Nu va fi înghețat anul școlar, în cel mai rău caz se vor amâna examenele cu 1 – 2 săptămâni. Este un risc mic comparativ cu riscul mare de colaps al sistemului de educație – spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța

31.672 de vizualizări
Foto: Ariana Dudună Facebook
Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a spus la Euronews că anul școlar nu va fi înghețat. “Văd că tot e în spațiu public aruncată această ipoteză catastrofală sub un semn propagandistic al Guvernului. Nu e cazul. În cel mai rău caz se vor amâna examenele. Poate cu o săptămână, cu două”, a spus Dudună. Amintim, Edupedu.ro a scris că a fost modificat de către Ministerul Educației, calendarul pentru admiterea la liceu 2023. Sunt vizați elevii care au dat probele de aptitudini, cele de limbă străină, elevii cu cerințe educaționale speciale și cei de etnie romă.
  • Elevi de la mai multe licee din București, precum și tineri din Asociația Elevilor din București și Ilfov au venit astăzi la mitingul de protest care a adunat peste 15.000 de profesori în fața Guvernului, unde își cer drepturile salariale. „Elevii vă susțin!”, „Elevii susțin dascălii”, „Elevii sunt cu voi”, „Vrem majorări”, „Luptăm pentru dreptate” – sunt câteva dintre mesajele scrise de elevi pe pancartele pe care le poartă la protest, alături de profesori.

Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a spus că se tot vehiculează în spațiul public o posibilă înghețare a anului școlar, numind-o însă “o ipoteză catastrofală sub un semn propagandistic al Guvernului”. Ariana Dudună a precizat că în cel mai rău caz se vor amâna examenele cu una, două săptămâni.

“Aș vrea să punctez foarte mult că nu este cazul și nu va fi înghețat anul școlar. Văd că tot e în spațiu public aruncată această ipoteză catastrofală sub un semn propagandistic al Guvernului. Nu e cazul. În cel mai rău caz se vor amâna examenele. Poate cu o săptămână, cu două. Dar este un risc mic comparativ cu riscul mare de colaps al sistemului de educație în cazul în care nu vor crește salariile, pentru că deja avem un deficit mare de cadre didactice peste 5 ani, peste 5, 6, 7 ani riscul să nu mai avem deloc profesori”, a spus Dudună.

De precizat, deja a fost decalat calendarul pentru unele probe de la admiterea la liceu, potrivit surselor Edupedu.ro. Sunt vizați elevii care au dat probele de aptitudini, cele de limbă străină, elevii cu cerințe educaționale speciale și cei de etnie romă. Concret, 15 iunie este data limită pentru contestațiile la probele de aptitudini, comunicarea rezultatelor finale, precum și depunerea certificatului de orientare școlară pentru elevii cu CES. Vezi aici calendarul complet.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Calendarul pentru admiterea la liceu 2023 a fost modificat. Termenul contestațiilor la probele de aptitudini și de limbă străină a fost decalat. Recomandările pentru elevii romi și pentru cei cu cerințe educaționale speciale se depun la școală până pe 15 iunie
UPDATE Evaluarea națională de la clasa a VI-a a fost mutată de Ministerul Educației pe 30 și 31 mai, peste o săptămână, după ce sindicatele au anunțat că testarea nu se susține în timpul grevei generale

FOTO VIDEO Elevi și copii au venit la protest pentru a-și susține profesorii, iar mai mulți copii au ieșit din parcuri, pe Calea Victoriei, să îi salute pe profesorii plecați în marș: Elevii sunt cu voi!” / „Vrem majorări!” / „Luptăm pentru dreptate”


16 comments
  1. Și dacă se va îngheța anul,chiar va fi o catastrofa?Responsabil pentru asta este Maria Sa Guvernul in care sunt angajați politicienii care de 30 de ani au făcut ce au vrut cu țara asta,acumulând datorii de peste o sută de miliarde de euro,care sunt mult mai grave decât înghețarea unui an scolar…Și ei văzând că nu pățesc nimic pentru ceea ce fac sau pt ce nu fac,își continuă activitatea cu aceleași mizerii speciale asemănate cu pensiile speciale…

    1. Ei castiga de fapt prin faptul ca astia stau in greva fara salar. Cred ca le-ar si conveni sa tina greva pana in octombrie abea nu mai platesc salariile.

