Cei care aleg să urmeze cursurile licenței didactice cu dublă specializare primesc burse de studiu de 3.700 de lei, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. De bursa de studiu de 3.700 de lei beneficiază și cei de la masteratul didactic. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 7.296 din 24 octombrie 2024 privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior de stat, în anul universitar 2024—2025.
- Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat bursele noi majorate pe pagina de socializare, în contextul în care noul an universitar a început de aproape o lună. Acest lucru se întâmpla în săptămâna dinaintea campaniei electorale.
Art. 2. — „Se aprobă cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studenților înmatriculați la programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, egal cu salariul net al unui profesor debutant, garantat în plată la data de 1 octombrie 2024, în valoare de 3.700 lei”, se arată în document.
Ordinul publicat în Monitorul Oficial stabilește că bursa de doctorat, indiferent de anul de studii, este de 3.700 de lei.
Art. 1. — „Se aprobă cuantumul bursei de doctorat acordate studenților doctoranzi înmatriculați la programele de studii universitare de doctorat, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, indiferent de anul de studii, în valoare de 3.700 lei.”
Iată cuantumul burselor de excelență olimpică, potrivit sursei citate anterior:
Art. 3. — „Se aprobă cuantumul burselor de excelență olimpică I/internațională acordate studenților înmatriculați la programe de studii universitare de licență, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, diferențiat în funcție de nivelul distincției obținute, după cum urmează:
a) 3.700 lei pentru premiul I;
b) 2.775 lei pentru premiul II;
c) 1.850 lei pentru premiul III.”
Bursa socială este de 925 de lei:
Art. 4. — „Se aprobă cuantumul minim al bursei sociale care acoperă cheltuielile minime de masă și cazare, propus de Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior, în valoare de 925 lei.”
Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:
Informații de context
Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost publicată în Monitorul Oficial. Un astfel de program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.635 din 12 septembrie 2024 privind aprobarea Listei programelor de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare.
Ordinul nr. 4.693 din 12 iunie 2024 a aprobat Metodologia privind înființarea, structura planurilor de învățământ și organizarea programelor de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare.
Planurile de învățământ sunt structurate pentru ca absolvenții să obțină 240 de credite transferabile, pe o durată de 4 ani
Art. 5 (1) stabilește că „planurile de învățământ ale programului de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sunt structurate astfel încât să conducă la obținerea de către absolvenți a unui număr de 240 de credite transferabile, conform ECTS/SECT, repartizate pe o durată de 4 ani de studiu.”
Pentru studenții de la programul de licență didactică cu dublă specializare, practica pedagogică reprezintă cel puțin 55% din disciplinele de specialitate psihopedagogică
În metodologie este menționat că practica se va organiza de către instituția de învățământ superior în colaborare cu unitatea de învățământ preuniversitar de aplicație:
Art. 5. alin. (3) lit. d) – „practica pedagogică se va organiza de către instituția de învățământ superior, în colaborare cu unitatea de învățământ preuniversitar de aplicație unde are loc practica didactică, conform standardelor specifice impuse de reglementările specifice. Activitățile de practică pedagogică vor reprezenta cel puțin 55% din disciplinele prevăzute la alin. (3) lit. a) pct. (iii), acoperind cele două specializări.”
Este vorba despre disciplinele de specialitate psihopedagogică. Disciplinele de specialitate psihopedagogică reprezintă un procent de 37.5 din structura orelor. Dacă calculăm 55% din 37.5 înseamnă cel puțin 20%.
Foto: © Dimitar Gorgev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.