OFICIAL Ce trebuie să știe și să poată face un elev care termină clasa I, potrivit raportului de evaluare al Ministerului Educației / Documentul e obligatoriu pentru elevii care vor intra în clasa I în 2025

2.430 de vizualizări
Foto: captură raport evaluare clasa I
Un elev care termină clasa I trebuie să aibă un set de competențe ce trebuie atinse la finalul clasei și menționate în raportul de evaluare al Ministerului Educației. Documentul trebuie completat la finalul anului școlar de către învățător și este obligatoriu pentru generația de elevi care au intrat în clasa pregătitoare în septembrie 2024. Amintim că raportul descriptiv de evaluare face parte integrantă din portofoliul educațional al elevului.  

Raportul care conține trei pagini de tabele în care învățătorul trebuie să bifeze dacă un elev atinge competențele menționate în document, se aplică pentru generația de elevi care intră în clasa pregătitoare în anul școlar 2024—2025, așadar va fi completat abia la finalul anului școlar 2025-2026, când acești elevi vor fi terminat clasa I.

Copiii ar trebui să aibă un set de abilități bine dezvoltate în mai multe domenii esențiale pentru dezvoltarea lor educațională și personală. Acestea includ dezvoltarea limbajului și a comunicării, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea socio-emoțională și dezvoltarea fizică și motrică.

Printre abilități: un copil care termină clasa I ar trebui să știe să citească, să scrie literele de mână, să scrie și să numere până la 100, sau să citească cuvinte și propoziții scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână.

În articol sunt detaliate reperele importante pe care ar trebui să le atingă un copil în fiecare dintre aceste domenii.

Dezvoltarea limbajului și a comunicării

1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute

1.1. Identifică semnificația unui mesaj oral, pe teme accesibile, rostit cu claritate

1.2. Identifică informații variate dintr-un mesaj rostit cu claritate

1.3. Identifică sunete, silabe, cuvinte în enunțuri rostite cu claritate

1.4. Exprimă interesul pentru receptarea de mesaje orale, in contexte de comunicare cunoscute

2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare

2.1. Formulează enunțuri proprii în diverse situații de comunicare

2.2. Transmite informații prin intermediul mesajelor simple

2.3. Participă cu interes la dialoguri simple, în diferite contexte de comunicare

3. Receptarea unei varietăți de mesaje scrise, in contexte de comunicare cunoscute

3.1. Citește cuvinte și propoziții scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână

3.2. Identifică mesajul unui scurt text care prezintă întâmplări, fenomene, evenimente familiare

3.3. Identifică semnificația unor simboluri din universul familiar, care transmit mesaje simple

3.4. Exprimă interes pentru lectură unor texte simple, susținute de suport imagistic

4. Redactarea de mesaje în diverse situații de comunicare

4.1. Scrie literele de mână

4.2. Redactează mesaje scurte, formate din cuvinte scrise cu litere de mână, folosind materiale diverse

4.3. Exprimă idei și sentimente prin intermediul limbajelor convenționale și neconvenționale

Dezvoltarea cognitivă

1. Utilizarea numerelor în calcule elementare

1.1. Scrie, citește și formează numere până la 100

1.2. Compară numerele în concentrul 0-100

1.3. Ordonează numerele în concentrul 0-100, folosind poziționarea pe axa numerelor, estimări, aproximări

1.4. Efectuează adunări și scăderi, mental și în scris, în concentrul 0-100, recurgând frecvent la numărare

1.5. Efectuează adunări repetate/scăderi repetate prin numărare și reprezentări obiectuale în concentrul 0-100

1.6. Utilizează denumiri și simboluri matematice (termen, samd, total, diferență, <, >, =, +. -) în rezolvarea și/sau compunerea de probleme

2. Evidențierea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate în spațiul înconjurător

2.1. Se orientează și se mișcă în spațiu în raport cu repere/direcții date folosind sintagme de tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în față, în spate, stânga, dreapta, orizontal, vertical, oblic, interior, exterior.

