O nouă metodă de înțelegere a activității creierului a fost dezvoltată de o echipă formată de cercetători de la Institutul Transilvan pentru Neuroștiințe și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta poate fi utilă în studierea autismului, depresiei, traumatismelor craniene, sau alcoolismului, a anunțat UBB pe pagina sa oficială.
Cercetătorii de la Institutul Transilvan pentru Neuroștințe (TINS) și de la UBB Cluj-Napoca au descoperit o nouă modalitate de simplificare și înțelegere a volumelor foarte mari de date obținute prin scanarea creierului cu rezonanță magnetică nucleară funcțională (RMNf) și prin electroencefalogramă (EEG).
Cercetătorii au dorit să rezolve problema acestor cantități foarte mari de date oferite de tehnologiile de scanare, întrucât sunt dificil de interpretat.
„Noi am căutat o metodă care să producă unități de măsură, biomarkeri, cu care poți să detectezi prezența unor boli sau afecțiuni și să pui un diagnostic în ceea ce privește activitatea cerebrală. Metoda găsită e una extrem de sensibilă și robustă în același timp”, a declarat Ercsey-Ravasz Maria, unul dintre cercetători.
Pe lângă faptul că această metodă a deschis noi direcții de cercetare, aceasta va putea fi folosită și pentru studierea autismului, depresiei, traumatismelor craniene, sau alcoolismului, după cum transmit reprezentanții UBB.
Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Cell Systems luna trecută și reprezintă produsul unei colaborări de aproximativ 10 ani între cercetătorii de la TINS și UBB cu cei de la Universitatea Miguel Hernandez din Alicante (Spania), Universitatea Politehnică din Valencia (Spania) și Universitatea Heidelberg (Germania).
„Cercetătorii clujeni care au contribuit la studiu sunt Ercsey-Ravasz Maria (cu afiliere UBB, TINS), Raul Mureșan (TINS, Institutul STAR-UBB), Varga Levente (TINS, UBB), Vasile Moca (TINS) și Molnar Botond (TINS, UBB)”, se arată în anunțul publicat pe pagina universității clujene.