Sistemele de educație vocațională vor fi evaluate de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în cadrul unui program desfășurat sub umbrela evaluărilor internaționale PISA și care va fi pus la punct în următorii doi ani, potrivit unui anunț făcut de reprezentanții organizației. Aceștia arată că, deși învățământul vocațional este o parte esențială a sistemelor de educație, există foarte puține date comparative care să permită țărilor să evalueze performanța lor în domeniu.
Într-un articol publicat pe pagina OCDE destinată educației, semnat de directorul OCDE pentru Educație, Andreas Schleicher, și El Iza Mohamedou, șefa Centrului OCDE pentru Competențe, organizația – la care România intenționează să adere – a anunțat că noua inițiativă de evaluare internațională se va numi PISA-VET și va fi construită pe baza experienței oferite de evaluările PISA.
OCDE precizează că a început deja să lucreze împreună cu mai multe țări și cu diverși experți pentru a dezvolta o platformă de evaluare a programelor de educație și formare vocațională. Într-o fază inițială de dezvoltare, în care va fi testată această evaluare, inițiativa îi va viza pe elevii care sunt pe cale să finalizeze programele vocaționale inițiale din câteva domenii: afaceri și administrație, mecatronică auto, electricieni, sănătate, turism și industria ospitalității.
- Această perioadă de dezvoltare va dura doi ani și va duce la stabilirea unui prim set de instrumente valide și confirmate pentru evaluarea comparativă în domeniu.
OCDE arată că, în țările membre ale organizației, mai bine de o treime dintre tinerii de 15-19 ani aflați în învățământul secundar superior sunt înscriși în programe vocaționale, iar circa o șesime (17%) dintre cei care se înscriu pentru prima dată în învățământul superior urmează programe de scurtă durată care sunt preponderent profesionale.
Iar organizația spune că lipsa unor date comparative îngreunează eforturile țărilor de a evalua propriile sisteme în domeniu și de a fi la curent cu bunele practici internaționale, fiind date o serie de exemple de date pentru care există o cerere în creștere: informații privind rezultatele învățării în funcție de țară și domeniu, efectele politicilor educaționale și transpunerea lor de la o țară la alta, cheltuielile per elev.
Foto © Josepalbert13 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.