      Cum sa zica aia ca e ca la piata? adica dupa ce sparg banii la greu pe importuri de prostii inutile prin PNRR baga la greu pe ascunzis la pensii speciale si la europarlamentari justitie armata si alte pomeni dar tin profesorii cu salarii de nivel de tari non-euro unde macar au preturile de 5-10 ori mai mici.

      Si mai au si tupeul prin delegatii lor din ISJ-uri si MEN sa delege si s aordone tot felul de prostii de activitati si formalitati ca sa complice si mai mult situatia in scoli. Sa trebuiasca o gramada de dosare si acte si fisiere de facut ca la megabirocratiea maximala.

      Daca nu sunt in stare sa plateasca bine atunci sa mai degreveze profesorii de anumite sarcini ca sa se justifice munca pe 2500-3500 lei.

      Bai, deci ar trebui si posibil vor fi niste greve d-alea ca prin franta belgia grecia de e totul inchis si paralizat.

      Cred ca bacul si evaloarea natiunala se vor da cu femeile de serviciu si cu fricosii aia ramasi in afara grevei care sunt de fapt multumiti de sistem. Misto rau ar fi ca si ministrul si secretarii de stat din MEN sa fie bagati paznici la bacalaureat cu 20 de lei pe zi sa vada si ei cum e.

  2. Mai lasa-ne cu aia care pleaca la studii afara. Aia sunt deja pierduti ptr tara si racolati de tarile smechere cum e america care nu investeste deloc in educatie ci ia de la altii creiere gata fabricate. Vor munci ptr straini, dupa ce au facut scoala gratis in romania din banii muncitorilor romani inclusiv a celor din diaspora care trimit anual miliarde in romania.

  3. Fiecare isi doreste un venit mai bun , dar atata timp cat norma profesorilor este de 18 ore pe saptamana si pentru restul salariatilor de 40 ore/saptamana consider ca si salariile sunt echilibrate . Nu mai punem la socoteala vacante scolare , saptamana altfel , saptamana verde si ce se mai inventeaza in ultimul timp .Probabil este dreptul lor sa ceara mariri , dar si obligatia lor sa se gandeasca la viitorul acestor copiii .

    1. Pai mergi si tu pe alea 18 ore si gata

      Cat despre sacrificiile tale cu copchiii, vezi cum ar fi sa faca scoala in america de nord

    2. Săptămânile inventate de guvern NU noi le dorim, pierdem vremea de pomană acolo pentru că nimic nu e finanțat!! Nu poți face nicio activitate interesantă pentru că totul costă. Nu sunt doar școli la București unde poți scoate elevii în parc și să fie bine și așa, în RESTUL țării a trebuit să inventăm tot felul de metode și strategii și să punem IAR bani din propriul buzunar ca să nu plictisim copiii cu activitățile astea!!

      Profesorii au norma de 40 de ore și fac mult mai multe, doar norma didactică e de 18. Dar pentru rău-voitori putem explica la nesfârșit cum vine asta, aveți idei puține și fixe.

      Eu în vacanța elevului trebuie să vin la școală, să fac inventare, să fac planșe didactice, să aranjez sala, să scriu rapoarte peste rapoarte, să completez portofolii, fișe de observație, să mai prind din urmă birocrația pe care părinții n-o văd. Ne credeți bone, nu suntem. Sunteți parteneri în procesul educațional, nu e doar școala obligată să educe copiii! Când ne veți trimite fără greș copii pregătiți să învețe, cu 7 ani de acasă, cu temele făcute și verificate (că au fost făcute, nu să le rezolvați în locul lor!) și cu telefoanele închise în timpul orei, discutăm despre perfecțiune. Până atunci, mai este.

    3. Domnule/Doamnă Părinte,
      Norma profesorilor ESTE de 40 de ore pe săptămână, cele 18 ore sunt de predare, iar restul de pregătire a materialului, planificare a lecțiilor, documentare, plus activitate în școală oricând este nevoie. Ni se cer periodic cursuri de formare continuă pentru a fi la curent cu tot ce ține de domeniul nostru de pregătire. Doar nu credeți că facem toate aceste lucruri în timpul celor 18 ore când predăm?

