O creștere a salariilor profesorilor, de la 1 ianuarie 2023, discutată în Guvern cu sindicatele. Ligia Deca: Procentul este încă în discuție

37.490 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Ligia Deca, ministrul Educației, a spus că a avut discuții cu organizațiile sindicale în privința majorării salariilor profesorilor, dar că procentul încă nu este stabilit: „Din discuțiile pe care le-am avut deja cu organizațiile sindicale, da, este în discuție o astfel de creștere, așa cum a existat în fiecare an”.

Întrebare: De la 1 ianuarie am putea să vedem iar salarii majorate pentru profesori în baza legii salarizării bugetare, să se mai dea o diferență?

Ligia Deca: Din discuțiile pe care le-am avut deja cu organizațiile sindicale, da, este în discuție o astfel de creștere, așa cum a existat în fiecare an, pe niște tranșe agreate în funcție de legile pe care le avem în vigoare și în funcție de anvelopa bugetară disponibilă.

Întrebare: 4.5 s-a dat anul trecut. Atât se va da și din 2023?

Ligia Deca: Este încă în discuție procentul”.

Informații de context

Amintim că sindicatele profesorilor au declanșat proteste de stradă la finalul anului trecut, nemulțumiți de faptul că Guvernul amânase nou aplicarea Legii 153/2017 prin care ar fi trebuit să primească încă de acum doi ani 16% creștere salarială, pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022.

Cu creșterea primită în ianuarie 2022, de 4 puncte procentuale, ar mai fi 12% creștere până la grilă, spunea ministrul Educației în ianuarie 2022. Pe 26 august, Guvernul a aprobat o creștere cu circa 4% a salariilor profesorilor și majorității bugetarilor. Acest lucru înseamnă că a mai rămas circa 8% până la completarea grilei.

Vezi aici ce salarii de bază ar fi primit profesorii, dacă era respectat calendarul de creștere din grila prevăzută de Legea salarizării 153/2017.

Amintim că Ministerul Educației a transmis recent că inspectoratele școlare din țară vor primi la 1 noiembrie banii pentru plata diferențelor salariale ale profesorilor prevăzute de ordonanța 48/2022.

Reacția ministerului Educației a venit după ce președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a spus pentru Edupedu.ro că sunt erori la calcularea salariilor profesorilor în aplicația Edusal și că au fost calculate sume în minus între 10.000 și 24.000 de lei, erori cauzate de modificări în aplicație pentru a se putea aplica ordonanța 48.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ligia Deca: Acordarea titlurilor de doctor trebuie să meargă la universitate, dar un filtru de tip CNATDCU trebuie să rămână
LIVE VIDEO Ligia Deca: Referitor la proiectele de legi ale Educației, am discutat astăzi cu domnul prim-ministru al României și am convenit un termen mai flexibil de încă aproximativ două săptămâni
DOCUMENT Salariul brut al unui șofer din Ministerul Educației este mai mare decât cel pe care ar fi trebuit să-l aibă un profesor cu grad didactic II și 25 de ani vechime, potrivit grilei de salarizare
LISTĂ Salariile de bază ale profesorilor din 22 de țări europene au crescut, în medie, în pandemie, pentru toate ciclurile și categoriile de vechime – raport OCDE / Creșterea contrastează cu scăderea semnalată de un alt raport recent în cazul României

13 comments
  1. Se discută despre creșteri salariale a profesorilor, dar nu măresc salariile personalului nedidactic în învățământ. Ar fi bine să se gândească și la personalul nedidactic, și auxiliar în învățământ, care prin munca lor contribuie în mod egal în educarea copiilor.

    1. asa este..muncesc pe salarii de mizerie. Sunt profesor si vad ca fara implicarea dumnealor , nu poate exista o scoala functionala. Sunt salarii de mizerie si tot dati stiri despre marirea salariilor. Totul la viitor..este de a dreptul scarbos , numai este rusinos..este scarbos sa tot vanturati stirile acestea si sa dati sansa unora sa arunce cu noroi in profesori si scoala…

  2. Pai e simplu: legea 153/2017 prevede creșteri salariale doar pana în 2022. Din 2023, vorbim de ajustări anuale.
    Prin urmare, singura negociere ar fi aplicarea corecta a legii!
    “(2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.”

    Asadar, dacă minim brut este 2750, atunci baza prof gr 1, vechime maxima, va fi 6076, în loc de 5517 în 2022. Și, evident, spor doctorat.= 1375 în loc de 950.

  3. Sa se faca cresterea raportata la inflatie, o crestere de 30 lei nu rezolva nimic. Poate se trezesc sindicatele si isi amintesc de ce incaseaza cotizatii!

    1. Nea’ Gigi, dacă te îmbeți și în loc să te culci îți arde de hârjoneală, ce crezi că iasă? A venit vremea când toți absolvenții de profesională au așteptări de la copiii lor să fie medici sau avocați, dar să știi că și cretinismul se moștenește.

  4. serios, inflația pe unele produse a trecut de 100% la anumite produse. per total e de 30-40%. adică oamenii au pierdut 40% dinnputerea de cumpărare dar încă nu li se dau salariile promise prin lege pana în 2022. sindicatele dorm, nu negociază nimic. asta le legea 153 trebuie obligat sa fie în plata și ei sa ceara diferențe cu rata inflației și chiar și asa tot gaura rămâne în bugete.

  5. “ Se da” întotdeauna se da…..cum adică se da?
    Tot timpul suntem la mâna unor politruci ,tot timpul minciuni,tot timpul reforma in invatamant este “zero”.

    1. @ Un profesor unde n.ar fi reforma aia in învățământ, da fiți dați afară pe capete ai trimiși unde va este locul, la adunat căruțuri din parcările Kaufland/Carrefour/Metro..etc.

  6. Sindicatele vor obtine un nou succes, 50 de lei in plus la salariu. Daca sindicatele isi faceau treaba poate aveam un salariu decent sau o pensie din care poti trai linistit. Poate incearca sa obtina scutire de impozit pe venit ca majorari nu cred ca pupam.

  7. “De la 1 ianuarie am putea să vedem iar salarii majorate pentru profesori în baza legii salarizării bugetare, să se mai dea o diferență?”
    iar salarii majorate..superba afirmatie..

  8. Din discuțiile pe care le-am avut deja cu organizațiile sindicale, da, este în discuție o astfel de creștere, așa cum a existat în fiecare an”.
    Discuțiile au avut loc în fiecare an, dar creșterile salariale……
    Alt ministru, alte minciuni………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cod roșu de căldură miercuri, 17 iulie, cu până la 42 de grade, în ziua concursului de Titularizare. Sunt 31 de grade în București la ora 9, când începe proba – prognoza completă ANM și temperaturile din 40 de orașe

Zi de foc miercuri, 17 iulie, pentru candidații și profesorii care susțin concursul național de titularizare, de angajare în sistemul de învățământ. Vor fi până la 42°, potrivit Administrației Naționale…
Vezi articolul