OFICIAL Desființarea inspectoratelor școlare, stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcțiilor Județene și înființarea Birourilor județene ARACIIP, care le preiau atribuțiile, au termen 30 mai 2025

6.913 vizualizări
Ordin nr. 3.069
Desființarea Inspectoratelor Școlare Județene este stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcţiilor Judeţene de Învăţământ Preuniversitar, DJIP si înființarea Birourilor Judeţene ARACIIP (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar), care le preiau atribuțiile inspectoratelor, au termen 30 mai 2025, conform Ordinului nr. 3.069, publicat în Monitorul Oficial.

Prin acest ordin, Ministrul Educației a modificat anexele din ordinul nr. 6.072 din 31 august 2023 cu termenele oficiale de implementare a legislației subsecvente legilor educației.

Edupedu.ro a scris încă din 24 noiembrie 2023 că desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”. În decembrie 2023 Ministerul Finanțelor a introdus, la cererea Ministerului Educației, potrivit surselor Edupedu.ro, un articol în ordonanța trenuleț, prin care desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026, asta însemnând septembrie 2025.

Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud. Întrebată dacă în 2026 va fi aplicabilă reorganizarea ISJ-urilor, Deca a spus că „vom vedea” și că termenul va fi stabilit într-un nou ordin de ministru cu termene de implementare, după ce precedentul a fost nerespectat chiar de Ministerul Educației și a devenit caduc.

Noile termene pentru reorganizarea Inspectoratelor și a ARACIP – Agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele de stat și particulare din România

15.05.2025 

  • Hotărâre de Guvern privind aprobarea structurii organizatorice și regulamentului de funcționare ale ARACIIP și ale birourilor județene/biroului municipiului București ale/al ARACIIP 

30.05.2025 

  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a DJIP/DMBIP 
  • Ordin al ministrului educației privind înființarea BJ-ARACIIP 

30.06.2025  

  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului privind ocuparea funcției de director al BJ-ARACIIP 
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de președinte al ARACIIP
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a centrelor pentru carieră didactică
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Inspecție Școlară 
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor din DJIP/DMBIP
  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului național pentru ocuparea funcțiilor de conducere de director birou județean al ARACIIP, respectiv a funcțiilor de conducere de director din cadrul CCD 

31.08.2025 

  • Ordin al ministrului educației privind aprobarea componenței Consiliului ARACIIP 

Tot pentru 2025 s-a amânat și metodologia privind concursurile pentru directori de școli

Ordinul al ministrului educației privind aprobarea metodologiei de organizare a concursului național de recrutare pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ  are termen 4 ferbuarie 2025.

DOCUMENT Ordin pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior 

9 comments
  1. Denumirile sunt date greșit (fiind inversate). Corect e: Direcția de Învățământ Județeană xx / Direcția de Învățământ Municipală București. Așa cum nu spunem: Inspectoratul Județean Școlar xx / Inspectoratul Municipal Școlar București (!). Alte exemple: Inspectoratul de Poliție Județean xx (IPJ, nu, IJP !) / Inspectoratul General de Poliție Municipal București (și, nu, altfel, cu aceeași termeni inversați !). Poate se vor transforma și acestea din urmă în altceva…

  2. Conducerile ISJ și CCD numite politic! Slugile umile ale unui partid care promite sau demite! Iar directorul de școală dă concurs ca să fie tras la răspundere de,, un”,, o” numiți de un partid? Alo, domnu profesor-președinte?! Asta s-a adeverit a fi România educată? Meritocrația lucrului bine făcut? Jó napot președintele!

  3. Tot ce s a precizat este perfect adevărat. Nimic nu se va schimba, România eterna a aranjamentelor de gasca/haita.

  4. ,,Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! “Caragiale este autentic chiar daca au trecut doar 140 de ani.Romania eșuată și capturată de securiști.

    1. fix de securiști :)) când ceva ne depășește capacitatea de a pricepe,dam cu securiștii …:)) mergea prin 90…2000…acum e desuet:)

  5. În Prahova, o doamnă inspector se pozează la liber cu membrii partidului din care face parte! Mesajul pe care îl transmite e clar!

  6. Edupedu.ro a scris încă din 24 noiembrie 2023 că desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”.

    ei….acel “acel putin” ne arată clar că nu se desființează nimic:)

  7. Doamne ajută, dar nu prea cred. Aceste instituții staliniste, absolut inutile , nu sunt instituții de îndrumare și control ci de răzbunare și control. Sunt ocupare pe criterii strict politice, de persoane cu puțină competență, de regulă, pe zeci de ani, ca să-și ia gradații de merit și să se transfere la cele mai bune colegii… În Argeș, avem un inspector general de vreo 10 ani…asta e România, e stat captiv, nu există egalitate de șanse decât în teorie. ..

  8. Mi se pare cumva că nu e nicio desființare.
    Cine cunoaște ițele sistemului educațional știe deja că acestea sunt doar scamatorii politice.

    Aducă doar se redenumește și se împopoțonează cu atribuții ,,europene.”

    In realitate vor fi populate in general cu aceași politruci insipizi, grabnic ascultători de partid si de aberațiile ministerului.

    Niciodată, DJIP nu vor fi un creuzet de îmbunătățire a sistemului, un loc de dezbateri, de feed-back si de proiecte constructive care să poată fi implementate rapid unde se constată deficiențe grave.

    Vor prima mereu interesele de gașcă, intervențiile mahărilor cu beizadele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ligia Deca, odă înflăcărată șefului de partid: Aduceți-vă aminte că domnul președinte Ciucă nu a făcut ceea ce spuneau angajamentele politice și a rămas până când a crescut salariile dascălilor / În realitate, guvernul Ciucă și premierul au sfidat în repetate rânduri, timp de 3 săptămâni, solicitările profesorilor ieșiți în stradă, pe care i-a mințit, iar Ciolacu a fost cel care condiționat preluarea mandatului de încheierea grevei

Ligia Deca aduce laude șefului său de partid care, în opinia ministrei Educației, ar fi „rămas până când a crescut salariile dascălilor” la conducerea Guvernului. Deca a făcut această declarație…
Vezi articolul

LISTA Transportul gratuit al elevilor: Suma forfetară pe care elevii navetiști o vor primi pentru transport nu acoperă integral valoarea abonamentelor în unele județe / Cât plătește Ministerul Educației pe kilometru, în funcție de județ

Consiliile județene au aprobat tarifele per kilometru pentru a se stabili sumele forfetare pe care ar trebui să le primească elevii navetiști de la 1 februarie pentru transportul gratuit. Însă,…
Vezi articolul

OFICIAL După cele gimnaziale, și toate școlile care au clase primare vor utiliza modulul informatic MATE pentru identificare copiilor în risc de abandon școlar / Ce responsabilități au învățătorii

Toate unitățile de învățământ care au clase primare vor utiliza modulul informatic MATE, pentru identificarea copiilor în risc de a părăsi școala, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Până…
Vezi articolul