Oamenii care învață să cânte la un instrument muzical în copilărie tind să aibă mintea mai ascuțită la bătrânețe – studiu britanic

611 vizualizări
Profilul vocațional - artistic
Foto: © Pavalache Stelian | Dreamstime.com
Există o legătură între învățarea folosirii unui instrument muzical în copilărie și abilități de gândire îmbunătățite la bătrânețe, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Edinburgh, citat de The Guardian. Potrivit acestuia, oamenii care au experiența cântatului la un instrument muzical manifestă o îmbunătățire de durată a rezultatelor în cadrul unei testări a abilităților cognitive, în comparație cu cei care au experiență mai puțină sau nu au deloc.

Potrivit cercetării, această legătură există indiferent de statutul socio-economic al persoanelor, de anii petrecuți în școală sau de starea de sănătate pe care o au la bătrânețe.

Unul dintre realizatorii studiului a arătat, însă, că această legătură este una limitată și că, dincolo de existența ei, nu s-a putut stabili o relație de cauzalitate între învățarea unui instrument în tinerețe și abilitățile cognitive superioare la bătrânețe. Totuși, a notat el, astfel de efecte fie și mărunte pot să contribuie la o mai bună cunoaștere a motivelor pentru care mintea unor oameni se menține mai sănătoasă la bătrânețe, în comparație cu a altora.

  • Studiul s-a derulat pe un eșantion format din oameni născuți în 1936, care au luat parte la o cercetare privind sănătatea mintală în rândul scoțienilor, în 1947. Participanții la studiu care au reluat testul când au ajuns la vârsta de 70 de ani au fost întrebați și în legătură cu experiența lor muzicală, iar informațiile furnizate au fost incluse în evaluări statistice.

Dintre cei 366 de participanți la studiu, 117 au declarat că aveau experiență în folosirea unui instrument muzical, cei mai mulți în copilărie sau adolescență. Cel mai folosit instrument era pianul, dar au fost menționate multe altele, inclusiv acordeonul, cimpoiul, chitara sau vioara.

Foto: © Pavalache Stelian | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, despre propunerea cultelor religioase de a se elimina din proiectele legilor Educației “diversitatea” și “orientarea sexuală”: “Eu cred că sunt confuzii în abordări, pentru că egalitatea de gen vorbește despre egalitate între femei și bărbați”

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a explicat într-un interviu la Digi24 că propunerea cultelor religioase de a se elimina din proiectele legilor Educației “diversitatea” și “orientarea…
Vezi articolul

Ce sunt competențele digitale și cum le evaluează la elevii din clasele I-XII noul sistem gratuit realizat de Brio.ro și UiPath Foundation. Dragoș Iliescu, specialist în psihometrie: Avem un parteneriat strategic pentru construirea unui sistem de testare care să poată fi aplicat gratuit de orice copil, profesor, părinte, școală, Minister VIDEO

“E o provocare serioasă să dezvoltăm un astfel de test – constructul este foarte vast și, în plus, pentru că dorim să dezvoltăm aceste competențe de la clasa I până…
Vezi articolul

Raluca Turcan revine: Scenariile care includ înghețarea anului sunt „o analiză lucidă pe care eu am pus-o pe masă”. Vom încerca să facem cât mai eficientă pregătirea online a elevilor, pentru ca evaluarea să se facă pe ce s-a predat în acest an școlar

După ce a lansat ideea că un al treilea scenariu posibil pentru anul școlar actual ar fi înghețarea lui, adică repetarea anului de către toți elevii, vicepremierul Raluca Turcan a…
Vezi articolul