O elevă din Zalău a memorat 199 de zecimale ale constantei matematice PI și a câștigat un concurs de Ziua Numărului Pi

4.691 de vizualizări
Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com
O elevă a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău a câştigat un concurs organizat cu prilejul Zilei Numărului Pi, memorând 199 de zecimale ale constantei matematice a cărei reprezentare zecimală nu are sfârşit şi nu începe nici să se repete, potrivit Agerpres.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei de învăţământ, colegiul din Zalău organizează de 10 ani educative extraşcolare dedicate Zilei Numărului Pi, marcată anual pe 14 martie, proiectul fiind înscris şi pe platforma International Day of Mathematics.

În cadrul ediţiei din acest an, au fost două expoziţii – „Pi Day … la API” (desene, postere, decoraţiuni, creaţii literare etc) şi ‘PI tehnologia în practică’ (produse realizate în CAD/ AUTOCAD, roboţi etc).

Expoziţiile au fost amenajate în Centrul Expoziţional API şi sunt deschise spre vizitare elevilor şcolii, dar şi elevilor altor unităţi din oraş.

„Au avut loc şi două interesante concursuri: tradiţionalul Concurs de memorare a zecimalelor lui Pi şi un concurs al claselor intitulat „Cea mai Pi clasă”. Concursul de memorare, la care s-au înscris 12 elevi, s-a desfăşurat în Cabinetul de Matematică „Ioan Mocan” sub supravegherea profesorilor. Primii trei clasaţi au fost: Mureşan Camelia (X A) – 199 zecimale, Cherecheş Tudor (XI F) – 168 zecimale şi Boca Ioana (IX B) – 109 zecimale”, se mai arată în postarea menţionată.

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proba teoretică a Olimpiadei Internaționale de Chimie are loc miercuri. Universitatea din București, gazdă a competiției, prezintă performanțele elevilor la olimpiadele din 2021

Proba teoretică a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată anul acesta în condiții extraordinare cauzate de pandemie, este organizată, miercuri, de Universitatea din București. Instituția de învățământ superior a marcat, marți,…
Vezi articolul

Monica Anisie, la TVR: Declarația pe propria răspundere ar trebui completată cu o sintagmă “după cum cunosc”, ceva care să asigure părintele că există posibilitatea să greșească / Vor exista separatoare “așa încât copiii să fie cât de cât distanțați” / Mesaj și pentru profesorii care se tem

“Nu trebuie tras la răspundere părintele în vreun fel, dacă nu a cunoscut simptomul”, prin urmare în declarația pe proprie răspundere “ar trebui adăugată o sintagmă ‘după cum cunosc’, ceva…
Vezi articolul