Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Observator News că pentru probele scrise de la BAC 2025 „nu s-a putut stabili o zi de pauză”, pentru că „ziua de 9 iunie este zi liberă, (este -n.red) sărbătoarea Rusaliilor. Rămân patru zile lucratoare la dispozitie.” Probele scrise ar urma să înceapă cel mai devreme din istoria recentă, mai precis din ultimii 15 ani cel puțin, arată o analiză Edupedu.ro. Proba la limba română scris este programată în calendarul în stadiu de proiect pe 10 iunie, urmată de celelalte probe consecutiv.
- Amintim că absolvenții de liceu au avut zi liberă între proba obligatorie în funcție de profil, Matematică sau Istorie, și proba la alegere, la examenul de Bacalaureat 2024, potrivit calendarului sesiunii iunie-iulie. Ziua liberă este o premieră în ultimii 6 ani, în care probele au fost susținute una după cealaltă.
“Nu s-a putut stabili și o zi de pauză între probe, întrucât ziua de 9 iunie este zi liberă, (este -n.red) sărbătoarea Rusaliilor. Rămân patru zile lucrătoare la dispoziție. Pana acum, perioada de la data încheierii cursurilor și până la debutul probelor scrise era prevăzută pentru organizarea examenelor de verificare a compențelor. Nu mai e nevoie de timp pentru aceste examene”, a spus Florin Lixandru.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Prima TV că, în timpul verii, calendarul examenelor „este unul extrem, extrem de dens şi, în plus, avem şi problema temperaturilor din ce în ce mai ridicate”. „Din acest motiv, am propus ca probele de competenţe să fie susţinute în timpul anului şcolar”, a precizat acesta.
Edupedu.ro a scris că examenul de Bacalaureat 2025 ar urma să înceapă cu probele de competențe în lunile ianuarie și februarie, iar probele scrise ar putea să se desfășoare începând de pe 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă. Datele propuse de Ministerul Educației au fost anunțate de instituție luni, într-o postare pe Facebook.
Mai exact, probele de competențe ar urma să se susțină pe 27 ianuarie – 5 februarie.
Noutatea este faptul că elevii de Evaluarea Națională și BAC 2025 își vor putea vedea lucrările înainte să depună contestațiile.
Schimbarea datelor cât mai devreme în anul școlar a fost anunțată ca efect al schimbărilor climatice. Ministra Educației, Ligia Deca, a vorbit recent la Guvern despre schimbarea calendarelor de examene „în aşa fel încât să nu mai fi în iulie cu ele, pentru că nu ducem”.
Iată calendar BAC 2025 – proiect:
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 2-5 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 12 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 13 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 18 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 – 18.00)
- 19-20 iunie 2025. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 27 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale