Mircea Bertea: Nu profesorii ar trebui să fie în stradă. Aceasta n-ar trebui să fie greva profesorilor

58.064 de vizualizări
Mircea Bertea / Foto: Arhiva personala
Spun răspicat dintru început: Nu profesorii ar trebui să fie în stradă. Nu salariul cadrelor didactice ar trebui să facă obiectul și subiectul acestei greve. Nici măcar n-ar trebui să se vorbească despre salariu ca atare. Aceasta n-ar trebui să fie greva profesorilor din România. Nu profesorii ar trebui să fie în stradă, întreaga societate ar trebui să protesteze pentru ca ei să se poată întoarce în clasele și la elevii lor. 

Așadar, nu despre mărirea salariilor în Învățământ (majusculă de speranță!) ar trebui să se vorbească, ci despre locul pe care acesta și angajații lui îl ocupă în grila-standard de salarizare la nivel de țară conform valorii și importanței sociale a muncii prestate. Și, prin urmare, nu atât despre GREVĂ ar trebui să vorbim, cât despre nevoia de introspecție lucidă și de reponsabilitate națională pentru viitor. Și nu este vorba aici și acum doar despre viitorul dascălilor, ci despre viitorul nostru, al tuturor.

Cunoașteți vorbele Să stăm strâmb și să judecăm drept. Ele au făcut mult timp și fac în continuare istorie în spiritualitatea și în practica românească. 

Poate vă veți întreba ce legătură au vorbele și poziția aceasta cu greva din învățământ (Folosesc în acest articol cuvântul învățământ, considerându-l reprezentativ pentru universul concret al școlii noastre, mult uzitatul educație având un sens mai larg și inclusiv, pentru că educație se face și în familie și în societate în general). Vă reamintesc doar că aceste vorbe (Să stăm strâmb și să judecăm drept), devenite la noi realitate, fac, tot la noi, casă bună cu înruditele Capul plecat sabia nu-l taie, precum și cu binecunoscutul Stai în banca ta! Stai în banca ta, adică fii ascultător, respectuos, cuminte etc., dacă vrei să-ți fie bine! Binele acesta nu era definit, dar puteam presupune că era vorba despre a-ți fi bine la școală și apoi bine în viața cea de toate zilele, pentru că și viața cea de toate zilele are băncile, lecțiile și binele ei. Țineți minte lecția aceasta, nu-i așa? Nu era și încă nu este una opțională. Am participat la ea majoritatea dintre noi și iată, stând în banca noastră, am ajuns în situația în care suntem azi. Adică în situația în care mai mult de două treimi din angajații din învățământ continuă greva, deși anul școlar ar trebui să se încheie, să urmeze examenele naționale și mult așteptata vacanță de vară. 

Pentru mine este foarte clar că nici clasa politică, nici societatea noastră așa-zis civilă și nici chiar sindicatele n-au înțeles și nu înțeleg nici acum că educatoarele, învățătorii, profesorii, personalul didactic în general nu ar trebui niciodată pus în situația de a declara și de a face grevă. Și nici într-un caz grevă pentru salarii! Aceasta, pentru că este obligația fundamentală a societății și a statului, conștienți fiind de rolul și îndatoririle lor constituționale, să se asigure că elevii și copiii din țara lor beneficiază de cel mai bun învățământ și de cea mai bună educație posibilă și, implicit, de cele mai bune cadre didactice. Și, prin urmare, să asigure baza materială, financiară, logistică, metodologică și de protecție socială care să ducă la transformarea acestui deziderat în realitate. 

