”O Justiție în slujba ostașului”. Serie de evenimente ciudate din dosarele de pe rolul instanțelor care au analizat plagiatul din teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă

403 vizualizări
Foto: gov.ro
Două completuri de judecată de la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție nu au făcut publice motivări-cheie din dosare derivate din acuzația de plagiat în doctoratul președintelui PNL, Nicolae Ciucă, deși, de la pronunțarea deciziilor, au trecut 6 luni, respectiv 11 luni, după cum rezultă dintr-o investigație G4Media.ro.

În primul dosar, în care au avut loc 10 amânări de pronunțare, un judecător de la Curtea de Apel București a analizat modul în care alți doi judecători de la această instanță, cercetați anterior de Inspecția Judiciară la plângerea mai multor ONG-uri, au suspendat și, apoi, au anulat sesizările de plagiat depuse în 2022 pe motiv că fuseseră redactate greșit.

În al doilea dosar, Înalta Curte a răsturnat deciziile de la Curtea de Apel și a decis, prin hotărâre definitivă, faptul că acestea fuseseră întocmite corect. După ce G4Media.ro a solicitat o copie după motivarea acestei decizii, informațiile despre acest dosar au dispărut de pe site-ul Înaltei Curți.

Context

În ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan a făcut public faptul că mare parte din teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă, susținută în 2003, fusese plagiată. La scurt timp, la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării au fost depuse mai multe sesizări care urmau să ajungă la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituție abilitată să verifice suspiciunile.

Acest lucru nu a mai avut loc după ce, sub motivarea deschiderii unui dosar penal, procurorii de la Parchetul General au ridicat documentele necesare analizei, iar Ciucă a obținut din partea unor completuri de judecată de la Curtea de Apel București suspendarea efectelor sesizărilor (în martie 2022), respectiv anularea lor (iunie 2022).

G4Media.ro a dezvăluit, în același an, că judecătoarea Ionela Tudor a suspendat sesizările invocând nevoia de stabilitate a țării și faptul că scandalul plagiatului servea intereselor adversarilor politici ai lui Ciucă. De asemenea, G4Media.ro a aflat că judecătorul Marius Iosif, cel care a anulat sesizările pe motiv că erau întocmite eronat, fusese numit, în trecut, de partidul condus de reclamantul Ciucă, în funcții publice.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elefantul din cameră, noua lege a salarizării, nu ar fi existat în discuțiile cu sindicatele din Educație de la Guvern. De la Palatul Victoria anunțul oficial este că Marcel Ciolacu și liderii FSE și FSLI au vorbit despre programe sociale și investiții în educație 

Discuțiile de la Guvern de luni, 16 octombrie, au fost legate programe sociale și investiții în Educație dar și demararea unor acțiuni privind “eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ”,…
Vezi articolul

Propunerile Ministerului Educației privind cazurile de hărțuire sexuală din mediul universitar: câteva reguli pentru reclamații, inclusiv pentru sesizările anonime, o dezbatere, plus planuri pentru o viitoare „reglementare generală” pentru toate instituțiile de educație și toate instituțiile publice

Ministrul Educației a anunțat, joi seară, că, după consultări desfășurate în ultimele zile pe tema hărțuirii sexuale în mediul universitar, a ajuns la concluzia că este nevoie de „promovarea unei…
Vezi articolul

INTERVIU Cum să găsească un profesor timp pentru a ajuta la starea de bine a elevilor: Nu este nevoie să fiți terapeut. Puteți porni de la povestea “Romeo și Julieta” pentru a-i învăța autocompasiunea, spune Ryder Delaloye, director asociat pentru învățare socială, emoțională și etică la Universitatea Emory din SUA

“Trebuie să folosim programa școlară ca bază pentru predarea unor abilități ce țin de învățarea socio-emoțională și etică”, spune Ryder Delaloye, Director Asociat pentru SEE Learning (învățare socio-emoțională și etică),…
Vezi articolul