2.2. Recunoaște figuri și corpuri geometrice în mediul apropiat și în reprezentări plane accesibile (incluzând desene, reproduceri de artă, reprezentări schematice)

3. Identificarea unor fenomene/relații/ regularități/structuri din mediul apropiat

3.1. Rezolvă probleme prin observarea unor regularități din mediul apropiat

3.2. Manifestă grija pentru comportarea corecta în relație cu mediul natural

4. Generarea unor explicații simple prin folosirea unor elemente de logică

4.1. Formulează rezultatele unor observații, folosind câțiva termeni științifici, reprezentări prin desene și operatorii logici ,,și”, ,,sau”, ,,nu”

4.2. Identifică consecințe ale unor acțiuni, fenomene, procese simple

5. Rezolvarea de probleme pornind de la sortarea și reprezentarea unor date

5.1. Sortează și clasifică unele date din mediul apropiat pe baza a două criterii

5.2. Rezolvă probleme simple în care intervin operații de adunare sau scădere în concentrul 0-100, cu sprijin în obiecte, imagini sau reprezentări schematice

6. Utilizarea unor etaloane convenționale pentru măsuri și estimări

6.1. Utilizează măsuri neconvenționale pentru determinarea și compararea capacităților și a lungimilor

6.2. Utilizează unități de măsură pentru determinarea și compararea duratelor unor activități cotidiene

6.3. Realizează schimburi echivalente valoric folosind reprezentări convenționale standard și nonstandard în probleme-joc simple de tip venituri-cheltuieli, cu numere din concentrul 0-100

6.4. Identifică unități de măsură uzuale pentru lungime, capacitate (centimetrul, litrul) și unele instrumente adecvate

Dezvoltarea socio-emoțională a capacităților și atitudinilor de învățare

1. Manifestarea interesului pentru auto-cunoaștere și a atitudinii pozitive față de sine și față de ceilalți

1.1. Prezintă trăsături personale elementare, în contexte variate

1.2. Identifică reguli de igienă personală


2. Exprimarea adecvată a emoțiilor în interacțiunea cu copii și adulți cunoscuți

2.1. Asociază emoții de bază cu elemente simple de limbaj nonverbal și paraverbal

2.2. Transmite mesaje verbale și nonverbale simple despre propriile experiențe de viață

2.3. Explorează/descoperă/identifică caracteristici necesare pentru a fi bun prieten

3. Utilizarea abilităților și a atitudinilor specifice învățării în context școlar

3.1. Identifică sarcini de lucru simple în contexte variate

3.2. Evidențiază / recunoaște importanța învățării pentru propria persoană

3.3. Explorează meserii cunoscute sau preferate

Dezvoltarea fizică și motrică


1. Valorificarea achizițiilor psiho-motrice în menținerea sănătății și dezvoltării armonioase

1.1. Recunoaște influențele aerului și apei asupra sănătății

1.2. Demonstrează principalele caracteristici ale posturii corporale corect adoptate

1.3. Utilizează cu interes variantele de miscări specifice principalelor segmente corporale

1.4. Respectă regulile de igienă personală


2. Exersarea deprinderilor și a capacităților motrice în funcție de capacitatea psiho-motrică individuală

2.1. Efectuează acțiuni motrice specifice unor forme de manifestare a capacităților motrice

2.2. Aplică deprinderile motrice în condiții de joc și de întrecere

2.3. Aplică deprinderile de expresivitate corporală și pe cele adaptate din diferite discipline sportive

3. Participarea la jocurile și activitățile motrice organizate sau spontane

3.1. Sesizează regulile necesare desfășurării jocurilor și altor activități motrice

3.2. Participă la activități specifice educației fizice, organizate în grup

3.3. Manifestă atitudinii de cooperare, întrajutorare și fair-play în timpul activităților motrice

Cine completează raportul și la ce folosește

Procesul de evaluare a elevilor din clasa I se desfașoară pe tot parcursul anului școlar prin aplicarea de metode, tehnici, proceduri, instrumente de evaluare în conformitate cu prevederile programelor scolare corespunzătoare în vigoare și se finalizează în luna mai a anului școlar respectiv prin completarea Rapoartelor de evaluare aferente.