Cum? Nicidecum prin ”oferirea” unei mii de lei sau a 25 de procente la sau din salariul actual al cadrelor didactice, pentru că 25 sau chiar 60 la sută din puțin înseamnă tot puțin și pentru că, în orice țară civilizată, salariul, dincolo și mai presus de o sumă de bani, este dovada aprecierii și valorii pe care societatea o atribuie celui angajat să presteze o anumită muncă la indicatorii cantitativi și calitativi stabiliți prin contract. Așadar, măcar în al doisprezecelea ceas, ar trebui înțeles și asumat faptul că nu salariul cadrelor didactice trebuie negociat în România. Nici n-ar trebui să vorbim de salariu ca atare, ca sumă, cuantum în lei. Ar trebui să vorbim însă, să se analizeze cu luciditate și cu responsabilitate locul pe care Învățământul și oamenii lui îl ocupă în grila-standard de salarizare la nivel de țară conform valorii și importanței sociale a muncii prestate. Pentru că grila actuală și coeficienții atribuiți învățământului (maximum 2,61 pentru un profesor de liceu din 14, cât este coeficientul maxim, și maximum 4,75 pentru un profesor universitar!) nu numai că sunt derizorii, dar sunt deopotrivă și jignitori și descalificanți pentru categoria profesională a cadrelor didactice. Într-o evaluare ca la școală, de la 1 la 10, în baza acestor coeficienți, nota atribuită profesorilor ca valoare a muncii lor de statul român este de 1,86.  Și, de aici, o problemă de calcul elementar și de bun-simț: cum poți să-i ceri unei categorii profesionale pe care o evaluezi cu maximum nota 2 (dacă ar fi să exprimăm coeficienții în note de la 1 la 10) să presteze o activitate profesională și socială cât mai aproape de nota 10?!

Să revenim, care ar fi locul cuvenit învățământului, educației în general, în grila-standard națională și cum ar trebui stabilit locul acesta? Răspunsul este simplu și la îndemână: dacă vrem școală de nota 10, este nevoie ca cei mai buni dintre tinerii noștri (absolvenții de nota 10) să fie motivați spre a se  îndrepta spre această profesie, spre cariera didactică, cum se întâmplă în Finlanda sau Danemarca, spre exemplu. Și, ca acest lucru să fie posibil, coeficientul de salarizare în învățământul românesc trebuie să înceapă, pe grila-standard actuală, de la 10 și nu de la 1,2 până la maximum 2,61 cum se întâmplă acum. Adică, pentru a mă exprima foarte clar, imaginea aceasta rușinoasă în care, pe un podium al importanței muncii și al salarizării bugetare în România cu 14 trepte (treapta a 14-a fiind cea mai înaltă și mai bine plătită), cu învățământul înghesuit între treptele 1 și 3 ale podiumului, trebuie ștearsă pentru totdeuna și uitată de urgență. Pentru că, altfel, riscăm să așezăm pe aceleași locuri derizorii și viitorul țării noastre. Nu, nu sunt acestea nicidecum vorbe mari, ci doar dureros de adevărate. Și, chiar dacă ar fi să o facem acum, în acest al doisprezecelea ceas, am convingerea că merită să fie luată această decizie strategică cu bătaie lungă, așezând cadrele didactice și învățământul românesc pe treptele de la 10 în sus ale acestui podium al valorilor și al recunoștinței naționale. Dacă ne dorim profesori de nota zece și, în consecință, elevi și școală de nota zece și, în anasamblu, o educație, o societate și o Românie educată de nota 10, trebuie investit primordial în profesori și în elevi. Pentru că, nu-i așa, simțim dureros și îngrijorător de ceva vreme pe pielea noastră acest adevăr, anume că dacă educație nu e, nimic nu e!

Pe termen scurt, chiar imediat, soluția se cheamă solidaritate și responsabilitate națională pentru învățământul românesc. Ceea ce ar însemna în consecință, după cum spuneam mai sus, că profesorii nu ar mai fi, nu ar mai trebui să fie niciodată în stradă, ci în școli, în clasele și la elevii lor, adică la copiii dumneavoastă și ai țării acesteia. 


