O elevă de 14 ani a născut, anunță Inspectoratul Școlar Județean Timiș: Problema care se ridică este cum a ajuns un copil să nască, iar adulții din jurul lui nu au avut nicio certitudine cu privire la starea ei, la experiența pe care ea o traversa singură? / Noi, adulții, trebuie să traversăm experiențe cu copiii, să înțelegem că suntem mentorii lor, că suntem plasa lor de salvare

3.644 de vizualizări
Foto: © ActionGP | Dreamstime.com
„În dimineața zilei de 15 ianuarie 2025, o elevă de 14 ani din județul Timiș a adus pe lume un copil”, anunță Inspectoratul Școlar al Județului Timiș într-un comunicat de presă. Instituția folosește acest prilej să tragă un semnal de alarmă asupra unei probleme sociale fundamentale: lipsa sprijinului și a implicării adulților – profesori, părinți, comunitate – în protecția adolescenților vulnerabili.

Situația ridică întrebări esențiale despre rolul adulților în viața copiilor. „Cum a fost posibil ca o fată de 14 ani să treacă prin această experiență fără ca adulții din jur să fi avut certitudini despre starea ei? A înțeles ea ce i se întâmplă? A avut cineva grijă de ea în acest proces?” sunt întrebările ridicate de reprezentanții instituției.

Fără a insista asupra circumstanțelor care au dus la această situație, mesajul transmis este următorul: adulții – părinți, profesori, comunitate – trebuie să fie mai implicați în viața adolescenților, să le ofere sprijin și să îi ghideze.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș au transmis că acest caz ar trebui să fie un prilej de reflecție pentru toți adulții: „Suntem plasa de siguranță a copiilor noștri, mentorii lor, cei care trebuie să le oferim sprijin necondiționat. Trebuie să fim mai atenți, mai prezenți, mai implicați.”

Redăm comunicatul integral al ISJ Timiș:

„În dimineața zilei de 15 ianuarie 2025, o elevă de 14 ani, din județul Timiș a dat naștere unui copil. Venirea pe lume a unei ființe umane ar trebui să fie un moment de sărbătorire a miracolului faptului de a fi venit în lumină. Sigur că circumstanțele care au prilejuit venirea pe lume a acestui copil sunt discutabile. Sigur că putem exprima opinii diverse. Problema care se ridică este cum a ajuns un copil de 14 ani să nască, iar adulții din jurul lui nu au avut nicio certitudine cu privire la starea ei, la experiența pe care ea o traversa singură, înțelegând sau nu ceea ce i se întâmplă. Credem că experiența trăită de acest copil trebuie să fie pentru noi, toți adulții implicați în creșterea și educarea copiilor, un prilej de reflecție asupra locului și rolului pe care noi îl avem în viața lor.

Este important să reflectăm asupra valorilor pe care le transmitem, asupra felului în care înțelegem cu toții că este esențial să fim adulți cu o prezența activă și cu semnificație, în parcursul lor. Este important să înțelegem că trebuie să traversăm experiențe cu copiii, că suntem mentorii lor, că suntem plasa lor de salvare, indiferent de situațiile în care îi aduc deciziile mai mult sau mai puțin fericite pe care ei le iau.

În privința normativității care vizează aceste aspecte, e bine să reamintim că protejarea dreptului la educație al elevelor gravide și al elevilor părinți reprezintă o prioritate esențială a sistemului educațional din România. În acest sens, Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar și Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul nr. 5726/2024, au stabilit un cadru normativ solid, menit să sprijine aceste categorii vulnerabile prin măsuri adaptate și incluzive. Prevederile acestor acte normative asigură continuitatea educației, prevenirea abandonului școlar și integrarea echitabilă în comunitatea școlară.

Drepturile elevelor gravide și ale elevilor părinți reglementate de Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar:

1) Acces egal la educație – toate elevele gravide și elevii părinți beneficiază de un mediu educațional sigur și incluziv, fără discriminare;

2) Programe educaționale adaptate – sunt disponibile programe de studiu flexibile și opțiuni de învățământ online, într-un efort de a preveni abandonul școlar;

3) Facilități prioritare:

  • acces la consiliere educațională și psihologică, programe remediale, Școala după Școală, Școala a Doua Șansă, și alte servicii relevante;
  • motivarea absențelor, cu un număr limitat de ore (până la 100 pe an), fără a depăși 40% din orele unei discipline;
  • transfer prioritar către unități de învățământ care includ nivel antepreșcolar pentru copiii elevilor părinți;
  • posibilitatea amânării examenelor în cazul suprapunerii cu perioada națterii sau îngrijirii copilului.

4) Monitorizare integrată – Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) și Inspectoratul Școlar Județean monitorizează progresul educațional și dezvoltarea elevilor părinți printr-un sistem integrat coordonat de un manager de caz;

5) Sprijin financiar – elevele gravide și elevii părinți sunt sprijiniți financiar pentru achiziționarea rechizitelor, hainelor sau altor resurse necesare participării la cursuri.

II. Drepturile elevelor gravide și ale elevilor părinți prevăzute în cadrul Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul nr. 5726/2024:

1) Suspendarea cursurilor – cursurile față în față pot fi suspendate pe perioade determinate pentru elevele gravide și elevii părinți aflați în perioade de îngrijire a copilului, aceasta poate fi solicitată la nivel individual, cu posibilitatea de continuare a activității în format hibrid sau online;

2) Programe flexibile – elevele gravide și elevii părinți pot beneficia de un program individualizat de învățământ, stabilit în colaborare cu consilierul școlar și o comisie special desemnată;

3) Consiliere complexă – consilierea educațională și psihologică este realizată de profesorul diriginte, în colaborare cu mediatorul școlar și mediatorul sanitar, pentru sprijinirea elevilor în prevenirea abandonului școlar și a problemelor de sănătate;

4) Facilități suplimentare – prioritate la transferuri între filiere, profiluri sau specializări pentru a asigura continuitatea educației, inclusiv acces la servicii antepreșcolare pentru copiii elevilor părinți;

5) Managementul de caz – echipa de management de caz implică:

  • cadre didactice desemnate pentru monitorizarea progresului educațional;
  • inspectori școlari pentru coordonarea administrativă;
  • mediatori școlari și sanitari pentru consiliere specifică.

Încheiem reiterând ideea că mesajul nostru este un îndemn la reflecție adresat tuturor adulților. Subliniem importanța decisivă pe care noi toți, adulți implicați în educație, o avem în construirea unui destin, asigurându-ne că tinerii contemporani nouă vor avea o viață bună, un destin fast”.

Foto: © ActionGP | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Dumbravă, fost viceprimar al Sibiului, director de școală și fost inspector școlar, a primit 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare într-un dosar de fraudă cu bani europeni. Decizia nu este definitivă

Fostul viceprimar al Sibiului, Alexandru Dumbravă, a primit o sentință de închisoare cu suspendare de 2 ani și 3 luni pentru „folosire de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete,…
Vezi articolul

Peste 112.000 de persoane din învățământ programate pentru vaccinare, peste 19.000 vaccinate până la această oră, anunță ministrul Cîmpeanu / Valeriu Gheorghiță: Avem un nivel de vaccinare de 3,27% din numărul populației

Un număr de 112.685 de persoane angajate în sistemul de învățământ sunt în acest moment programate pentru vaccinare, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu vineri, la debutul unui webinar pe…
Vezi articolul