O elevă a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău a câştigat un concurs organizat cu prilejul Zilei Numărului Pi, memorând 199 de zecimale ale constantei matematice a cărei reprezentare zecimală nu are sfârşit şi nu începe nici să se repete, potrivit Agerpres.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei de învăţământ, colegiul din Zalău organizează de 10 ani educative extraşcolare dedicate Zilei Numărului Pi, marcată anual pe 14 martie, proiectul fiind înscris şi pe platforma International Day of Mathematics.
În cadrul ediţiei din acest an, au fost două expoziţii – „Pi Day … la API” (desene, postere, decoraţiuni, creaţii literare etc) şi ‘PI tehnologia în practică’ (produse realizate în CAD/ AUTOCAD, roboţi etc).
Expoziţiile au fost amenajate în Centrul Expoziţional API şi sunt deschise spre vizitare elevilor şcolii, dar şi elevilor altor unităţi din oraş.
„Au avut loc şi două interesante concursuri: tradiţionalul Concurs de memorare a zecimalelor lui Pi şi un concurs al claselor intitulat „Cea mai Pi clasă”. Concursul de memorare, la care s-au înscris 12 elevi, s-a desfăşurat în Cabinetul de Matematică „Ioan Mocan” sub supravegherea profesorilor. Primii trei clasaţi au fost: Mureşan Camelia (X A) – 199 zecimale, Cherecheş Tudor (XI F) – 168 zecimale şi Boca Ioana (IX B) – 109 zecimale”, se mai arată în postarea menţionată.
Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.