  4. Pentru copiii care vor studia in strainatate si care si-au castigat cu multa munca un loc la universitatile de top din lume, parintii deja au platit cazarea pentru 2-3 luni (pentru ca asa se solicita, sesiunea de rezervare s-a incheiat de 2 saptamani) si taxele adiacente si au cumparat biletele de avion. Cine ne restituie banii? Cine are dreptul sa ia un an din viata personala si profesionala a altcuiva? Facem sacrificii enorme si traim cu ce ramane, ca sa ne tinem copiii intr-o tara care le poate garanta un viitor.

    1. GUVERNUL. Mergeți și cereți-le toate astea. EI tergiversează lucrurile.

      Noi nu suntem soldățeii lui Ciucă, să ne comande și să executăm. Dacă vrea să încheie totul cât mai repede, știe ce are de făcut (iar dacă nu, să cheme pe cineva mai deștept).

  5. Un an școlar înghețat?! Doar copii vor avea de câștigat. După 2 ani de pandemie ar avea șansa să mai recupereze din materia pierdută repetând anul.Cei câțiva care s-au înscris în facultăți în străinătate își vor găsi și locul la anul. Ei oricum pleacă și nu se mai întorc, dar 90%din copii rămân. Așa că au nevoie de un sistem mai bun. Toți pentru unul și unul pentru toți. Așa că continuați să vă luptați pentru drepturile voastre, acum nu mai dați înapoi, nu acceptați pomană.

  6. Elevii ar trebui să-și întrebe părinții în privința grevei profesorilor. De exemplu cum reușesc părinții să se descurce cu întreținerea lor la școală având în vedere că în familii sunt mai mulți copii și multe familii nu au cine știe ce venit, iar profesorii fac tam tam pentru salariile lor când multe din activitățile lor cam costă bani în plus. În caz de urgență se poate recurge de către guvernanți la folosirea suplinitori (nu angajări, dar plătiți) și la cadre didactice militare pentru a completa deficitul de profesori. Da!ca pe vremea lui Ceaușescu, dacă altfel nu se poate ! Nimeni nu are dreptul să recurgă la asftel de mârșăvie înaintea de încheierea anului școlar. Și elevii sunt minori ! Nu pot participa la grevă.

  7. plus cu aia din isj si minister care doar semneaza condica si nu dau pe la ore ca-s plini de proiecte si alte formalitati

  8. Stai liniștită ca dacă salariile rămân tot asa veți rămâne doar cu pensionarii și necalificații și atunci sa vezi distracție! Sunt lucruri mai rele decât an școlar înghețat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nivelul de analfabetism funcțional al elevilor români nu are legătură cu nivelul de trai. Peste tot în România sunt elevi târâți de la șase ani, din clasa pregătitoare mai departe cu acest nivel precar, sub pragul analfabetismului funcțional, spune co-autorul Raportului național de literație, Dragoș Iliescu

Problemele legate de analfabetism funcțional pot fi rezolvate mai ușor dacă sunt depistate în timp, remarcă expertul în testare, profesorul universitar Dragoș Iliescu, care a prezentat joi Raportul național le…
Vezi articolul

Lista profesorilor înscriși la Definitivat 2025, publicată de Inspectoratul Școlar Județean Dolj – document / Prima inspecție de specialitate are loc până la 7 februarie

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat lista profesorilor înscriși la examenul de Definitivat 2025. Amintim că profesorii s-au putut înscrie la examenul de definitivat 2025 până pe 10 octombrie, potrivit calendarului publicat în…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Limba și literatura română 2023, clasele IX-XII, începe miercuri la Sibiu. Peste 350 de liceeni și profesori sunt așteptați la concurs, vizite la muzee, dezbateri – programul participanților

Miercuri, 19 aprilie, se dă startul Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română (ONLLR), clasele de liceu, conform calendarului oficial de concursuri. 278 de elevi din toată țara și peste 90 de…
Vezi articolul