În perioada 2003-2018, numărul tinerilor din România (în sensul Legii tinerilor nr. 350/2006, însemnând cetățenii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani) a scăzut cu 2.471.349, de la 7.546.097, la 5.074.748, fiind vorba de o scădere de 32,75%, potrivit unei analize făcute de Consiliul Tineretului din România. În perioada 2013-2018, deci în ultimii 5 ani, numărul tinerilor a scăzut cu 630.593, însemnând o scădere de 11,05%, mai notează raportul.
Cu toate că numărul tinerilor a scăzut constant, banii pentru finanțarea tineretului, prin bugetul Ministerului Tineretului și Sportului, au însemnat alocări modeste. Nominal, aceste sume au crescut de la 228.601.000 lei la 341.478.000 lei, reprezentând o mărire de 49,37%. ”Această creștere este una falsă”, susține raportul citat. ”În fapt asistăm la o creștere procentuală infimă ca pondere din PIB, de 0,001%. Practic, raportat la Produsul Intern Brut, bugetul alocat pentru tineret și sport a stagnat în această perioadă. Trebuie să menționăm faptul că a existat un trend crescător până în anul 2015, când s-a atins suma „record” de 0,0445% din PIB, însă în anul următor a existat o scădere de aproximativ 9%,” scriu în raportul citat cei de la Consiliul Tineretului din România.
”Suma alocată de Guvernul României prin Ministerul Tineretului și Sportului, pe componenta de tineret, pentru fiecare tânăr din România a crescut cu 74,33%. Creșterea procentuală este una semnificativă, însă dacă stăm să analizăm care este suma în sine, aceasta este incredibil de mică. Astfel, chiar și cu această creștere, Ministerul Tineretului și Sportului a alocat în 2018 suma de 20,02 lei pentru fiecare tânăr din țara noastră.
Pentru activitățile pentru tineret desfășurate de MTS, de direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a Municipiului București, precum și de ONGT/ONGS, Guvernul a alocat în 2018, prin MTS, suma de 1,49 lei pentru activitățile de profil, calculat pentru fiecare tânăr din România. Această sumă este suficientă pentru a cumpăra un covrig”, potrivit raportului citat.
multe altele.”
Citește mai multe despre acest subiect aici.
Care sunt recomandările raportului și cererile Consiliul Tineretului din România adresate Guvernului:
- Creșterea finanțării Ministerului Tineretului și Sportului per tânăr, de la 20,04 lei la 10 euro (46,4 lei). Acest lucru ar conduce la o creștere de 129,7% a bugetului alocat pentru acest sector, de la 102.650.000,00 lei, la 235.790.099,01 lei. Desigur, și acest buget ar fi nesatisfăcător, dar ar reprezenta un prim pas în îndreptarea situației actuale. Pentru a avea un ordin de mărime, Guvernul României a alocat în 2018, 171.410.000 lei pentru subvenționarea căminelor și cantinelor studențești, mult mai mult decât pentru întreaga componentă de tineret – incluzând activități, centre de tineret și de agrement și cercetări sociale și toate categoriile de costuri – salarii, cheltuieli de funcționare, renovare și dotare a imobilelor, costuri de cazare, masă și altele.
- Alocarea în plus a cel puțin 110.247.524,75 lei, față de bugetul actual, pentru investiții în centrele de agrement, respectiv buna lor funcționare. Într-un orizont de doi ani, cu o finanțare adecvată, 80% dintre acestea ar urma să fie funcționale și să fie dotate în mod adecvate, pentru a oferi condiții corespunzătoare tinerilor care le accesează.
- Alocarea în plus a cel puțin 1.037.623,76 lei în vederea dezvoltării programului de centre de tineret. Pe lângă actualele centre, cu investiții relativ mici, Ministerul Tineretului și Sportului în parteneriat cu fundațiile județene pentru tineret, pot deschide un număr important de centre de tineret, separat de cele care funcționează în prezent.
- Creșterea cu 9.818.514,85 lei a bugetului destinat Programului de susținere a acțiunilor de tineret, respectiv 11.867.821,78 lei a celui pentru Dezvoltarea și diversificarea ofertei de servicii și programe pentru tineri, în special studenți. Propunerea noastră, decentă în condițiile socioeconomice actuale, este ca Guvernul României să găsească resursele financiare necesare pentru a aloca măcar suma de 10 euro (46,4 lei) pentru fiecare tânăr din țara noastră. Acest lucru ar conduce la o creștere de 129,7% a bugetului alocat pentru acest sector, de la 102.650.000,00 lei, la 235.790.099,01 lei.
FOTO: unsplash.com