O elevă care a primit notă mai mică la limba romană, după contestații la Bacalaureat, solicită o reevaluare națională a lucrărilor: Mi-aș dori să se schimbe ceva în sistemul de învățământ, care ne vrea agramați. Sunt trecute cu vederea din ce în ce mai multe greșeli

31.220 de vizualizări
Foto: Image by Freepik
O absolventă de filologie a Liceului Teoretic „Brâncoveanu Vodă” din Urlați solicită „o reevaluare națională a lucrărilor, realizată de profesori competenți”. Aceasta a contestat nota 9,50 obținută la proba de limba și literatura română, iar rezultatul obținut după recorectarea lucrării a fost 8,60. „Grava eroare ce a avut loc la corectarea si notarea lucrărilor de bacalaureat m-a determinat să scriu aceste rânduri”, precizează eleva într-o scrisoare publicată de Observatorul Prahovean.

Media finală la Bacalaureat, înainte de contestații a fost 9,75. „Fiecare sutime contează când vine vorba de intrarea la facultatea dorită” spune absolventa, care acum nu va mai putea fi studentă la Drept pe locurile fără taxă.

Adolescenta a făcut contestație, după ce, urmând baremul de corectare, și-a verificat lucrarea alături de trei profesori de limba și literatura română. Nicio greșeală, a fost concluzia unanimă. Profesorii corectori au depunctat-o cu 90 de sutimi, nota finală fiind 8,60, potrivit sursei citate.

„Nu înțeleg și nu voi înțelege niciodată care a fost sistemul de notare. Am verificat baremul nu cu unul, ci cu trei profesori de română. E cea mai mare nedreptate care mi s-a făcut vreodată. Și trist este că nimeni nu îmi va putea explica vreodată de ce. Știu că nu voi mai schimba nimic, știu că am pierdut un tren important pentru mine, dar mi-aș dori ca ceva să se schimbe în actualul sistem de învățământ. Unul care ne vrea agramați și ușor de manipulat prin faptul că sunt trecute cu vederea din ce în ce mai multe greșeli”, a declarat, eleva pentru Observatorul Prahovean.

„Cu toate că nu se poate, doresc o reevaluare națională a lucrărilor de bacalaureat, realizată de profesori competenți”, încheie adolescenta.


28 comments
  1. Un sistem de invatamant facut pe graba si tratat ca un sistem de salubritate publica.
    Multumim frumos politicienilor ce nu platesc mai bine profesorii competenti si aduc acesti “profesori” care au diplome de la facultatea de covrigarii si servicii din buzau.
    o cauza pierduta ca un rahat in canalizare. Multumesc.

  2. Dece nu ne dau lucrările sa le vedem și noi părinții?
    Asazstim și noi ce au făcut sau nu .
    Nu mi se pare corect nici mie .
    Pt că și noi am făcut contestație și ne-au scăzut nota la lb romana
    Pe buna dreptate ,nu sau corectat corect lucrările.Nu știu de ce sa ținut cont ,ce au vrut sa demonstreze profesorii?

      1. Si baiatul meu a patit la fel. Tot limba romana, tot 90 de sutimi mai putin dupa contestatie. Nu mai rezolvi nimic daca vezi lucrarea, copilul tot a pierdut oportunitati.

    1. 1. Există (uneori, rar) erori de transcriere a catalogului. Adică, nota e 7 dar din greșeală poate e transcrisă în catalog drept 5. Sau 10.

      2. Evaluarea la limba română e deosebit de subiectivă. Cât timp nu e simplu test grilă (și nu prea poate fi), există loc de interpretare.

      3. Există presiuni de la nivel central. Uneori pentru mărirea exigenței, alteori pentru scăderea ei. Dacă anul trecut un profesor ar fi considerat că n-ai greșit prea mult chiar dacă n-ai reușit să te exprimi foarte clar, anul ăsta nu mai trece cu vederea așa ceva. Sau invers.

      4. Evaluatorii de la a doua verificare nu mai pot fi contestați de nimeni. Indiferent care e nota pusă de ei, aceea rămâne. Drept care, din păcate, acolo ar putea fi cele mai multe greșeli (și se pot aplica și punctele 1-3).

