Numirea politică în funcțiile de director de școală sau inspector școlar “garantez că nu va mai fi” realitate, spune ministrul Cîmpeanu. Argumentul lui: componența comisiei de interviu la concursul de directori

15.387 de vizualizări
colegiile universitare la care se intră fără BAC
Sorin Cîmpeanu / Foto: Gov.ro
Influența politică în numirile de directori sau inspectori școlari “garantez că nu va mai fi” realitate, a spus duminică seară, într-un interviu acordat B1 TV, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a adus ca argument componența comisiei de interviu la viitorul concurs de directori de școli, comisie ce include doi profesori titulari și un reprezentant al mediului privat. Întrebat, în același interviu, câți inspectori a schimbat, el a spus că “sub 10”, dar că a făcut acest lucru “pe baza neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu”. 

La observația realizatorului că acest lucru n-ar însemna “epurare politică”, Sorin Cîmpeanu a spus că “nici nu va fi”.

“Pot să garantez că acest concurs (pentru directori de școli – n.r.) va fi exclusiv pe criterii de competență”, a afirmat ministrul. 

  • Întrebat cum poate să garanteze că nu va mai exista influență politică, ministrul a spus: “Asumându-mi responsabilitatea pentru relevanța și securitatea subiectelor. Cine nu ia peste 7 la examenul scris, poate să fie membrul oricărui partid politic, nu intră în comisia de interviu. Cine intră în comisia de interviu va trebui să convingă un reprezentant al mediului privat și încă doi reprezentanți aleși prin vot secret, profesori titulari. Ceea ce până acum n-a mai fost.”

Edupedu.ro a scris că inspectoratele școlare, controlate în proporție covârșitoare de PNL, coordonează în prezent numirile directorilor interimari, în așteptarea concursurilor de directori. Detalii, mai jos.

Potrivit metodologiei de organizare a concursului de directori, publicată acum o săptămână, comisia de evaluare a probei de interviu, pentru fiecare unitate de învățământ, este constituită prin decizie a inspectoratului școlar general. Din comisie, potrivit aceleiași metodologii, fac parte:

  1. Președinte – un inspector școlar
  2. Membri: doi reprezentanți ai unității de învățământ – profesori titulari; un reprezentant al consiliului local; un reprezentant al departamentului de resurse umane din cadrul companiilor mijlocii, mari și foarte mari sau un reprezentant al unei companii specializate în resurse umane sau un cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management instituțional/educațional. 
Dialogul purtat duminică seară la B1 TV:

Sorin Cîmpeanu: Pot să vă garantez că acest concurs va fi exclusiv pe criterii de competență.

Realizator: Vă dau eu exemplu. Anul trecut au fost schimbați directorii multor școli din București, știu, de pe la sectoare. Și au fost puși oameni apropiați de Partidul Național Liberal, nu e un mare secret, dle Cîmpeanu, partid din care faceți parte și dumneavoastră.

Sorin Cîmpeanu: Fac.

Realizator: Pot să vă dau exemplu. Chiar inspectori școlari, să vă dau exemplu, inspectorul de la sectorul 4, unde a fost o doamnă pusă, doamna respectivă a trecut de partea unui candidat, în fine. E genul de post, știți foarte bine, director de școală sau inspector școlar de județ sau de sector, cum e cazul Bucureștiului… sunt niște poziții politice foarte importante, pentru că, nu știu, se adună voturi, se face lobby politic…

Sorin Cîmpeanu: Ceea ce n-ar trebui să fie.

Realizator: Dar se întâmplă, e o realitate.

Sorin Cîmpeanu: Și garantez că nu va mai fi.

Realizator: Cum puteți să ne garantați?

Sorin Cîmpeanu: Asumându-mi responsabilitatea pentru relevanța și securitatea subiectelor. Cine nu ia peste 7 la examenul scris, poate să fie membrul oricărui partid politic, nu intră în comisia de interviu. Cine intră în comisia de interviu va trebui să convingă un reprezentant al mediului privat și încă doi reprezentanți aleși prin vot secret, profesori titulari. Ceea ce până acum n-a mai fost.

Realizator: (…) Și se votează 50%+1 din membrii comisiei, sau cum?

Sorin Cîmpeanu: Da. Și se dau note. (…) Am avut la concursul trecut și situații în care trei membri au dat 10.00 și doi membri au dat 1.00.

Realizator: Ei, nu se poate asta…

Sorin Cîmpeanu: Așa am zis și eu, dar au fost destule. În funcția de dorința fiecăruia. Unii l-au supraevaluat, alții l-au subevaluat. Tocmai spuneam că asta nu se va mai întâmpla.

Realizator: Pe de altă parte nu puteți să le interziceți profesorilor sau celor care candidează să aibă calitate politică. În momentul de față, să știe telespectatorii, mă joc și eu cu cifre, un procent important din directorii de școli din România și dintre inspectorii șefi, evident… Apropo, inspectoratele școlare fac parte din deconcentratele alea care se împart politic? Ați schimbat inspectori școlari de când sunteți ministru?

Sorin Cîmpeanu: Am schimbat câțiva inspectori școlari pe baza neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Realizator: Câți? 20, 10?

