti ce nu stiu sa scrie corect romaneste, ce nu stiu sa scrie de fapt.
Limba maternă se învață acasă și se studiază structurat la școală… cam așa și cu digitalul..
Un utilizator competent va petrece mai puțin timp pe tik -tok, ca “utilizator” pasiv….
… cred că este schimbarea de context de învățare de nivel civilizațional și generațional firească …mă gândesc, cum a fost trecerea de la plăcuțele de lut și cuneiforme (…sau cum s-au numit la vremea lor.😊.) la hârtie și peniță..
Așa, intuitiv, oricine are in casa un copil care a avut acces, știe deja că de pe la șapte ani un copil mediu dezvoltat știe sa creeze o adresa de email), dar… pe la cls a V a își ia un 5 la TIC pt că nu știe ce este o dischetă :)) ( caz real).
Dar cum se creeaza competente in domeniu TIC daca cei de primar nu fac TIC? E de rasul curcilor. Si eu as vrea sa castig la loto, dar poate ar trebui sa si joc.
Repet.
Este o aberație acest O.M.
1. In învățământul primar NU se studiază aceste discipline deci nu poți avea competențe fără studii.
2. Competențele pt gimnaziu si liceu sunt deja prevăzute in programele școlare de TIC si Informatică si chiar evaluate cu note.
Qui prodest?
cum le băgați voi pe gat ” competente ” de dat click da ei nu știu tabla înmulțirii.
da când nu e adultul acasă , ghici unde se duc glonț copiii și mai ales pe ce.
atâta timp cât mediul online este total nesigur ( și se vede asta cu ochiul liber , de la racolări de copii , comercializare de substanțe ,siteuri adulți , jocuri de noroc până la atacuri bancare) insistenta asta cu competențe de dat click este crimă curata.
cineva are interesul să vândă tehnologie și sa fim dependenți de ea.