Profilul matematică-informatică ar fi putut să se numească și “matematică-engleză” sau “matematică-chimie”, pentru că mai mult ca sigur aceste materii se fac în număr mai mare decât informatica, disciplină căreia la acest moment îi este alocată o singură oră pe săptămână în clasa a IX-a și în clasa a X-a, este de părere profesoara de informatică Dana Lica de la Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” din Ploiești, după cum a declarat într-un interviu pentru EduPedu.ro, publicat joi, 1 decembrie.
Aceasta a spus că “numărul alocat informaticii este cu mult mai mic decât este nevoie, nu pentru că i se spune matematică-informatică, ci pentru faptul că încă în sistemul de educație gândirea computațională nu și-a găsit rolul pe care trebuie să îl aibă, ori ea este strâns legată de informatică”.
- Dana Lica are o experiență de 30 de ani ca profesor de informatică la colegiul din Ploiești, a fost desemnată profesor Merito în 2017, pregătește elevi pentru olimpiade europene, și este director al Centrului de Excelență Prahova. De câțiva ani organizează concursul internațional Info(1)Cup al clubului de robotică Info(1)Robotics din Caragiale cu elevi și actuali sau foști absolvenți de universități precum sunt Cambridge, Oxford și Yale (SUA), angajați la Google, pe care i-a pregătit la liceu.
Despre ce înseamnă gândirea computațională și de ce este extrem de necesară în zilele noastre, Lica a explicat: înseamnă “să știu să descompun problema în probleme mai mici, să găsesc tipare mai vechi, să dau la o parte detalii care nu mă interesează, pentru ca apoi să urmez pașii de operații care mă conduc la rezolvarea problemei”.
“Gândirea computațională nu este suficient sprijinită în sistemul preuniversitar. Iar ea ar trebui să fie oriunde, chit că se învață doar la orele de informatică. Nu o ai, nu ai cum să fii decât un om care nu înțelege cum să își planifice activități”, a atras aceasta atenția.
Potrivit actualelor planuri-cadru de la liceu, în clasa a IX-a și a X-a sunt câte o oră de informatică pe săptămână la matematică-informatică neintensiv:
Întrebată în interviu cum comentează ponderea acestei materii în orarele copiilor, la această specializare, Dana Lica a răspuns:
“Specializarea se numește matematică-informatică, iar copiii aceștia au o oră de info, adică minimumul, pentru că mai puțin nu ai cum. Păi specializarea asta putea să fie foarte bine și matematică-engleză sau matematică-chimie, i-am putea spune oricum, pentru că sigur se fac mai multe decât informatica, la momentul actual. Nu am nimic cu celelalte discipline. Dar numărul alocat informaticii este cu mult mai mic decât este nevoie, nu pentru că i se spune matematică-informatică, ci pentru faptul că încă în sistemul de educație gândirea computațională nu și-a găsit rolul pe care trebuie să îl aibă, ori ea este strâns legată de informatică.
Iar copiii aceștia vor fi pregătiți pentru meserii din anii ’30, ’40, ’50, fără gândire computațională nu vor face față. Părerea mea este că acea oră unică de informatică de la liceu nu are cum să pregătească acei copii ca să planifice activități sau ca să își planifice cariera, viața, orice, neavând la bază noțiuni de bază de gândire computațională. Adică să știu să descompun problema în probleme mai mici, să găsesc tipare mai vechi, să dau la o parte detalii care nu mă interesează, pentru ca apoi să urmez pașii de operații care mă conduc la rezolvarea problemei. Gândirea computațională nu este suficient sprijinită în sistemul preuniversitar. Iar ea ar trebui să fie oriunde, chit că se învață doar la orele de informatică. Nu o ai, nu ai cum să fii decât un om care nu înțelege cum să își planifice activități”, a mai explicat Dana Lica.
Întrebată dacă ar fi cazul să fie ore de informatică și la specializările de profil uman, cum este filologia, profesoara a spus:
“Eu aș cere prea mult. Dar credința mea este că tânăra generație trebuie să aibă această oră de informatică. E vorba de o oră de programare de bază. Așa cum s-a reușit la gimnaziu să existe orele de informatică plus TIC, acestea trebuie să fie continuate sau începute pe aceeași bază mai târziu. Dacă la uman nu continuăm cu acestea, atunci la real este neapărat. Până și setarea telefonului este un tipar, memorezi pașii aceia, îi ajustezi.
Stăm atât de prost la partea aceasta de digitalizare, cu toate că la partea de infrastructură avem Internet peste tot prin țară, de viteze mari. Și totuși noi avem atâta lipsă de competențe digitale, și cei mici, și cei mari. Și tot educația e de vină, că ‘nu reușim’ să le potrivim”, a subliniat profesoara.
Articolul integral, aici:
INTERVIU Dana Lica, profesor de informatică și director al Centrului de Excelență Prahova: Dacă ținem elevii în bănci și noi, profesorii, stăm la tablă, atunci educația lor nu va fi completă. Trebuie să înțelegem că suntem piese de puzzle care le completează formarea în fiecare an școlar
Mihai Peticilă
R.P.
