O nouă încăpere a fost descoperită la Castelul Corvinilor în timpul lucrărilor de restaurare

4.007 vizualizări
Foto: Facebook.com – Muzeul Castelul Corvinilor
Lucrările de restaurare derulate la Castelul Corvinilor din Hunedoara au scos la iveală noi elemente care arată că monumentul mai are multe mistere de rezolvat. O nouă descoperire a fost făcută la subsolul clădirii. Este vorba de o încăpere despre care se crede că făcea parte din sistemul de apărare al castelului, transmite Rador, scrie G4Media.ro.

Castelul Corvinilor din Hunedoara este cuprins într-un amplu proiect de restaurare derulat cu fonduri europene, în valoare de 5.000.000 de euro. În acest context, într-o aripă a castelului a fost descoperită o nouă încăpere, la subsol. Despre această încăpere nu se știa nimic până acum, spune Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara.

„A apărut un subsol, cel mai probabil parte dintr-o construcție de mare amploare din secolul al XV-lea, subsol care, cel mai probabil, se leagă cu ceea ce se găsește actualmente sub pardoselile Sălii Cavalerilor. Iată deci că monumentul este departe de a fi cunoscut, ne ascunde încă multe detalii privind istoria lui. Toate aceste detalii care vor ieși la iveală în cursul lucrărilor de restaurare, sperăm să le putem reintegra în circuitul expozițional și vizitatorii castelului, la fel ca și noi, de altfel, să descopere noi și noi elemente interesante privind legenda Transilvaniei”, spune Sorin Tincu.

Citește mai mult pe G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile să poată trece cursurile în online la pragul de 6 la mie, prin decizia Consiliului de Administrație, cere Federația Asociațiilor de Părinți ministerelor Educației și Sănătății

Reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți solicită ministrului Educației și ministrului Sănătății să modifice legislația astfel încât școlile să poată suspenda predarea față în față și trece online, prin…
Vezi articolul

Numărul profesorilor care nu mai beneficiază de gradația de merit din 1 septembrie 2024, cerut tuturor școlilor din județul Buzău. Adresa inspectoratului școlar a fost trimisă miercuri și unitățile de învățământ au avut de transmis datele în aceeași zi

Toate școlile din județul Buzău au avut de trimis, până miercuri, 24 aprilie, ora 12, numărul profesorilor care nu mai beneficiază de gradația de merit din 1 septembrie 2024, potrivit…
Vezi articolul

Diana Stănculeanu, expert sănătate mentală: Bullyingul este un comportament de violență strategică, nu este spontan, nu este impulsiv. Este foarte diferit de doi copii care se lovesc în curtea școlii într-o pauză și apoi se joacă împreună

Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert în sănătate mentală, spune că „bullyingul nu este un comportament spontan”, ci unul strategic și sistematic. „În bullying avem repetitivitate. Este foarte diferit de doi…
Vezi articolul

Directorul de securitate nucleară al Institutului de Fizică de la Măgurele, despre nivelul de radioactivitate din ultima săptămână: Avem un turn meteo de 60 de metri. Nu avem creșteri ale radioactivității mediului

Directorul de securitate nucleară la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, Mitică Drăgușin, a declarat pentru Edupedu.ro că nu sunt motive de îngrijorare, deoarece „noi…
Vezi articolul