      5. Elevul chiar nu merită nota inițială.

      1. Si cum se rezolva probl transcrierii gresite a notei sau faptul ca s a calculat gresit nota ca media notelor acordate initial de cei doi corectori? A patit o copilul meu acum 6 ani la Evaluare… adica 9,20 si 8,90 la ei a dat 8,55.. au calculat gresit media celor 2 note initiale.. dupa contestatii, a primit 8,90, deci nu s a ajuns nici macar la nota initiala.. raspunsul a fost ca, daca s a publicat pe site.. asta e, dar nu este corect.. este o loterie, o bataie de joc la adresa elevilor.. dupa n demersuri la minister, am reusit ceva.. publicarea ordinului de min in Monit Oficial… mare lucru.. pacat, copiii sunt dezaagiti, mai ales cei silitori si perseverenti. Dar succes mai departe, nu se opreste totul aici

  3. Bună ziua, din păcate și fii-ca mea a pățit la fel cu nota de la Română. La contestație i-au dat aproape un punct în plus și tot este puțin față de ce a scris!!!

  4. Trebuie să acceptăm faptul că la această disciplină factorul de subiectivism este mai pronunțat.De aici pornesc toate problemele.Trebuie lucrat la criteriile de evaluare. De exemplu la liceul de arte subiectivismul bate toate criteriile de evaluare.Este un fel de joc de noroc.

  5. Așa le trebuie elevilor care deja au note mari și se cred ei zmei!Foarte bine că s-a întâmplat așa!Îți trebuia mai mult!De ce?Suporta consecințele!🤣🤣🤣

    1. Tu esti chiar dus cu pluta daca iti imaginezi ca este corect ce s-a intamplat anul acesta. Mai multi colegi de clasa au luat 8.1-8.2 la prima corectare iar la a 2a cineva a primit 9.80!! Asta nu numai la romana, ci si la chimie. Personal am avut o lucrare de 9.50 unde, in urma verificarii cu un profesor, nu trebuia sa iau mai putin de 9.90! Este o bataie de joc si sa vii sa comentezi fara a avea habar despre cum stau lucrurile mi se pare lipsa de respect fata de cei care au avut de trecut prin asta. Poate pentru tine chiar nu a contat nota la bac insa multe facultati se uita la acest aspect si cand mai pui ca si locurile sunt putine normal ca omul face contestatie, stiind ca este de nota 10. Nimeni nu ar trebui sa ‘suporte consecintele’ daca s-a pregatit intens pentru acest examen fiindca domnu Gica din parlament a decis sa plateasca profesorii de gimnaziu sa corecteze astfel de lucrari. A avea nota mare la bac si a stii ca esti de 10 dar ti s-a comis o nedreptate nu inseamna ca te crezi ‘zmeu’. Inseamna sa realizezi ca viitorul tau depinde de acest examen si nu vrei sa ajungi ca domnul Carol, fara pic de idee de ce se petrece in jurul tau. Foarte trist ca aveti tupeul sa spuneti asemenea lucruri. Sa nu uitam ca ultimele doua luni inainte de bac, cruciale pentru orice elev, scoala nu s-a desfasurat cum ar fi trebuit. Multi profesori si-au lasat elevii pentru a contesta un aspect nelegat de acestia, la randul ei inca o nedreptate.

      1. Carol s-a mulțumit cu nota de trecere. Nu vă mai legați de el. Unde lucrează, n-are nevoie de cunoștințe de limba română. Iar dacă o să aibă nevoie de redactat ceva, n-o să apeleze la profesori de limba română. Inteligența artificială este la îndemâna oricui…

      2. Ar trebui să dați voi admitere la facultate, sa va dati seama de cunoștințele voastre. Prea aveti voi impresia ca toti sunteti de nota 10.

      3. La maniera la care scrii, nici nu mă mir că ai luat notă mică la bacalaureat. La lucrarea de limba română un punct se scade pentru ortografie și punctuație. Și, ție, îți lipsesc multe semne de punctuație. Aș putea spune că ” sunt sublime dar, lipsesc cu desăvârșire”. Și nici topica frazei nu șe remarcă decât ca exemplu negativ!

    2. Carol dragă,
      după cum scri și te exprimi nu pari a fi tu persoana îndreptățită să emită verdicte.
      Poate fata chiar a muncit., e dreptul ei și a generației ei să nu mai facă pe ghiocelul.
      Cam multe generații am acceptat obediența față de nește politruci ajunși să stabilească ei pentru noi.
      Genul ăsta al tău de invidie, răutate și conformism e tipic slugilor parvenite, pepeniera de unde politicul își recoltează conducatorii cu diplome și doctorate .
      Mai există și oameni care muncesc.
      Și încă Dumnezeul dreptății există.
      Să nu te superi dragă Carol.
      Cu drag,
      un oarecare. Dumitru.