Redacția
Raluca Pantazi
Alexa Stănescu
22 comments
romania va vrea idioti.. plecati si imvatati in alte tari…. odata erau 6 ore pe saptamina la materiile de profil.
de ce la impuse ? E vorba de sectia matematica -informatica. Se presupune ca daca ai ales aceasta sectie vrei sa faci informatica.
”Se presupune ca daca ai ales aceasta sectie vrei sa faci informatica.”
cu UNA oră pe săptămână ce informatică faci? Hai să fin rezon…
Răzvan dacă așa ca tine scriu profesorii din Romania,concluzia este că cei care nu știu scrie corect românește n ar trebui sa fie profesori.
Depinde ce se înțelege prin informatică. A repara calculatoare, a întreține un sistem de securitate al unei firme nu înseamnă obligatoriu informatică. În plus, valoarea informaticii începe să scadă pe măsură ce lucrurile avansează. Îmi amintesc că prin anii 80 școala ne învăța să muncim la strung, o meserie făcută astăzi de roboți industriali. Computerele care se vor autoprograma nu sunt departe.
În clasele XI-XII, la specializarea mate – info, informaticii îi sunt alocate 4 ore, la fel ca matematicii, și încă 3 ore (pe grupe) pentru intensiv Informatică.
Liberul arbitru? În școala românească??? Nu există așa ceva!
Informatica e buna. Creste sansele angajarii in viitor. Aceasta profesoara nu face insa multe servicii celor care sustin cauza informaticii. Se cam vrea “starleta de colegiu centenar”.
Gandirea computationala nu este echivalenta cu programarea.
A cunoaște un limbaj de programare, oarecare, nu implica și gândirea computationala.
Da, gândirea computationala este o abilitate necesară, dar aceasta se poate dobândi doar intr-o abordare complexa STE(A)M, iar matematica (aplicată), împreună cu alte științe, multe împinse pe o linie moarta, joaca un rol central, mult mai important decât capacitatea de a scrie un programel banal.
Vrei gândire computationala? Promovează atunci toate științele, împreună cu abilități de rezolvare a problemelor pornind atât de la informațiile teoretice asociate acestora, cât și de la exemple clare, aplicate.
Da, gândirea computațională nu este totuna cu limbajul de programare, după cum nici gândirea matematico-logică nu este totuna cu studiul matematicii. Ele se pot forma cu mult mai puțin. Școala românească nu face diferență între CULTURĂ GENERALĂ și VOCAȚIONAL. Una e EDUCAȚIA MATEMATICĂ și alta e MATEMATICA. Una e EDUCAȚIA FIZICĂ și alta e SPORTUL. Una e EDUCAȚIA ESTETICĂ și alta e ARTA propriu-zisă. Una e fizica fenomenologică și alta fizica aplicată.
Sistemele performate încep cu educația generală și au ca opționale tot ce înseamnă vocațional (fizică aplicată, artă, matematică). La noi totul e amestecat cu făcălețul și îndesat în capul copiilor. Rezultatul? Totul e stocat în memoria de scurtă durată. Vă mai amintiți de comentariile literare pe care le învățam cu toții ca pe apă și le regurgitam la examene? În sistemele performate sunt înlocuite cu conversație liberă, joc de rol, scriere creativă etc. Cultură generală. La noi totul e vocațional încă din școala generală. D-aia stăm prost în testele PISA. În școala GENERALĂ nu se face cultură GENERALĂ. Multe din conținuturile învățate sunt predate în alte sisteme la liceu sau chiar facultate. La noi nu se ține cont de asta. Noi suntem pe sistem sovietic. Farafastâcurile educaționale capitaliste – ca de exemplu să adaptezi conținutul în funcție de vârstă – n-au prins. La noi e full contact. Vocațional la max! Adică milităria jos din pod și burta pe carte.
Gândirea computațională este o abilitate opțională, nu necesară. Nu toți vrem să devenim programatori. În comunism oamenii erau forță de muncă. Nu aveau personalitate, liber arbitru. Statul îi putea roti după bunul plac, cu forța. Legea 28/21.12.1978 stipula: “Învățămîntul asigură tineretului formarea MULTILATERALĂ, capacitatea de a se adapta cerințelor dezvoltării rapide a FORȚELOR DE PRODUCȚIE, progresului economiei naționale și cunoașterii umane.”
Comunismul presupune o economie PLANIFICATĂ, unde în școală înveți de toate pentru ca să te repartizeze ulterior acolo unde decide partidul. În libertate ne alegem profesia în funcție de aptitudini, afinități etc., și nu suntem luați cu arcanul la job. Libertatea presupune alegere. Școala românească a rămas cantonată în comunismul multilateral-dezvoltat.
Pentru programare e nevoie de pasiune, dedicație, vocație. Nimeni nu performează atunci când e adus cu forța.
