Titularizarea profesorilor în școli, adică cel mai mare concurs de angajare organizat anual în România și care în urmă cu o lună a scos 75.000 de posturi libere de profesori, „este doar o altă pârghie a puterii, cu ocazii de ploconire pe unde trebuie, cu înghesuiala disperată a celor care trec dincolo de gura pâlniei și rămân pe viață titulari în învățământ, chiar dacă unii sunt de-a dreptul abuzivi la catedră”. Analiza vine de la expertul educațional Oana Moraru, manager de școală particulară de peste 25 de ani, absolventă de liceu pedagogic și a Facultății de Litere de la Universitatea din București.
„Recrutez profesori de peste 25 de ani. Nu vă imaginați ce dezastru vine acum, în continuare, spre școli. De ce nu vorbim despre asta? Pentru că dinspre școli radiază cel mai mare bazin electoral, prin efectul de ecou de la profesori, la familii, la toate celelalte categorii profesionale. Dacă fiecare școală și-ar selecta profesorii, ar rămâne câteva numai în picioare – iar lucrurile acestea se știu și se evită de la un ciclu electoral la altul”, a atras atenția Oana Moraru, într-un interviu acordat Edupedu.ro.
Contactată de Edupedu.ro după ce OCDE – organizația cunoscută la nivel mondial pentru derularea testărilor PISA – a recomandat României din nou acum, în 2024, desființarea titularizării și angajarea profesorilor direct de către școli, Oana Moraru a explicat care sunt efectele concrete ale titularizării, cum arată profilul absolventului de facultate care vrea să se angajeze în învățământ și a trecut examenul de titularizare, cum își angajează profesorii școlile particulare, cum îi dau afară pe care nu au eficiență la clasă și care este soluția pe care o vede pentru ca școlile de stat și private să facă un management profesional eficient.
Oana Moraru a declarat pentru Edupedu.ro că, „pentru acreditarea unei școli particulare, este nevoie de un procent anume de profesori cu examen de titularizare. Pentru mine, ca angajator, acest examen este strict unul formal, dictat de lege, dar complet nerelevant pentru talentul, pregătirea și impactul real al profesorului la clasă. Știu profesori cu note peste 9 la acest examen, care sunt ineficienți la clasă, neconectați cu elevul, capabili de abuzuri emoționale. După cum știu oameni cu nota 6 care au rezultate excelente la clasă. Examenul în sine nu reușește să fie și un indicator al calității profesionale a omului care îl susține”.
Expertul educațional susține desființarea actualului examen de titularizare centralizat și lăsarea școlilor să își selecteze resursa umană. „Fiecare școală ar trebui să pescuiască singură în bazinul profesional al țării și să își selecteze oameni după reguli și valori proprii. Mă tem că lucrul acesta nu va fi niciodată permis de la centru – pentru că, sunt sigură, decidenții știu că, în sfârșit, se va vedea clar și dureros, toată situația dezastruoasă în care ne aflăm cu formarea profesorilor. Nu vrea niciun politician să ridice plapuma ca să se vadă în lumina zilei ce este sub ea. Amestecând acum tot felul de oameni întâmplător pe la școli, pe posturi ascunse sau date pe sub masă – distragi atenția către alte așa-zise probleme, creezi frică și dai greutate unui examen aberant – exact cât este nevoie să nu avem marea discuție despre cât de nepregătiți vin oamenii la catedră”, a atras atenția Oana Moraru, în interviul acordat Edupedu.ro.
Interviul integral acordat Edupedu.ro de către expertul educațional Oana Moraru, profesoară și manager de școală particulară de peste 25 de ani:
Rep: Sunteți manager de școală particulară de peste 25 de ani, profesor de Limba Română și de Limba Engleză, absolventă a Facultății de Litere de la Universitatea București și absolventă a Liceului Pedagogic București. Priviți, așadar, și procedural, dar și calitativ procesul de angajare a profesorilor. Cum se titularizează profesorii, în școlile particulare din România?
Oana Moraru, manager de școală particulară: Există două mecanisme de titularizare – absolut nenecesare pentru sistemul privat, dar vestigii încă în vigoare ale mentalității supercentraliste practicate de ministerele românești. Profesorii care lucrează în școlile particulare se pot titulariza prin examenul național, dacă vor să aibă cale liberă de transfer de la privat la stat, sau se pot titulariza în urma unui examen organizat la nivelul școlii, după o procedură impusă și monitorizată de inspectorate. Pentru acreditarea unei școli particulare, este nevoie de un procent anume de profesori cu examen de titularizare. Pentru mine, ca angajator, acest examen este strict unul formal, dictat de lege, dar complet nerelevant pentru talentul, pregătirea și impactul real al profesorului la clasă.