Sorin Cîmpeanu: Sub 10.

Realizator: Sub 10? Deci n-a fost o epurare politică…

Sorin Cîmpeanu: Nici nu va fi. Și așteptăm, după concursul de directori, și concursul pentru inspectori școlari.”

Cine asigură șefia inspectoratelor școlare

Edupedu.ro a scris, săptămâna trecută, că analiza apartenenței la partidele politice a inspectorilor școlari generali județeni arată că din cele 42 de posturi, 35 sunt ocupate de membri PNL, alte 5 sunt cu persoane susținute de PNL, iar doi inspectori generali sunt membri ai UDMR.

Lista celor care conduc inspectoratele școlare județene:

  1. Elena Ignat, șefa Inspectoratului Școlar Județean Alba – membră în biroul politic al PNL Alba.
  2. Alina Manea, șefa Inspectoratului Școlar Argeș – membră PNL din mai 2021, după cum a declarat recent în presa locală.
  3. Marius Gondor, șeful Inspectoratului Școlar Arad – ex-deputat, membru PNL.
  4. Mihaela Ștefan, șefa Inspectoratului Școlar al Municipiului București, membru PNL Sector 3.
  5. Ida Vlad, șefa ISJ Bacău, susținută de PNL.
  6. Virgil Blage, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, membru PNL.
  7. Mihai Mureșan, șeful ISJ Bistrița-Năsăud, membru PNL, candidat la Senat din partea PNL în 2016.
  8. Cătălin Stănică, șeful ISJ Brăila, membru în biroul politic al PNL Brăila.
  9. Daniel Botezatu, șeful ISJ Botoșani, membru PNL (presa locală dă pe surseschimbarea acestuia pentru că ar fi în tabăra Cîțu).
  10. Ovidiu Florin Tripșa, ISJ Brașov, nu este membru al niciunui partid politic, potrivit presei locale.
  11. Ionel Meiroșu, ISJ Buzău, membru PNL.
  12. Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, consilier județean PNL la al doilea mandat, candidat la alegerile parlamentare în 2020;
  13. Maria-Raluca Caraion, șefa Inspectoratului Școlar Județean Călărași, membru PNL, candidat la Senat în 2020.
  14. Lavinia-Carina Pristavu, șefa ISJ Caraș-Severin, membru PNL, candidat la un post de consilier județean în 2020.
  15. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța, candidat PNL la Camera Deputaților în 2020.
  16. Kiss Imre, șeful ISJ Covasna, consilier județean din partea UDMR în perioada 2016-2020.
  17. Aurora Cătălina Homeghiu, șefa ISJ Dâmbovița, susținută de PNL.
  18. Alexandru Gâdăr, șeful ISJ Dolj, candidat în 2020 la președinția Consiliului Județean din partea PNL.
  19. Elena-Dana Constantinescu, șefa ISJ Gorj, consilier județean din partea PNL.
  20. Gina Brînzan, șefa ISJ Galați, candidată la alegerile parlamentare din 2020 din partea PNL pentru un loc de deputat.
  21. Adelina Sîrbu, șefa ISJ Giurgiu, consilier local din partea PNL.
  22. Ilie Pârvan, șeful ISJ Hunedoara, fost consilier județean PNL, actual consilier local la Uricani, unde a și condus organizația PNL.
  23. Demeter Levente, șeful ISJ Harghita, fost consilier local la Cristuru Secuiesc din partea UDMR.
  24. Adriana Stoica, șefa Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, consilier local în comuna Clinceni din partea PNL, fost consilier județean în mandatul 2016-2020 din partea PNL.
  25. Steluța-Daniela Mitrea, șefa ISJ Ialomița, fost consilier județean PNL între 2019-2020. 
  26. Luciana Antoci, șefa ISJ Iași, susținută de PNL.
  27. Daniela Trancotă, șefa ISJ Mehedinți, consilier județean din partea PNL
  28. Anca Hendea, șefa ISJ Maramureș, consilier județean din partea PNL și candidat PNL Maramureș la Senat în 2020.
  29. Sabin Pășcan, șeful ISJ Mureș, membru în biroul politic al PNL Târgu Mureș.
  30. Mihai Obreja, șeful ISJ Neamț, consilier local la Piatra Neamț din partea PNL.
  31. Victor Iacobescu, șeful ISJ Olt, membru PNL.
  32. Ilona Rizea, șefa ISJ Prahova, susținută de PNL.
  33. Monica Munteanu, șefa ISJ Sibiu, membru PNL Sibiu.
  34. Vasile Bulgărean, șeful ISJ Sălaj, candidat PNL la primăria Zalău în 2020.
  35. Anișoara Boitor, șefa ISJ Satu-Mare, membru PNL Satu-Mare (fostă PDL).
  36. Grigore Bocanci, șeful ISJ Suceava, consilier local din partea PNL în comuna Rădășeni.
  37. Pavel Viorica, șefa ISJ Tulcea, consilier local din partea PNL în orașul Tulcea.
  38. Marin Popescu, șeful ISJ Timiș, consilier județean din partea PNL.
  39. Iuliana Stancu, șefa ISJ Teleorman, consilier local în Alexandria, din partea PNL.
  40. Mihaela Andreianu, șefa ISJ Vâlcea, secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi în 2020, preşedinte al Organizației Femeilor Liberale Vâlcea şi vicepreşedinte PNL Vâlcea, consilier judeţean.
  41. Daniela Marchitan, șefa ISJ Vrancea, consilier județean din partea PNL.
  42. Liliana Ciobanu Harhas, șefa ISJ Vaslui, membru PNL.
Citește și:
DOCUMENT Directoriada a început. Inspectoratele, controlate 93% de PNL, se pregătesc să numească din pix 9.771 de directori și directori adjuncți, în condițiile în care Klaus Iohannis a retrimis în Parlament legea menită să depolitizeze managementul interimar al școlilor
OFICIAL Metodologia pentru concursul de directori a fost publicată / Bibliografia pentru examen va fi anunțată cu o lună înaintea probei scrise

