Oana Moraru: În școala românească există trei mari șocuri: clasa a II-a, clasa a V-a și clasa a IX-a. Cineva a turnat programa de-a III-a în a II-a, programa de-a II-a în clasa I, iar la clasa a V-a nu s-a mai gândit nimeni

Oana Moraru, expert educațional, spune referitor la programa școlară că în clasele primare și gimnaziu nu este adaptată vârstei: „În școala românească există trei mari șocuri: clasa a II-a, clasa a V-a și clasa a IX-a”. Oana Moraru precizează că matematica este materia cea mai grea în clasa a V-a: „Elevul face acest salt de 2 ani, termină cu aritmetica în a IV-a, și în a V-a trece la algebră, la gândirea algebrică, deci la altă paradigmă de gândire, fără ca nimeni să pregătească copilul pentru asta”, a spus Oana Moraru în podcastul Părinți Cuminți.

• Psihologul Raluca Anton spunea pentru Edupedu.ro: Cum poți să îi ceri unui copil de clasa a V-a să facă un raționament deductiv, când raționamentul deductiv apare în creier abia la 14 ani? Copilul va învăța mecanic

• Oana Moraru este expert educațional, manager de școală particulară de peste 25 de ani, absolventă de liceu pedagogic și a Facultății de Litere de la Universitatea din București

„În școala românească există trei mari șocuri clasa a II-a clasa a V-a și clasa a IX-a acolo programele s-au rupt de linia pe care a mers până atunci”, spune expertul educațional Oana Moraru.

Ea a vorbit dificultățile pe care le întâmpină elevii când trec de la clasele primare la gimnaziu.

„Clasa a V-a, așa cum a fost gândită în programa școlară alcătuită, este un salt de 2 ani într-unul. La finalul clasei a IV-a copiii se află la un nivel. Programele școlare pentru clasa a V-a se află cu două clase mai sus decât îi lăsăm la finalul clasei a IV-a. Odată cu înființarea claselor pregătitoare, cineva a turnat programa de a III-a în a II-a program de a II-a în clasa I, iar la clasa a V-a nu s-a mai gândit nimeni unde rămân copiii”, a spus expertul educațional.

Și la clasa a VI-a are loc un salt tot la matematică, la geometrie și fracții de exemplu, mai spune Oana Moraru: „Matematica e gândirea cea mai strat abstractă. Este materia cea mai frumoasă, cu limbajul cel mai subtil și cu nivelul cel mai mare de formalizare pentru care mintea nu e pregătită. Unu, fiindcă forțăm conținuturile în programa în momente complet nepotrivite și fiindcă înapoi în timp, când creierul ar fi trebuit să absoarbă intuitiv acest tip de cunoaștere, ca să am o bază pe care-mi așez teoria mai târziu, în a VI-a copiii n-au pe ce să se sprijine și se chinuie“.

Oana Moraru le propune profesorilor „să am curajul să mă opresc în clasa mea de-a VI-a și s-o iau cu geometria tactilă, cu activități care presupun: am un dreptunghi sau un paralelipiped, sau am un cerc și să le confecționez pe hârtie și carton, să vedem cum se pliază”.

Redăm principalele idei din podcast

Oana Moraru, expert educațional: „Clasa a V-a, așa cum a fost gândită în programa școlară alcătuită, este un salt de 2 ani într-unul. La finalul clasei a IV-a copiii se află la un nivel. Programele școlare pentru clasa a V-a se află cu două clase mai sus decât îi lăsăm la finalul clasei a IV-a. Ca materie, așa sunt scrise, ca volum, ca distribuția conținutului, ca nivel de abstractizare a noțiunilor. Până la clasa a IV-a să zicem că îi ducem oarecum în zona gândirii concrete, deși și la clasa a II-a mai există un astfel de salt periculos, mult peste nivelul mediu al copiilor. În școala românească există trei mari șocuri clasa a II-a clasa a V-a și clasa a IX-a acolo programele s-au rupt de linia pe care a mers până atunci.

Clasa a II-a le propune un salt mult peste media naturală a inteligențelor și a puterii de lucru a copilului. Asta fiindcă odată cu înființarea claselor pregătitoare, cineva a turnat programa de a III-a în a II-a program de a II-a în clasa I, iar la clasa a V-a nu s-a mai gândit nimeni unde rămân copiii. E ca și cum o luăm de la capăt cu școala și le trântim în cap o mulțime de informații și avem pretenții pe skiluri academice incredibil de ridicate.