Știu profesori cu note peste 9 la acest examen, care sunt ineficienți la clasă, neconectați cu elevul, capabili de abuzuri emoționale. După cum știu oameni cu nota 6 care au rezultate excelente la clasă. Examenul în sine nu reușește să fie și un indicator al calității profesionale a omului care îl susține.
Noi ne trimitem angajații la așa-zisa „titularizare” din nevoi birocratice. Adevăratul „titular” este, pentru o școală privată, omul care a demonstrat că poate rămâne în echipă cel puțin 5 ani, că aduce valoare acesteia, că are impact la clasă și o relație bună cu elevii și cu părinții lor.
Rep: Pentru ca toată lumea să poată înțelege și dincolo de nivelul conceptual acest proces, ne puteți da un exemplu concret al modului în care ați angajat, de exemplu, un profesor de Chimie?
Oana Moraru: O școală particulară lucrează cu profesori cu normă întreagă sau normă de doar câteva ore. Pentru normele parțiale, colaborăm cu profesori din sistemul public sau de la alte școli private – pe care îi plătim cu ora, de cele mai multe ori. Și pentru aceștia, și pentru cei cu o normă întreagă, avem întâi un proces de selecție a CV-urilor și a scrisorilor de intenție trimise după apelul nostru public de angajare, pe rețelele de socializare, cel mai adesea. Există apoi un interviu, în fața unei comisii alcătuite din 2-3 oameni, urmat de o lecție demonstrativă la clasă. Verificăm, totodată, și de unde vine omul, cine a fost directorul lui, ce recomandări are acesta despre el. Abia apoi, după ce am negociat și agreat salariul, hotărâm în ce mod îl vom titulariza sau nu pe post. Dar numai după ce așteptăm minimum un an – răstimp în care ne dăm seama dacă am făcut o alegere potrivită. Pentru cei care sunt deja titulari la stat, există posibilitatea detașării pe postul nostru – anunțat și acesta, odată cu toate școlile din țară, ca fiind liber, sau posibilitatea transferului, adică mutării postului titular la noi, în instituția de învățământ particulară.
În cazul profesorului de chimie, de exemplu, pentru care gimnaziul nostru nu are decât 6 ore disponibile pe săptămână, am agreat cu doamna profesor, titular la stat, un contract de muncă și un salariu proporționat. În cazul profesorilor cu norme întregi, de română, matematică, limbi străine – am angajat oameni tineri, cu 2-3 ani experiență la catedră care se formează mai departe la noi, care sunt monitorizați și ajutați la clasă permanent, sprijiniți de o echipă de profesori mai maturi și de psihologi școlari. O parte dintre ei s-au dus la examenul de titularizare națională și au cerut postul anunțat la noi expres pentru ei, o altă parte s-a titularizat la examenul organizat intern. Nu văd nicio diferență între ei. Repet – pentru noi contează că iubesc ceea ce fac, că evoluează de la an la an, că îi pot forma pe cei care vin în echipă ulterior.
Există, în orașele mari, o masă de profesori care au lucrat de la începutul carierei lor în sistem privat și care sunt exact ca cei de la stat – unii foarte buni și pasionați, alții de nivel mediu, formabili însă și unii, desigur – ineficienți, nepregătiți, greu de „salvat” profesional. Noi, ca angajatori, pescuim, de obicei, în acest bazin, continuând să formăm pe unii dintre ei, mai ales pe cei proaspăt absolvenți – care, de regulă, vin foarte nepregătiți din facultate. Lucrăm, de asemenea, și cu profesori care pleacă definitiv din sistemul public sau care își mențin catedre și colaborări în ambele.
Rep: Ce face direcțiunea unei școli particulare, atunci când un număr semnificativ de părinți acuză un cadru didactic de lipsă de rezultate (spun că un profesor nu este bun)?
Oana Moraru: Noi avem șansa să ne despărțim ușor de angajații nepotriviți după primul an de lucru, pentru că încheiem, inițial, contracte pe termen limitat. Îți poți da seama într-un an de zile dacă merită sau nu investit în continuare în formarea acestui profesor sau a altuia.
