Oana Moraru, la lansarea candidaturii lui Vlad Voiculescu la Primăria București: Am un vis, să putem să finanțam școli private care să poată lua, ajutați poate de primărie, clădiri care să acomodeze 500-600 de copii, din care jumătate cu burse

Foto: Captura Facebook Epoch Times Romania

“Am așa un vis: să putem să finanțam niște școli private care să poată lua, ajutați poate de primărie, niște clădiri care să acomodeze 500-600 de copii, din care 300, jumătate, să fie copii cu burse, copii din zone defavorizate, care să beneficieze de cele mai bune echipe de profesori”, a declarat vineri expertul educațional Oana Moraru, fondator de școală privată. Într-un discurs susținut în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii lui Vlad Voiculescu la Primăria Capitalei, Moraru a anunțat că s-a alăturat echipei care îl susține pe fostul ministru al Sănătăţii din Guvernul Cioloș.

Am venit aici, pentru următoarele luni, nu ca om politic, ci ca om care (sic!) vreau să-l sprijin, cunoscând mult mentalitățile din educație, mult durerile profesorilor și ale părinților și am venit și cu un interes personal, că așa e în politică, nu? Am așa un vis, să putem să finanțam niște școli private, care să poată lua, ajutați poate de primărie, niște clădiri care să acomodeze 500-600 de copii, din care 300, jumătate, să fie copii cu burse, copii din zone defavorizate, care să beneficieze de cele mai bune echipe de profesori”, a declarat Oana Moraru.

Aceasta a precizat că “se practică foarte mult în lume și primăriile ajută aceste tipuri de școli pilot care ar putea să transforme și sistemul național de educație, mai ales arătând că se poate interveni pe copii care au dificultăți sociale, psihologice, de învățare, dacă le pui la dispoziție cele mai bune echipe și intenții”.

Și, dacă ajungi primar, trebuie să îmi răspunzi la telefon, că am interese serioase. Succes!“, a încheiat Moraru.

Declarațiile integrale ale Oanei Moraru, la evenimentul de lansare a platformei candidaturii lui Vlad Voiculescu pentru Primăria Capitalei:

Vlad Voiculescu:

Declarațiile au fost făcute vineri, 17 ianuarie 2020, la evenimentul prin care fostul ministru al Sănătăţii din Guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu, și-a lansat proiectul ”București, capitala oamenilor buni”.

Oana Moraru este prezentată pe site-ul de campanie al lui Vlad Voiculescu ca membru al echipei cu care candidatul susținut de PLUS la Primăria Capitalei lucrează pe domeniile educație și cultură.

Alianța USR PLUS a anunțat că avea candidat comun la Primăria Capitalei. USR îl susține pe Nicușor Dan, iar PLUS pe Vlad Voiculescu, relatează G4Media.ro.

Foto: Captura Facebook Epoch Times Romania

 

 

Exit mobile version