  6. în opinia mea, eroarea este conceptuala și tine de faptul ca regulamentul permite scăderea notei în urma contestatiei. Cei care considera ca, la corectura inițială, au fost depunctați nejustificat, sunt inhibati sa conteste pt ca le poate scădea nota în urma contestatiei. Iar dacă totuși au curaj sa conteste și nota chiar le scade, vor fi enervați pe bună dreptate de situație (“nu mai bine stăteam linistit?”). îIn procesele judiciare, când contești o hotărâre, nu poți ajunge la o situație mai rea decât cea de la care ai plecat, fie ti-e mai bine, fie rămâne la fel. Cred ca asa ar trebuie sa fie reglementarea și la examenele din învățământ

    1. Ar face contestație toți elevii. Nu există o infinitate de profesori, nici timp nelimitat. Cine face contestație cere o reevaluare. Corectarea este subiectivă, deci nota poate scădea sau crește. Așa este firesc. Dacă s-ar face, prin absurd, o a doua reevaluare, din nou ar crește unele note iar altele ar scădea. S-ar cere o a treia reevaluare. Reevaluăm până îi crește nota domnișoarei. Ar trebui să ne reevaluăm prioritățile. Drama elevilor care au făcut contestații fără să se aștepte la posibilitatea legată inerent de natura examenului de a se corecta mai mult sau mai puțin strict nu e o problemă națională, ci una locală, la nivel parental.

  7. Îmi pare foarte rău pentru cine a pățit acest lucru,perfect de acord cu tine!!!
    Același lucru se întâmplă,din păcate,și cu notele de la titularizare unde stai și înveți te chinui unde mai pui când faci și naveta zilnic dus întors 100 km zilnic ai și familie.Apoi aceste lucrări ajung pe mâna cui corectează care o fac pe principiul cât mai mult pentru cât mai mulți bani….de suferit avem doar noi bineînțeles…

  8. De ce nu cer absolvenții de liceu, admitere serioasă la facultăți? Acum la automatică le-a dat sistem de două ecuații cu două necunoscute.( ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns).Să nu mai folosească nimeni media de la bacalaureat.Elevii se cred Dumnezeu!
    Cum să nu apară diferențe la notare?
    Au de rezolvat ecuația : x^2=25
    5 puncte.Rezolvă elevul: taie 2 de la exponent și 2 din fața lui 5 și obține x=5.
    Nu-i așa că elevul vrea 5 puncte?Se uită la barem și vede S={-5,5}. Vrea 2,5 puncte că doar a găsit o soluție.Elevul trebuie să știe că nu se acordă 1/2 de punct, că nu a fost grilă și trebuia rezolvarea ecuației.Operațiile pe care le-a făcut sunt aberații,arată neștiință.Așadar nici 2 nu poate obține pentru că dintr-o prostie obține o soluție din două.Poate obține 1p sau nimic.Nu sunt deloc greșeli de corectare.Am dat doar un exemplu….
    Eu am dat examene fără bareme….
    Nimeni nu făcea contestație.Nu am avut nevoie de media de la bacalaureat.Cereți schimbare la admitere!M

    1. Asta-i isprava miniștrilor care au văzut că România dă prost în statistici când era vorba de populația cu studii superioare, și au decis, confirmat și reconfirmat admiterea pe baza mediei la bacalaureat (finanțarea pe cap de student a contribuit mult la asta).

      Acum, doar puține facultăți unde există concurență își mai permit să organizeze un concurs adevărat. Și tot doritorii în a deveni studenți strigă din gură de șarpe…

  9. poate da in judecată. nu e normal sa nu știe cum au fost notate subiectele rezolvate. e aberant să îți poți vedea lucrarea, dar modul de notare sa fie un mister

  10. da,dupa contestatii,nota nu e musai sa creasca…se stie asta de cand lumea si nu e primul caz. De aceea inainte de a face contestatie trebuie cantarite clar lucrurile…totusi,nota era foarte buna…9.50…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andronescu anunță că în școli predau 85 de mii de profesori cu facultăți făcute „la distanță” și trebuie din nou aduși la formare: „Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte”

Cu prioritate, profesorii care au făcut cursuri la distanță, în universități, „trebuie să îi aducem într-un program de formare” a declarat Ecaterina Andronescu la o întâlnire cu inspectorii școlari din…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Ministerul Educației își face corp de evaluatori după diferențele majore de note și numărul record de contestații de la examenele naționale de anul acesta. Condițiile și calendarul de înscriere pentru profesorii care vor să corecteze la examene

După anul cu cele mai multe contestații și cu diferențe majore între notele de după corectare și cele inițiale, Ministerul Educației face înscrieri pentru formarea evaluatorilor în cadrul unui Corp…
Vezi articolul