Pe lângă acest lucru, există și cele 3 luni inițiale de lucru, în care poți desface legal un contract de muncă, dacă profesorul numit de noi este ineficient sau abuziv. Aceste trei luni sunt suficiente pentru a-ți da seama, ca angajator, dacă omul este bun sau nu la catedră. Am avut o astfel de situație la școala noastră, de pildă, cu un profesor care nu acccepta recomandările noastre practice pentru a ieși din paradigma facilitatorului între manual și clasă. Pentru că profesorul respectiv obișnuia doar să parcurgă exercițiile din manual, fără ritm antrenant al clasei, fără stimularea diferențiată a copiilor, rămânând strict în postura de intermediar între manual și elev, am ales să ne despărțim după trei luni. Dau acest exemplu, ca să înțelegem că, uneori, oameni foarte educați, cu note excelente în facultate, cu doctorate, cu spirit blând și politicos – pot fi catastrofali la clasă. Iar pentru aceste situații nu există mecanisme de depistare și de reglare a activității lui în sistemul public – copiii suferind cel mai mult, desigur. În școlile private există mijloace imediate de a face ceva pentru elevi: fie intervine echipa de mentori, fie omul este trecut într-o poziție secundară, de ajutor de profesor, fie este invitat să își caute un alt loc de muncă – mai ales dacă se constată că este total nereceptiv la cerințele pedagogice minimale pe care le impune școala. În majoritatea cazurilor, cădem de comun acord asupra încetării contractului.
Școlile private au, de cele mai multe ori, mentori și formatori în spatele acestor oameni. În cazul școlii noastre, de câte ori ne-am dat seama că am greșit cu numirea unui om, am avut mereu cu cine să îl înlocuim rapid – pentru că știm, încă de la începutul anului, să pornim la drum cu posibili înlocuitori sau cu profesorii din grupul de formatori și de coordonatori care pot prelua o catedră fără să afectăm bunul mers și starea de bine a copiilor. În situații absolut speciale, am preluat chiar și eu catedră – pentru că deși am o mie de alte lucruri de făcut ca manager, cel mai important lucru pentru noi sunt elevii și performanțele lor școlare. Acestea ne țin în picioare în fața concurenței.
Rep: În ce situații poate un manager să dea afară un cadru didactic? O poate face mai ușor decât directorul școlii de stat?
Oana Moraru: Am încheiat colaborări la final de an școlar cu profesori care nu aduc valoare locului în care se află sau care nu au crescut metodic și emoțional la nivelul pe care îl definim noi pentru școala noastră. Și da, desigur, în limitele legii, putem renunța mult mai ușor la un angajat nepotrivit. Pe de altă parte, nu avem luxul de a renunța repede, pentru că tot ceea ce ne dorim este să dezvoltăm bazinul profesional. Sunt foarte greu de găsit oameni dedicați și buni la catedră. Așa că investim multă energie în formarea celor cu potențial – oameni la care, desigur, nu vrem să renunțăm și pe care îi simțim că ajung să confirme în 2-3 ani la nivel excelent. Am renunțat însă, imediat, la oamenii care jignesc copii, care îi pedepsesc, care nu vin la timp la serviciu – cu proceduri conform legii, de la avertismente, la desfacerea contractului.
Rep: Din calitatea dvs de manager de școală particulară, dar și de profesor care a lucrat în școli de stat, cum evaluați calitatea titularizării, deci a practicii prin care statul român angajează profesorii și astăzi în școlile de stat?
Oana Moraru: Așa cum am spus mai sus, dacă această practică centralizată ar avea la bază un mecanism valid de apreciere a profesorilor foarte buni, medii, mediocri și ineficienți – probabil că ar exista un motiv să o păstrăm. În sensul că școlile și-ar pescui oameni după acest triaj, conform valorii echipelor lor. Altfel, examenul de titularizare de acum este doar o altă pârghie a puterii, cu ocazii de ploconire pe unde trebuie, cu înghesuiala disperată a celor care trec dincolo de gura pâlniei și rămân pe viață titulari în învățământ, chiar dacă unii sunt de-a dreptul abuzivi la catedră. Disperarea creată omului că nu are dosarul complet, că nu a învățat bibliografia toată, că nu există locuri, că trebuie să apuce ceva – este un mod al Ministerului de a-și justifica existența și de a crea senzația de control și de putere asupra sistemului școlar. Un mod oarecare, nerelevant, neconectat cu nevoile școlilor și ale procesului de învățare.