40 comments
  1. Buna seara! Am fost cadru didactic universitar aproape douazeci de ani, acum profesez in domeniul privat. Cunosc intr-o anumita masura problemele sistemului educational mai bine pe cele din invatamantul universitar Din pacate, societatea romaneasca este intr-un profund proces de degenare, din caza lipsei mecanismelor obiective si eficiente de promovare a valorilor. Interesul clasei politice este in antagonism cronic cu interesele cetatenilor. Politicianul este interesat sa-si promeveze interesele si să-și recupereze banii investiti in campanie si sa mai scoata, cel putin ceva in plus. Decidentii traiesc sub imperiul motivational al lui: “Mie ce-mi iese?”. Decidentii nu au ca prioritati de asigurare a progresului si bunastarii viitoare a societatii. De ce nu avem programe nationale de investitii in infrastructura? Drumuri, spitale, scoli dotate si moderne? Pentru ca de aici nu se poate scoate profit substantial. De ce nu sunt programe sociale pentru tineri? Pentru ca trebuie sa plateasca chirie sau sa fie aserviti bancilor tota viata daca se incumeta la un imprumut. Cum sa-si intemeieze familii cei tineri daca nu au locuinte, locuri de munca, adica stabilitate si predictibilitate? Si de aceea aleg să-și puna traista-n bat si sa caute un viitor ceva mai bun pe alte meleaguri. Oamenii instruti si liberi sunt periculoși pentru ca au demnitate, nu se injosesc la compromisuri, nu se lase controlați, manipulati. De aceea nu este interes politic pentru a crea educatie si performanță in educatie, De aceea, societatea este bolnava si nu se solidarizează cu cauza altor categorii socio-profesionale, cum este si cazul dumneavoastră celor care va ocupati de educatie. Au fost rasplatite doar institutiile care apara interesele clasei dominante. Nu voi dezvolta acest subiect, dar discrepantele sunt evidente, chiar revoltatoare. Dragi profesori nu asteptati solidaritate sociala, nu exista forta motrice care sa genereze un astfel de demers. Nu exista educatia luptei pentru drepturi! Iata cum acest cerc vicios se inchide. Cine sa vina, in strada alaturi de dumneavostra? Cei care au trecut ca gasca prin apa cateva clase? Indolentii, lasii, micinosii, escrocii, desalatorii? Pe de alte parte, cu mult regret trebuie sa spun ca nu exista organizare sindicala nationala care prin mecanisme specifice sa va sustina si sa rezistati, sufient de mult timp, in acest conflict de munca! Cat puteti, luptati si rezistati! Drepturile sociale nu se obtin decat prin lupta!

  2. Negreșit trebuie să ieșim toți în stradă pentru a salva societatea de frăția hoției PNL-PSD-UDMR. Pentru înaltă trădare trebuie judecat CLAUS VERNAR IOHANNIS.

  3. Daca s-ar lua bani de la pensiile speciale si nu s-ar da salarii de 70000 lei magistratilor, ar ajunge banii si pentru învățământ. Si asa dosarele se judeca extrem de greu, astepti ani de zile. Au timp infractorii si sa fuga din tara! Acuma, sincer vorbind, nu poti sa ii dai unui profedor debutant un salariu de 4000 lei net. Sunt oameni cu 30 de ani vechime si nu iau 4000 de lei net.

  4. * “elena”, ai pus punctul pe “i”!!! Schimbarea ar fi trebuit să vină din interiorul sistemului, să înceapă de la noi, cadrele didactice, nu să așteptăm “mărețele” planuri ale politicienilor! În acești 33 de ani (pe care îi tot invocăm) am tot așteptat pt. că…..e mai bine să aștepți de la alții, ca să ai pe cine da vina! Nu-mi amintesc să fi văzut vreo reacție a corpului profesoral la nenumăratele hibe apărute în sistem – politizarea, nerespectarea LEN nr. 1/2011, accederea în sistem prin “studii” de reconversie, la distanță ș.a.. Acceptând toate astea, ani în șir, sistemul s-a deteriorat vizibil, iar profii și-au pierdut și respectul și credibilitatea în acest marasm al complicității. Îmi pare rău pt. “meseriașii” sistemului, pt. cei care au mai “strigat” din când în când, dar care nu au avut susținere! Ba, mai mult, li s-a închis gura cu: “te afectează pe tine personal?” sau “lasă că nu e chiar așa de rău!”. Asa am ajuns să avem doctorat în horticultură echivalat cu gradul DIDACTIC 1!!! Simțim din plin efectul bumerangului!
    Iar politicienii sunt niște “balauri” pt. că noi i-am lăsat să ajunga așa, prin lipsa de reacție! Zicea cineva de referendumul referitor la 300 de parlamentari!?
    * Carmen, e greu să acceptăm/să înțelegem că și noi, cadrele didactice (și suntem muuulți!), facem parte din această societate care trebuie să se “rușineze”?!