Rapoartele de evaluare sunt completate de cadrul didactic care predă la clasa respectivă, împreună cu profesorul-logoped, psihologul școlar, consilierul școlar, după caz.

“Scopul completării, pentru fiecare elev, a Rapoartelor de evaluare, îl reprezintă identificarea
eventualelor dificultăți de învățare și adoptarea măsurilor de remediere necesare valorificării
potențialului individual al fiecărui elev pentru a răspunde cu succes solicitărilor de tip școlar.

Informațiile cuprinse în Rapoartele de evaluare sunt valorificate pentru optimizarea
procesului educativ în ansamblul său și pentru fundamentarea deciziilor de orientare si
consiliere educațională, stând la baza întocmirii/ actualizării planului individualizat de învățare”, potrivit metodologiei publicate.

Rapoartele de evaluare structurează următoarele categorii de informații:

a) Date de identificare ale elevului în contextul școlar: unitate de învățământ, localitate, judet, codul elevului din Sistemul Informatic Integrat al Invatamantului din Romania SIIIR;

b) Domenii de dezvoltare: dezvoltarea limbajului și a comunicării; dezvoltarea cognitivă;
dezvoltarea socio-emotională, a capacităților si atitudinilor de învățare; dezvoltarea fizică și
motrica aprecieri și recomandări finale (puncte tari și aspecte care necesită remediere /
aprofundare;

c) Principalele aspecte vizate, asociate fiecărui domeniu de dezvoltare și susținute prin
competentele specifice prevăzute in programele scolare în vigoare pentru clasa pregătitoare, în dreptul cărora cadrul didactic responsabil consemnează, nivelul achiziției: „nerealizată”, realizată cu sprijin”, ,realizată independent”, după caz.

Cadrul didactic care predă la clasa respectiva completează Rapoartele de evaluare urmărind
modelul stabilit de CNPEE și instructiunile din Ghidul de completare și de valorificare a
raportului de evaluare, postate pe website-ul instituției.

Cadrul didactic asigură completarea Rapoartelor în format electronic, utilizând aplicația informatica dedicată.

Un exemplar al Raportului de evaluare este tipărit, semnat de cadrul didactic și predat
directorului unității de învățământ.

Rapoartele de evaluare individuale sunt comunicate părinților/responsabililor legali de către
cadrul didactic responsabil, în mod confidențial, până la finalizarea anului școlar în curs,
conform procedurilor interne ale unităților de învățământ. Comunicarea are loc, după caz, în
format digital sau în format tipărit.

Directorul unității de învățământ asigură păstrarea, în format digital, a Rapoartelor de
evaluare pe toată perioada de școlarizare a elevului.

Raportul de evaluare pentru finalul clasei I poate fi descărcat aici:


2 comments
  1. >> un copil care termină clasa I ar trebui să știe să citească, să scrie literele de mână, să scrie și să numere până la 100, sau să citească cuvinte și propoziții scurte, scrise cu litere de tipar sau de mână

    Acest tipar pus aici pe tapet este un construct social. Sau poate nici macar atat, este un construct al CNPEE care tine sau nu tine cont de dezvoltarea umana, care contine aspecte OK si prostii.

    Cu copiii care nu se ridica la inaltimea acestei inventii a CNPEE ce facem? Ii sterilizam ca nazistii sau ii aruncam de pe stanci ca spartanii?

    Cel mai probabil ii vom face de rusine in fata clasei ca sa se invete minte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like