Problema este nu e neapărat că nu sunt pregătiți copiii să facă față mai multor temperamente [N. Red mai multor profesori în clasa a V-a] sau personalități. Problema e că învățătoarea, de bine de rău, era managerul învățării. Ea stabilea prioritățile, ia doza conținuturile, ea verifica. Când ai mai mulți profesori, nu mai ai nimeni „managerul învățării” tale nu-ți mai face nimeni igiena informației. Toate se toarnă în capul tău. (…)

Majoritatea devin rebeli, nu mai vor să fie atenți la școală, s-au săturat. O altă nevoie a clasei a V-a este să fie totul fair-play. Copiii au tema asta a dreptății. Nu-i corect, nu e drept și copilul de clasa a V-a cu încă mare parte din gândirea lui dezvoltată în concret, în tangibil, în pentru ce e relevant ce fac, de-abia la sfârșitul clasei a VI-a se dezvoltă gândirea cu adevărată, abstractă, conceptuală, cu conexiuni între concepte. Deci, pentru că am gândire așa, eu am nevoie ca realitatea, viața, învățarea să fie fair-play. Am nevoie ca profesor de istorie- georgrafie- biologie să-mi dea mie materia așa încapsulată, clară, sub forma unui unei scheme, unei schițe, ca să știu exact ce am de învățat și pe ce o să mă evalueze. Au nevoie ca jocul să fie foarte corect. Nu sunt foarte curioși, dornici să afle.

Nu pun șapte mii de întrebări la vârsta asta, deși cine stimulează asta în clasă …Ei mai degrabă vor să știe, printre atâta materii și atâți profesori, care e bucata de învățat la ăsta, de unde o învăț. Și aș vrea foarte mult să mă testeze doar din bucata asta.

Tot specific claselor a V-a și a VI-a este nevoia de a acumula performanța ca pe o colecție de timbre, cum făceam noi când eram mici. Asta era vârsta la care se dezvoltau colecționarii. E o nevoia creierului de a înșira pe ață vizibil succesul. Și dacă la clasele a V-a a VI-a cosmetizezi cumva învățarea, o regizez tu astfel încât copiii să aibă foarte clar ce au de învățat și să obțină note bune, fiindcă nota-i încântă, e o noutate, îi ai pregătiți pe termen lung să învețe, dacă îi lovești din start cu concepte pe care nu le înțeleg, cu definiții unde există două-trei cuvinte abstracte pe care nu și le explică, dacă predai dezorganizat, dacă te bazezi doar pe manual, care are limbajul mult peste capacitatea medie de înțelegere a copilului, orice tip de manual din România, dacă testezi dintr-o materie pe care n-ai pregătit-o, n-ai exersat-o în clasă,  dacă la matematică faci două-trei aplicații în clasă și le dai acasă încă 15 care n-au legătură cu ce ai lucrat în clasă, copilul trăiește un sentiment de nedreptate, care aruncă sistemul emoțional într-o panică mentală și chimică, de la care nu se mai pot mobiliza să învețe deloc.

Oana Moraru, expert educațional: Un alt aspect al clasei a V-a: copiii au, fiindcă încă n-au moduri de operare, nu știu să învețe, ei au senzația că au înțeles și înțeleg, au AHA-uri în clasă, dar când se apucă și lucrează pe mai multe tipuri de exerciții sau pe o lucrare de control, nu există fluxul acela al gândirii, al mecanismelor raționale care să-i țină încordați pe lucru. Dacă întâmpină o dificultate sau nu se prind la următorul exercițiu, li se fragmentează tot fluxul cognitiv. Încep să creadă că nu știu, nu pot, abandonează. N-au tehnici de repliere, de genul: stai să las asta mai târziu, să mă întorc peste 10 min să mă duc pentru exercițiu următor. Sunt foarte naivi, sunt mici, nu au moduri de operare.. 

(…)

Simona Gherghe, moderator: Care este cea mai grea materie din clasa a V-a? 

Oana Moraru, expert educațional: Matematica, pentru că elevul face acest salt de 2 ani. De la aritmetică, termină cu aritmetica în a IV-a, se trece la algebră, la gândirea algebrică, deci la altă paradigmă de gândire, fără ca nimeni să pregătească copilul pentru asta. Profesorul de gimnaziu nu are psihologia copilului preadolescent, nu înțelege în mare parte cum le funcționează creierul și atunci „forțează” matematica pe tablă sub forma unor scheme mimetice, unor algoritmi pe care copiii prin repetiție ajung să-i digere fără să metabolizeze nimic. Nu înțeleg relațiile de ecuație, puterile, sumele lui Gauss. Cred că din 150 de copii dacă înțeleg în adâncime șapte-opt. Dar ei oricum sunt predispuși de la mama natură pe gândire logică matematică, lucru care se vede, așa cum am arătat de la patru-cinci ani la grădiniță. 

