Cabinetele medicale din creșe, grădinițe, școli și licee trebuie dotate cu aparate de aer condiționat și dozatoare de apă, din fonduri proprii, iar săpunul lichid trebuie asigurat în permanență din banii autorităților locale, potrivit normelor actualizate publicate în Monitorul Oficial, privind asigurarea asistenței medicale a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților din instituțiile de învățământ superior. De precizat, dotările cerute nu sunt o noutate, ele erau trecute și în ordinul de anul trecut, însă creșele nu erau incluse în ordin. Documentul a fost actualizat pentru a include și creșele în subordinea Ministerului Educației. Tot conducerile școlilor trebuie să plătească și pentru materialele consumabile: coli A4 sau dosare, mai scrie în document.
Cabinetele medicale din școli, licee, grădinițe și creșe trebuie dotate cu aparate de aer condiționat, dozatoare de apă cu bidoane de rezervă, potrivit normelor actualizate și publicate în Monitorul Oficial. Dotările trebuie asigurate de către conducerile unităților de învățământ, din fonduri proprii, potrivit documentului. Săpunul lichid trebuie asigurat în permanență, din banii autorităților locale.
De precizat, aceste dotări nu sunt noi, erau trecute în ordinul de anul trecut, dar anul acesta, în metodologia privind asigurarea asistenței medicale a copiilor și a elevilor apar și normele pentru antepreșcolari, adică pentru cei care frecventează creșa, care până acum nu se regăseau în document.
Cabinetele școlare din creșe, grădinițe și școli trebuie să aibă și conexiune la internet.
Conducerile școlilor trebuie să asigure și consumabile pentru cabinetele medicale: coli de scris, toner, dosar cu șină, agrafe de birou.
Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com