Dan,ai dreptate la noi școală nu este centrata pe elevi ,beneficiarii sunt profesorii ei cu orele lor puține pe săptămână,cu zeci de zile de vacanță,lipsa de implicare,superficialitate.De 30 de ani s au complăcut in sistem că sunt avantajați,nu am auzit de o grevă că este programa proasta,că elevii stau multe ore la școală, ca manualele nu sunt de calitate,că școlile nu sunt dotate ………..etc .Ei profesorii sunt beneficiarii ,ei au ce trebuie,meditații pe bani foarte multi pentru unii dintre ei,stat degeaba la orele de curs…..
Vorbesti sa te afli in treaba, nu sti ce inseamna sa fi profesor in Romania! Le-ai vazut pe sindicate ca fac vreo greva?
Cum să se implice profesorii într-o programă pe care nu o fac ei? În sistemele performate profesorul de la clasă este cel care face programa, în funcție de niște linii-ghid. Ar trebui dată o lege prin care cei care fac programele, subiectele de examen și manualele școlare să aibă măcar 5-10 ani de predare la grupa de vârstă respectivă. Adică să fi lucrat cu elevi de școală generală, nu cu studenți. Studenții sunt adulți, au un alt tip de învățare. Nu poți învăța un elev la fel cum înveți un student. Nu se vrea o asemenea lege. Nu s-a dat încă și nici nu se va da. Profesorii sunt nevoiți să lupte cu o programă absurdă în multe locuri, dificilă și încărcată. Ei sunt singurii care știu ce ar trebui să figureze în această programă, pentru că ei lucrează cu elevii, dar nu se vrea acest lucru. Nu se vrea ca profesorii să dețină controlul programei, să nu fie doar niște simplii executanți.
Din școala românească lipsește o chichiță nostimă numită LIBER ARBITRU. La noi nu s-a auzit de șmecheria asta cu liberul arbitru.
Gândirea nu este dată de cantitate, ci de calitate. Educația românească nu are legătură cu formarea gândirii, ci cu memorarea informațiilor. În anii 70, un sociolog canadian – Marshall McLuhan – împărțea mediile în participative (calde) și neparticipative (reci). Cartea este un mediu cald (participativ) deoarece oferă puține informații (nu auzi și nu vezi), în timp ce filmul și televiziunea sunt medii reci (neparticipative), deoarece acolo totul este oferit pe tavă. Cu cât un mediu este mai aglomerat, cu atât devine mai rece, mai neparticipativ. Școala românească deversează în capul elevilor tone de informație, predată în ritm furibund, cu absolut nicun timp de asimilare. Curiozitatea naturală dispare, strivită sub basculantele absurde de informație. Informația nu asigură înțelegerea. O ajută, este o unealtă utilă, dar nu o produce. Însă cui îi pasă? Școala românească este depre acte, doasare, grade, titularizări etc. Nu are nimic în comun cu învățarea, cu descoperirea, cu hrănirea creativității. Eșecul e vizibil: rezultate oribile în testele PISA, goana stupidă după note, abandon școlar, informație pe care o ingurgitezi și o regurgitezi la examene etc. Trist, foarte trist!
Ai nevoie de mai mult de o oră săptămânal pentru informatică, şi pentru studiu şi pentru exerciţii (programare propriu zisă). Numai partea de debug la un program puţin mai complex poate depăşi lejer o oră.
Însă sunt alocate cam multe ore biologiei, religiei, literaturii (care pe vremea mea avea o programă extrem de slabă, nu am învăţat nimic util) care sunt fix inutile pentru cine e atras de mate-info.
Absolut inutile, mai ales când toată lumea știe că Leonardo da Vinci a fost un renumit jucător de fotbal din anii 60 și că barocul este o mâncare de varză italienească. La ce ne trebuie să ne umplem capetele cu unele știfturi, ca de pildă Brâncuși sau Enescu? N-avem nevoie!
Problema cu programarea e că e vocațională, în timp ce educația plastică ține de cultura generală. Cultura generală e una, vocația e alta.
Pentru cine dorește, nu la grămadă. Problema școlii românești e grămada. Programarea e o materie VOCAȚIONALĂ. Se face dacă vrei. Nu e TIC. Nu e cultură generală. E destinată celor pasionați.
Doresc stiri despre educatia informaticii din scoala.
E la impuse. Adică nu ține seama de liberul arbitru. Se face și se uită. Eventual îngrașă piața de meditații.
E comunism. Toți încolonați, facem informatică cântând din drâmbă. Nu contează dacă ai pasiune, dacă nu ai, dacă ești croit pentru așa ceva, dacă nu ești croit.
COMUNISM. La comun. La impuse.
Dănuț mamă, de ce să faci tu incolonat ”informatică cântând din drâmbă”. Ce ce ți-ai osteni tu creierașii cu asta când ai putea alege fain-frumos, calea tuturor posibilităților, filologie adică uman. Acolo nu te deranjează nimeni cu cerințe de genul ”a ințelege, a raționa, a algorimiza”
Deci cum e?