  5. Bună ziua! Apreciez acest comentariu și sunt întru totul de acord cu dumneavoastră! Guvernanții trebuia să aibă grijă să nu se ajungă aici !

    1. Credeți că e normal că un dascăl cu rezultate slabe în munca sa, să aibă același salar cu dascălu care are elevi premiați la olimpiade?

      1. Nu depinde numai de profesori în obținerea de rezultate foarte bune, sunt elevii care nu doresc să învețe pentru că văd că mulți fără școală câștigă bani prin afaceri necinstite cum fac cei din fruntea statului.

  6. se impune din nevoia de ,,asanare ,, igienizare , ,,trecere pe caietul de curat ,, o Testare a tuturor angajatilor didactici si nedidactici… asa cum a spus Doamna Monica Tatoiu…. lestul din personalul invatamantului romanesc este prea greu… inghite o droaie de bani nemeritati,cuveniti celor care CHIAR M E R I T A !!!! faceti curatenie in personal,in statele de plata…. altfel va meritati hadarii,si toti acei lideri partinici…..bogati ,care conduc o liota de ,,rupti in cur ,,…..

    1. De acord! Începem cu Ministerul Educației, inspectoratele școlare județene, CCD , ARACIP, ARACIS și tot pomelnicul de institute/ instituții aflate în subordinea ministerului și plătite din banii publici? Vă rog să accesați site-ul MEC și să vă minunați cam câte entități căpușă există!
      O mare parte din bani acolo se duc , la toate acele organisme- parazit, mâncătoare de foarte mulți bani, în care toți au ” spor de periculozitate” !

  7. De acord…Apoi o astfel de grila nu are ce căuta cu astfel de diferențe atât de mari…Raportul de diferențe dintre grile nu ar trebui sa fie mai mare de 1 la 5,iar profesorii să fie undeva la cota 4.Dar ce sa vorbim noi despre asta daca de 30 de ani încoace,un profesor cu vechime,care are dreptul la 16 ore pe săptămână și care este rugat de director să presteze 18 ore săptămânal,muncește degeaba pt diferența de la 16 la 18 din cauza unei scăpări intenționate ale legii?

  8. E momentul de o revoluție la nivel de parlament, sa ne știe de frică, ei își fac de cap acolo, în loc să facă o lege a salarizării foarte bună. Eu cred că soluția este că diferența dintre salarii sa nu fie așa de mare, președintele să aibă cel mai mare salariu, asta nu merita nimic,apoi Mugur Isărescu sa fie al doilea , el câștigă foarte mult și nu simte cat de greu o duc românii, și pe locul trei sa fie prof grad 1,doctor primar, judecător prim și așa mai departe… împăratul unei țări nu îi lasă pe profesori sa se aplece in fata lui, pentru că profesorii crează împărați. Asta este soluția!!!

    1. ,,profesorii crează împărați” dar analfabeții funcționali de cine ore fi. creați? de fotbaliști? fa legătură între zicala ,,daca fumezi mori, dacă nu fumezi tot mori”

  9. La lecțiile despre ce înseamnă democrația, ce înseamnă o societate democratică profesorii ar trebui să-i învețe pe elevi cum să voteze pe baza unor criterii clare și nu pe emoție !
    Acești politruci submediocrii care votează legile după care funcționează România nu au educația și discernămîntul necesar pt a înțelege cum trebuie să funcționeze o țară, majoritatea sunt lipitori de afișe și pupincuriștii șefilor lor care nu sunt cu nimic mai luminați !
    Rezultatul a 33 de ani de guvernare a acestora se vede clar azi când ne apropiem vertiginos de situația în care cu câțiva ani în urmă s-a aflat Grecia. Grecia a fost salvată pt că are moneda euro astfel încât să se evite falimentul băncilor și prejudicierea statelor care au creditat Grecia !
    Pe noi de ce ne-ar salva cineva ? Pe noi nu ne va salva chiar nimeni !