8 comments
  1. Praf în ochi, din păcate se pare ca țara asta nu mai are nici o șansă, s-a dus demult profesionalismul, singurul criteriu care contează cu adevărat este cel politic. Oare domnul ministru care vrea să inducă o imagine imaculata, știe că la Hunedoara doi directori de școală gimnaziala nu au mai fost numiți în funcție pentru că au refuzat să completeze adeziunea la PNL crezând în ‘ naivitatea” lor că în școală nu se face politică, și luând de bun spusele ministrului cu depolitizarea. Sau poate că refuzul numirii are ca rădăcină refuzul unuia dintre directori când a fost chemat la “ordine ” de către șeful isj-ului de a anula și reprograma un concurs pe post pentru a facilita un candidat susținut de un deputat PNL…..Domnilor PNL-isti dacă credeți că așa ne câștigați încrederea și voturile vă înșelați.

  2. Adevarat! In comisia de interviu primeaza PNL-ul! Se stie de la inceput daca vei trece de interviu, in functie de “simpatiile” fata de PNL!

  3. NIMENI nu ma poate convinge ca examenul va fi obiectiv. Si tocmai la interviu se vor maslui rezultatele. Un examen “pe bune”, din pacate, nu mai este posibil. Profesorii titulari, ca si reprezentantul mediului privat, care vor face parte din comisia pentru interviu, vor fi atent alesi, asa incat, sa nu existe piedici in alegerea omului potrivit.

  4. Se vede ca a fost coleg de partid cu Pinochio, minciuna si incompetenta il definesc. Doi tartori politici sunt de la UDMR, restul de la PNL.

  5. Minciuni domnul Câmpeanu, listele cu directorii detașați de la 1sept, se fac în sediile PNL, de către oameni care nu au treaba cu școală și tu știi, asta dar te faci ca ploua!

  6. E amuzant.
    Ministrul educației spune că a schimbat sub 10 insoectori generali.
    In realitate 90% sunt inspectorii generali puși in 2019 cu carnet de membru PNL sau chiar cu funcții in partid la nivel local.
    Restul sunt de la UDMR si probabil restul susținuți de USR gen Brașov.

  7. Vorbe pt prostime.

    Cei din sistemul de învățământ știu foarte bine operațiunea.
    4 ani garantați pe fotoliu de director pt membrii de partid PNL.
    N.B Să fie siguri că rămân cu ceva in cazul in care pică guvernul

  8. Vai, ce corectitudine si cat profesionalism. Doar ca luna asta se depun cererile de numire drept directori / directori adjuncti la inspectoratele scolare! Care le vor aproba pe criterii de ei stiute!
    Numirile pe criterii ~de bine~ au inceput in ianuarie si se vor desavarsi luna aceasta!
    In rest, vorbim vorbe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenul pentru directorii de școli: Nota minimă foarte probabil va fi 7, la concursul din 27 iulie. Subiectele vor testa abilitățile cognitive și manageriale. Un director administrativ să pună în aplicare proiectele finanțate prin PNRR – anunță ministrul Educației

Concursurile de directori școlari vor fi organizate pe 27 iulie 2021, când Ministerul Educației va organiza un examen scris “la care vor putea să participe toți cei care aspiră la…
Vezi articolul

UDMR a lansat o campanie de școlarizare pentru a promova învățământul în maghiară. Tivadar Magyari: 14-16% din familii trebuie să fie convinse că merită să-şi înscrie copilul. Hunor: Dorim ca mesajul cu promovarea şcolilor maghiare să curgă şi din robinet

UDMR a lansat joi o campanie de şcolarizare pentru a promova alegerea învăţământului în limba maghiară, care se adresează familiilor având copii de 6-7 ani, care vor începe clasa pregătitoare…
Vezi articolul

Mircea Miclea, către Minister, după rata de eșec de la Evaluarea Națională: Arătați-ne planurile individualizate de învățare, aplicați-le în after school și evaluați profesorii după ce au făcut cu copiii

Aproape 40% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului au luat medii sub 5 sau au lipsit de la Evaluarea Națională 2019. “Rata aceasta de eșec este…
Vezi articolul