O procedură pentru sprijin educațional și social în cazul elevilor ucraineni este solicitată de către Consiliul Național al Elevilor autorităților din Ministerul Educației, potrivit unui comunicat de presă al organizației.
Elevii spun că, potrivit legii „elevii solicitanți de azil beneficiază în mod gratuit, pe perioada unui an școlar, de un curs intensiv de pregătire pentru dobândirea cunoștințelor necesare pentru încadrarea în sistemul de învățământ românesc”.
Redăm comunicatul:
„Timpurile în care ne aflăm sunt vulnerabile, incerte și pline de piedici – medicale, sociale, politice, diplomatice sau economice. Data de 24.02.2022 reprezintă momentul în care Federația Rusă a început o invazie asupra Ucrainei. Până în acest moment, conform Organizației Națiunilor Unite, peste 800.000 de cetățeni ucraineni au părăsit țara natală, fugind de haosul creat de bombardamentele și atacurile resimțite puternic în multiple regiuni ale țării. Un număr foarte mare dintre aceștia au ajuns pe teritoriul României, unii aflându-se doar în tranzit, în timp ce peste o mie de ucraineni au solicitat oferirea de azil.
În urmă cu puțin timp, Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a menționat faptul că din numărul total de cetățeni ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori. În acest context, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației realizarea de urgență a unei proceduri clare ce are ca scop oferirea de sprijin educațional și social elevilor ucraineni, cu atât mai mult cu cât legislația națională prevede norme pentru integrarea în sistemul de învățământ românesc elevii din state terțe UE.
Astfel, conform Legii nr. 122/2006, elevii solicitanți de azil beneficiază în mod gratuit, pe perioada unui an școlar, de un curs intensiv de pregătire pentru dobândirea cunoștințelor necesare pentru încadrarea în sistemul de învățământ românesc. Totodată, aceștia pot participa la orele de curs desfășurate în unitățile școlare cu statut de elev audient până la finalizarea procedurii de echivalare a studiilor, stabilită de către Ministerul Educației, indiferent de momentul la care părinții/reprezentanții legali ai acestora solicită școlarizarea.
Cu toate că ne aflăm într-o perioadă vulnerabilă, incertă și plină de piedici – medicale, sociale, politice, diplomatice sau economice, este important ca toate părțile responsabile să depună eforturi conjugate, iar Guvernul României să facă toți pașii care se impun pentru sprijinirea copiilor ucraineni și familiile lor, puternic afectate de perioada actuală. Elevii reprezentanți din toată țara sunt solidari întregii comunități ucrainene, participând la punctele de trecere ale frontierei cu resursă umană gata să sară în sprijinul refugiaților. Consiliul Național al Elevilor încurajează societatea românească să reacționeze ferm și rațional față de situația pe care o întâmpinăm.
„Acum șase zile, viețile cetățenilor ucraineni, printre care și copii, au devenit ținte ale agresiunilor zilnice ale Federației Ruse. Parcursul educațional și dezvoltarea copiilor nu trebuie să sufere în niciun moment din cauza deciziilor unor persoane care nu conștientizează impactul negativ pe care acțiunile lor le au asupra întregii lumi. Copii ucraineni și familiile lor care au ales România drept noua lor casă au nevoie de sprijinul Guvernului României, care trebuie să ia de urgență toate măsurile necesare pentru ca unul din drepturile fundamentale ale copiilor să nu fie în niciun fel îngrădit – acela de a avea acces gratuit la educație de calitate.”, a declarat Robert Avram, președintele interimar al Consiliului Național al Elevilor.”
Foto: 105518881 / Child Ukraine © Oleksandr Grybanov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.