Rep: Care este soluția pe care o vedeți necesar a fi aplicată de Ministerul Educației, pentru ca absolvenții de facultate cei mai merituoși și care își doresc să se angajeze ca profesori să ajungă cadre didactice la școlile pe care le țintesc? Și care este soluția pentru ca managementul școlar să fie unul bazat pe performanță, libertate și calitate în învățământul de stat?
Oana Moraru: Când am ales Liceul Pedagogic în 1987, l-am ales și pentru că avea reputația de a-și alege cei mai buni profesori. Așa și era: aveau, ca toate celelalte școli, de altfel, un examen propriu prin care își selectau catedrele. Aveau și reputația că angajează numai profesori de 9 și de 10, cu talent la catedră. Erau, desigur, și unii „selectați” acolo de partid, dar peste 80% dintre ei erau profesori de la care chiar aveam ce învăța, pe care i-am iubit și admirat, și care ne-au ajutat să trecem niște examene mult mai dificile decât cele de astăzi, fără meditații.
Fiecare școală ar trebui să pescuiască singură în bazinul profesional al țării și să își selecteze oameni după reguli și valori proprii. Mă tem că lucrul acesta nu va fi niciodată permis de la centru – pentru că, sunt sigură, decidenții știu că, în sfârșit, se va vedea clar și dureros, toată situația dezastruoasă în care ne aflăm cu formarea profesorilor. Nu vrea niciun politician să ridice plapuma ca să se vadă în lumina zilei ce este sub ea. Amestecând acum tot felul de oameni întâmplător pe la școli, pe posturi ascunse sau date pe sub masă – distragi atenția către alte așa-zise probleme, creezi frică și dai greutate unui examen aberant – exact cât este nevoie să nu avem marea discuție despre cât de nepregătiți vin oamenii la catedră.
Recrutez profesori de peste 25 de ani. Nu vă imaginați ce dezastru vine acum, în continuare, spre școli. De ce nu vorbim despre asta? Pentru că dinspre școli radiază cel mai mare bazin electoral, prin efectul de ecou de la profesori, la familii, la toate celelalte categorii profesionale. Dacă fiecare școală și-ar selecta profesorii, ar rămâne câteva numai în picioare – iar lucrurile acestea se știu și se evită de la un ciclu electoral la altul.
Rep: Dincolo de procesul strict managerial, avem candidații la cariera didactică, cu care vă întâlniți de fiecare dată când aveți nevoie să angajați profesori. Cum evaluați pregătirea științifică și pedagogică a absolvenților de universități care au patalama de la DPPD-uri [Departamentele pentru Pregătirea Personalului Didactic care asigură pregătirea, în facultăți, a studenților ce vor să devină profesori după absolvire]? Ce fel de candidați produc, în medie, facultățile românești?
Oana Moraru: Procentul cel mai mare de canditați slabi vine dinspre programele de reconversie profesională. Nu știu ce se întâmplă acolo, dar vin, către învățământul primar, învățătoare care nu știu să scrie sau să se exprime corect gramatical.
Licențiații în pedagogia preșcolară și școlară sunt mai deschiși intelectual, dar cu foarte puțină practică la catedră. Pe aceștia îi formăm de la zero. La interviul de angajare, îi selectez după receptivitatea intelectuală, după calitatea scrisului corect și după trăsăturile de caracter. Nu toți le au. De fapt, poate numai vreo 10% dintre ei.
O mică parte dintre profesorii de gimnaziu, proaspăt absolvenți, cu certificat de pregătire pedagogică, abia știu să facă diferența între programa școlară și planificare.
Și mai îngrijorător este că o mare parte practică sisteme ineficiente de dresaj – buline, minusuri sau plusuri pentru ceea ce fac copiii, în încercarea disperată de a-i ține atenți la expuneri plicticoase, făcute cu un aer tern, complet lipsit de entuziasm.
Ca în orice domeniu, există și oameni talentați și pasionați – într-un procent nerelevant pentru binele sistemului, în general. Facultățile din care vin acești tineri profesori nu au calități transformatoare pentru studentul de nivel mediu.