  10. Bine punctat. Apelul face referire însă la o stare pe care românii au pierdut-o de mult – solidaritatea. Este un adevăr care doare pentru că este prea adevărat. trecem unii pe lângă alții și nepăsarea ajunge sa fie de dorit…. uneori cea mai frecventa stare e critica și atitudinea contra….. Este nefiresc sa pui pedagogii copiilor noștri în postura de a justifica nevoia decenta de bani. Este evident că toată lumea are nevoie de bani….însă postura omului de la catedra este una specială….copiii noștri caută modele in ei….. ochi umbriți de gânduri, haine modeste sau grija zilei de mâine sunt observați de copii și conduc la stări contradictorii in clasă. În speranța că pentru copiii care sunt in clasele in care schimba ciclul scolar se vor găsi soluții de ente și corecte, poate aceasta criza va conduce la un salt calitativ în viața profesorilor și în actul pedagogic.

  11. Domnilor profesori,
    Pina cind nu va organizati si nu veniti VOI, nu președintele cu acest proiect România educata, prin minister și împreună cu un ministru de care VOI, și nu alții, sa fiți mindrii,

    Deci pina nu veniți VOI cu un proiect complet, închegat, real de transformare a sistemul de învățămint care sa aibă în esenta lui ELEVUL, nu profesorul, și care sa aibă în subsidiar creșterea salariilor, SOCIETATEA NU VA VA SPRIJINI!!!
    Intelegeti, ca pina nu veniți VOI cu un plan care sa facă în primul rind curățenie în ograda proprie, atita timp cit cereți numai salarii folosindu-va copii pe post de șantaj (ce inima sa ai sa ameninți ca o sa lași fără nici o vina copii un an repetenți și ce ai putea spera de la societate pe baza acestui șantaj !!!), ORICIT DE LEGITIMA ESTE ACEASTA CERERE, SI ESTE FARA INDOIALA FOARTE LEGITIMA, societatea nu va va sprijini!
    Prin aceasta greva nu faceți altceva decit sa va subminați și mai mult minima credibilitate!
    Veniți cu un plan credibil care sa aibă în subsidiar: “despre locul pe care acesta și angajații lui îl ocupă în grila-standard de salarizare l”, arăți ce este pruted în actualul sistem, ce doriți sa schimbați, de ce doriți sa schimbați, care vor fi avantajele ELEVULUI după aceasta schimbare, cum va fi ELEVUL esența sistemului de invatamint și în subsidiar: despre locul pe care acesta și angajații lui îl ocupă în grila-standard de salarizare l” ca sa îl citez pe domnul profesor, iar societatea va ieși în strada pentru voi!
    Atita timp cit numai cereți, fără a oferi ceva credibil, profesionist, intr-o buna colaborare cu ministerul, Domnule Profesor Mircea Bertea: nu va mirați ca este NUMAI GREVA PROFESORILOR!

  12. Agitator te-ar fi declarat acum 30+ de ani… Totuși ai uitat un punct zic eu esențial: bugetul educației ca procent din PIB. Și acolo în realitate se sta mult mai prost dar măcar declarativ ar fi nota de trecere (adică ar trebui sa fie 6%). Salariile nu înseamnă că scăpăm de invatat în 3 schimburi…. ca inspectoratele sunt necesare….. ca religia trebuie sa fie materie de studiu în școli laice…… Și multe, prea multe, altele!
    Adicatelea, legea votată în parlament de oameni slabi dpdv educational conduce la o greva continuă în viața reală. Pentru ca avem politruci și șefi permanent numiți nu examinați care s-au desprins definitiv de realitate, trăiesc în lumea lor, acvariul lor. Ceilalți pur și simplu nu ar trebui sa existe, caci fac doar zgomot și ii deranjează…
    “Vă mai dau 100 de lei”… si de Crăciun a dat ultima socoteală…

  13. FELICITĂRI!COPIII VIITORUL DE MIINE DE CARE DEPINDE SOCIETATEA, GENERAȚIA CE VA CONDUCE ACEASTĂ ȚARĂ, CONDUCEREA STATULUI IN MIINI SIGURE VA FI ȘI DE CARE VA DEPINDE ECONOMIA STATULUI!!!PATRIOTII DE AZI,PENSIONĂRII DE MIINE SI COPIII DE AZI AI ȚĂRII ,CONDUCĂTORII DE MIINE A ACESTUI STAT ,CE VA MAI EXISTA!!!

