Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Gabriela Firea, a anunțat într-o conferință de presă, după ședința de Guvern de miercuri, că există o nouă categorie de copii care au crescut până la un anumit număr de ani în familie și apoi au ajuns în centre de plasament, pentru că părinții au plecat la muncă în străinătate și nu s-au mai întors, dar nici nu le-au mai trimis bani pentru ca rudele care îi îngrijeau pe copii în țară, să le poată oferi.
Autoritatea Națională Pentru Protecția și Drepturile Copilului și Adopției a fost mutată de la ministerul muncii, la cel al familiei, tineretului și egalității de șanse, condus de Gabriela Firea. “Există o nouă categorie de copii care au crescut până la un anumit număr de ani în familie și apoi au ajuns în centre de plasament, în case familiale, pentru că părinții au plecat la muncă în străinătate și nu s-au mai întors. Au fost lăsați în grija bunicilor, rudelor în vârstă, care sunt și bolnavi și nu mai pot avea grijă de ei, așa că în ultimă instanță au ajuns la stat. Nu e o situație generalizată, cei mai multi părinți care muncesc în afara țării au grijă de copii în țară, le trimit bani, dar sunt și astfel de situații (n.red. în care părinții nu mai au grijă de copiii din țară) din ce în ce mai multe, de copii care ajung în centre de plasament, orfelinate, în case familiale. De aceea am înființat o Direcție specială care se va ocupa și de această categorie împreună cu autoritățile locale“, a subliniat ministrul familiei.
Gabriela Firea nu a precizat mai multe despre cum vor fi ajutați acești copii.
Conform Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, 75.803 de copii aveau părinții plecați la muncă în străinătate, în iunie 2021, din care 9.391 au ambii părinți plecați. Dintre ei, 235 sunt în grija asistenților maternali și în centre de plasament.
Situație la 30.06.2021 – Copii cu părinți plecați la muncă în străinătate – poate fi descărcată de aici.