Oferta educațională a 130 de licee din București pentru anul școlar 2024-2025 – la Târgul Liceelor, organizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în perioada 9-12 mai

Admiterea la liceu 2020

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Astăzi începe Târgul Liceelor din București pentru elevii de gimnaziu, unde 130 de licee își vor prezenta oferta educațională pentru anul școlar 2024-2025, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Evenimentul are loc în perioada 9 -12 mai 2024, în incinta Halei Laminor din Bulevardul Basarabia 256, sectorul 3.

Programul târgului este următorul: 

Joi 9 mai – Sâmbătă 11 mai 2024, în intervalul 10:00 -18:00

Duminică 12 mai 2024, în intervalul 10:00 — 16:00

Această ediție a Târgului de Ofertă Educaţională are și componenta Târg de meserii – sistem de învăţământ dual și/sau profesional

Printre expozanți se vor număra și cinci licee cu profil dual și 11 companii partenere în programele de învățământ dual.

La acest Târg educațional vor participa și agenții economici cu care unitățile de învăţământ cu profil tehnologic, din municipiul București, au încheiate parteneriate în acest an școlar, potrivit specializărilor și calificărilor cuprinse în oferta educaţională a acestor unități, potrivit comunicatului. 

În cadrul Târgului educational, elevii de gimnaziu și părinţii acestora vor avea posibilitatea să afle oferta educaţională a liceelor bucurestene, pentru următorul an școlar, putând astfel să identifice opțiunile valide parcursului educational ulterior, conform ISMB.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version