    1. De regulă, greviștii cer patronilor bani mai multi.Corect. Dacă e greva, patronii nu mai au ce vinde și vor accepta cerințele greviștilor. Dascălii sunt plătiți de părinții elevilor, care fac bugetul țării. Deci, parintilor munciți mai mult, plătiți taxe mari și multe că dascălii să producă în continuare ănalfabeti funcționali.Se pare că mulți au uitat zicerea ,,după munca și răsplată”

  14. De acord cu greva, susțin greva! Mai mult, susțin salarul mediu pe economie pentru debutanți.Nu știu care debutanți. Care au intrat în sistem cu note sub 5 sau cei cu note peste? Din solidaritate zic: dăm la toți!

  15. O analiza pertinenta și plina de adevăr!!Este cât de poate de adevărat!!Din păcate puține ies din societate asemenea realități!!

  16. Exact! Greva aceasta ar trebui să umple societatea nu de revoltă, ci de rușine. Rușine pentru ea, societatea, care a determinat, prin indiferență și cinism, ca profesorii copiilor săi să părăsească sala de clasă pentru a-i aduce aminte nației că a uitat să le asigure pâinea!

    1. Pentru mine,invățamántul şi sănătatea poporului român, sunt cele mai importante obiective !!!! Acestea iți asigură tot ce este necesar unui popor ; cultură,productie cu radament economic,dezvoltare,(progres)….

      1. Ridicarea salarizării și motivarea tinerilor merituoși să aleagă o carieră didactică ar face curățenie în sistem în câțiva ani. Ar termina și cu interminabilul periplu la examenele de titularizare a tuturor neaveniților și incompetenților, pentru că ștacheta se va ridica acolo , unde ar trebui să fie. De asta cerem salarii, de asta vrem investiții în învățământ!

  17. Obligatia fundamentala a cadrului didactic este sa nu trimita de pe bancile scolii in societate loaze si scursuri sociale . Nu treci un elev prin sistemul public de invatamint doar ca sa iti faci norma intreaga pentru venitul tau . Nu treci un elev prin sistemul public de invatamint doar pentru ca sistemul este obligatoriu sau pentru ca asta e cutuma in invatamintul public . Daca nu poate accede de la un nivel la altul , tu profesor , scoate afara din sistem elevul ca sa nu faca mediul privat ( prin taxele si impozitele platite ) o cheltuiala inutila . Indruma elevul acolo unde e locul lui . Arte , meserii , …. nu il ,,trece” doar asa de florile marului ca sa iasa in societate ratat si inutil .

    1. Și ajungem din nou la bani. Sigur nu sunteți din sistem dacă nu știți că finanțarea este per elev. Un elev repetent foarte rar își continuă studiile, mai ales la liceu.Pierzi elevi, pierzi banii și asa putini pe care îi primești, ca școală.

    2. Si cu nota 1 intra la liceu, nu e vina mea ca profesor ca are asigurat un loc indiferent de capacitatea sa. poate sa mearga la profesionala, asta nu garanteaza ca nu face o facultate privata dupa si ajunge primar sau functionar public. Ar mai exista o problema..si anume nr de elevi intr-o clasa. Adica daca am 12 elevi din care un singur elev ar fi de repetentie, lasandu-l repetent desfiintezi clasa, o comasezi cu alta si ghici ce.. repari intr-un loc ca sa strici in altul. Hai sa nu mai avem pareri cand nu stim situatia, ca nu ne face sa parem mai inteligenti😀

    3. Deci, ca să nu devină loaze și scursuri sociale, să îi trimitem la arte și meserii. Păi, cine să îi trimită, domnule Popescu? Eu, profesorul? Pentru problema asta, a filierelor pe care să le poată urma un copil care termină gimnaziul, adresați-vă, vă rog, ministerului. Acolo se pun la cale treburile astea. Puteți vorbi și cu dl. președinte Iohannis, are un proiect celebru, “România educată”. L-a ajutat și doamna Deca la minunea asta de proiect. Tot nu rezolvă problemele din educație. Poate vă ascultă pe dvs, că pe noi, profesorii, nu ne ascultă.