Singura instituție care putea scoate ceva apă chiar și din piatră seacă erau liceele pedagogice. Preluând elevii de la 14 ani, cu ore săptămânale de practică la clasă, școlile normale reușeau să instileze în pregătirea viitoarei învățătoare, chiar dacă inițial o elevă mediocră, un anumit ritual profesional și un set de valori de neclintit. Printre oamenii care vin la interviu la noi, cei care au făcut liceul pedagogic ies imediat în evidență – s-au format de mici și poartă în ei o fărâmă de pasiune. Cei formați numai în facultate sunt imposibil de aruncat singuri la catedră. Lăsați fără mentorat, ei predau din inerția modelelor date de foștii lor profesori: nu și-au construit abilități de leaderi ai copiilor, nu știu cum să devină modele pentru ei, nu știu psihologia vârstelor și cum se aplică ea concret într-o situația sau alta. Profesorii lor din facultate nu prea au mai fost nici ei, de mult, pe la o clasă adevărată – ca să știe ce anume să predea concret acestor studenți, dincolo de teoria din manuale.
Rep: Ce trebuie să schimbe urgent universitățile, în formarea inițială a viitorilor profesori?
Oana Moraru: Multă practică la clasă. Săptămânal, de când intră în facultate, câte 2-3 ore, adevărate, cu proiect de lecție, cu mentor în spatele clasei, cu dezbaterea lecției și analiza impactului la clasă.
Rep: Anul trecut, ministrul Educației spunea că titularizarea este unul dintre motivele pentru care încă mai sunt doritori pentru cariera didactică. Cum vedeți această afirmație pe fond și ce efecte vedeți în perpetuarea titularizării așa cum este acum?
Oana Moraru: Ministrul voia, de fapt, să spună, că oamenii vin în învățământ pentru că acest examen le garantează postul pe viață, indiferent de cât de leneși, de depășiți sau deprimați intră la clasă. Și avea dreptate. Pe piața muncii în România, să fii profesor înseamnă salariu sigur, ore puține de lucru și libertate la serviciu, fără ochii șefului.
Nu vreau să insinuez, totuși, că este o meserie ușoară sau că profesorii nu au dreptate să se plângă de cât de greu le este: sunt, într-adevăr singuri, nesusținuți, în fața unei generații de copii și de părinți total dezorganizați și dezorientați. Mai ales aceia care chiar vor să își facă meseria.
Dar adevărul este că, după examenul de titularizare, poți să vii complet nepregătit la clasă, poți țipa zilnic la copii, poți întârzia frecvent sau sta cu ochii în telefon până ce clasa își copiază lecția din carte – fără să riști să îți pierzi postul. Și poți ajunge și devreme acasă.
___
Cine este Oana Moraru
Oana Moraru este profesoară și fondatoarea Școlii Helikon din București și Călărași, cu peste 30 de ani de experiență în învățământul de stat și privat. Este consultant educațional, coordonatoarea platformei Vocea Părinților, autoarea volumelor „Copilul tău citește” și „Copilul tău scrie”, precum și coautoarea unui caiet de literație și a unei serii de cărți destinate în special copiilor de învățământ primar. Desfășoară conferințe cu părinți și profesori în toată țara. Este profesor de Limba Română și de Limba Engleză, absolventă a Facultății de Litere de la Universitatea București și absolventă a Liceului Pedagogic București.
Informații de context:
Titularizarea este concursul organizat de inspectoratele școlare județene, respectând regulile și cu subiectele de examen concepute de Ministerul Educației – prin care inspectoratele angajează profesorii care predau în școlile din România. Anul acesta, statul român, prin inspectoratele școlare județene, a scos la concursul de angajare destinat profesorilor și intitulat „titularizare” aproape 75.000 de posturi. Dintre ele, 8.900 de posturi sunt titularizabile (sunt libere cel puțin 4 ani), adică pe acest număr de posturi profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată, restul fiind libere doar pentru o perioadă de la 1 la 3 ani. La concursul de angajare pe aceste 75.000 de posturi, dintre care 8.900 libere pe perioadă nedeterminată, s-au prezentat 31.237 de profesori.
Pentru a obţine statutul de titular (deci pentru a se putea angaja pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la examenul de titularizare. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă (la examenul de titularizare). 41,9% dintre candidații care s-au prezentat și nu s-au retras din examenul de titularizare au obținut note peste 7 (sursa și detalii).
Prin organizarea titularizării de către Inspectoratele Școlare Județene (ISJ-uri), repartizarea profesorilor la o anumită școală se face de către inspectorat și contractul de angajare al profesorilor la inspectorat. Așadar, școlile din România nu își pot face propria politică de resurse umane: directorii de școli de stat nu pot angaja profesorii pe care ei și părinții îi doresc și nici nu pot da afară din sistemul de învățământ profesorii ineficienți, decât în situații extrem de limitate.