Am format mulți profesori de matematică, foarte puțini au capacitatea de a înțelege cum funcționează mintea unui copil și de a se opri la tablă cu ei și de a explica în adâncime ce se întâmplă. De aici încep meditațiile la matematică. De aici începe neînțelegerea din partea părinților, că nu ei nu înțeleg de ce copiii nu înțeleg și presupun că așa are adultul gândirea liniară, că hei, dacă face mai mult, înseamnă că o să înțeleagă mai bine și-l bagă la meditații ca să facă mai mult și mai mult, la meditație înseamnă șansa că cineva îți explică încă o dată. Dar m-am uitat și în relațiile de lucru unu la unu, explicațiile sunt tot pe așa se face, nu de ce se face, cum se face și copiii practic lucrează algoritmul de mai multe ori, sub supravegherea unor ochi mai îngăduitori, și ajung până la sfârșitul clasei a VIII-a să identifice așa mimetic niște tipuri de exerciții și să învețe teorie pe geometrie și pe algebra.

La clasa a VI-a iarăși este un salt incredibil și greu, pentru că fereastra de oportunitate pentru formarea vederii în spațiu este între 5 și 7 ani. Și cine n-a făcut suficient la grădiniță și la clasele primare geometrie, dar geometria cea tactilă, în care iei un cub din carton și îl desfășori ca să-i vezi toate fațetele, unghiurile. 

Tot la a VI-a fac fracții. Cine ne-a făcut în grădiniță jocuri concrete cu obiecte care se desfac în două părți egale, în trei, în patru, feliile de pizza, foarte greu văd fracția. De ce? Pentru că profesorul începe și spune: numitorul numărătorul fracție supraetajată, fracție sub etajata. aducere la același numitor. Ee ei inhibă atât de mult aceste concepte. Se chinuie unii să le prindă din urmă și nu-și mai reprezintă deloc fracția in realitate. Când echivalez fracții sau vrei, le aduci la același numitor. Copiii nu înțeleg deloc ce ar însemna asta în viața concretă. Chiar am testat eu cu clasele a VI-a să vedem dacă-i înțeleg 

Simona Gherghe: Deci tot matematica e dificila și în clasa a VI-a..

Oana Moraru, expert educațional: E gândirea cea mai strat abstractă. Este materia cea mai frumoasă, cu limbajul cel mai subtil și nivelul cel mai mare de formalizare pentru care mintea nu e pregătită. Unu, fiindcă forțăm conținuturile în programa în momente complet nepotrivite și fiindcă înapoi în timp, când creierul ar fi trebuit să absoarbă intuitiv acest tip de cunoaștere, ca să am o bază pe care-mi așez teoria mai târziu, în a VI-a copiii n-au pe ce să se sprijine și se chinuie. Mulți copii au la clasa a VIII-a dificultăți în a rezolva problemele de geometrie în spațiu. Am copii de a VIII-a cu care ne chinuim în toate felurile. Nu văd în spațiu.

Cu un profesor bun, da, poți să iei de la capăt. Eu nu zic că o gata, s-a terminat. Nu. Eu trebuie să fiu conștient că acest copil nu înțelege, fiindcă n-am construit cunoașterea pe baza ei. Și atunci eu la clasa a VI-a în loc să scriu pe tablă atâtea fracții, să zicem, sau să fac pe geometrii, asemănarea triunghiurilor sau paralelism sau chestiuni care presupun gândirea asociativă, să iei trei sub demonstrații și să le corelezi, chestii foarte grele, moduri de operare pe care copii nu le cunosc, ar trebui să mă opresc. Să am curajul să mă opresc în clasa mea de-a VI-a și s-o iau cu geometria tactilă, cu activități care presupun: am un dreptunghi sau un paralelipiped, sau am un cerc și să le confecționez pe hârtie și carton, să vedem cum se pliază”.

Citește și:

Cum poți să îi ceri unui copil de clasa a V-a să facă un raționament deductiv, când raționamentul deductiv apare în creier abia la 14 ani? Copilul va învăța mecanic, spune psihologul Raluca Anton / Ce și când le spunem copiilor despre bani