    4. FELICITĂRI. ATI PUS PUNCTUL PE “I”. EU CRED CA ACESTE CAPETE CARE CONDUC GRVELE VOR PT EI, BANI ȘI MAI MULȚI, DAR PUN ÎN DISCUȚIE PE CEI “MICI”

  18. Analiza este corectă. Numai că deciziile sunt în mână unor plagiatori (ciucă, bode), a unora fără școală (ciolacu, budăi), alții sunt mediocrității (caciu, iohanis), toți lipsiți și de integritate.
    Această situație nu a căzut din cer, noi am generat-o prin votul nostru.

    1. Iar tu, cadru didactic , nu te agăța de catedră dacă de 3-4 ani la rând cu ai fost capabil să treci examenul de definitivat ori de titularizare. Consumi degeaba banii contribuabililor. Iar tu guverne periodice nu mai blocați angajările în educație, dați derogare și drepturi directorilor de școli să angajeze dascăli prin contract cu perioadă de probă, organizați an de an cursuri de vară pentru recalificarea celor care nu au luat examenele specifice in educație.
      Doar așa dascăli își vor recâștiga respectul și onoarea pierdute după 1989 .

      1. Nu credeam că există român care să nu realizeze că dreptul directorului de a angaja profesori ar fi o catastrofă. Vă imaginați că va angaja prioritar rude, prieteni, oameni de partid, nu? Să vezi calitate atunci!

        1. Aveți perfectă dreptate, doamnă! A fost cu ani în urmă un asemenea experiment, nici nu vă imaginați eșecul: posturi cumpărate, directori care influențau comisiile de concurs , profesori angajați pentru că directoarei ” îi place de ea/el”. Au fost situații de-a dreptul jenante, comisia de concurs punea notele obiectiv, iar directorul modifica pragul de promovare, că să ia postul cel/cea de care ” îi plăcea ” ei… A, da, am uitat să precizez , directoarea era soția inspectorului general , iar adjuncta … ați ghicit ! Adjuncta era soția inspectorului general adjunct! S-a întâmplat la un liceu industrial din nordul Moldovei!
          Asta vreți?

  19. Am citit multe asemena articole, dar niciunul nu menționează în concret conflictul manifestat în forma lui extremă – GREVA – pentru că toți politicienii au mințit grobian în ultimii 6 ani, prin „PROROGAREA”, an de an a aplicării dispzoițiilor art. 8 din Legea nr. 1/2011,acordarea a 6% din PIB. S-a creat astfel NEÎNCREDEREA în politicieni prin încălcarea propriilor reglementări.
    De asemenea au fost necesare, ca urmarea a unor procese individuale sau de grup ale unor profesori, mai „NONCONFORMIȘTI”, care prin instanță au solicitat ÎCCJ să emită o decizie pentru modul eronat de calcul al drepturilor salariale, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, date îăn anul 2020 și 2021, în număr de 4, motiv pentru care Guvernul României a fost nevoit să emită OUG nr. 48/2022, care prevedea recalcularea drepturilor salariale din perioada iunie 2017 până în august 2021 și plata acestora începând cu luna iunie 2022. NICI acest termen NU a fost respectat, primele plăți au început cu luna octombrie 2022 și au continuat în luna martie 2023.
    DECI, încă o minciună a guvernanților, MOTIV pentru care NEÎNCREDEREA este la cote maxime inclusiv, din mult tevaturata majorare dată corpului profesoral prin OUG nr. 53/2023, care în REALITATE este RESTANȚA din luna septembrie 2022, așa cum reiese din dispozițiile art. 10 coroborat cu art. 12, alin. (2) din Legea nr. 153/2017.
    Dacă facem un calcul, care a fost dat ca exemplu de majorare, de către ministrul educației, pentru salariul unui profesor din învățământul preuniversitar cu studii de lungă durată, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime, rezultă următorul calcul :
    1. – salariul brut pentru gradația „0” din grilă este în valoarea de 5517 lei brut;
    2. – salariul brut pentru gradația „1”, se calculează coform art. 10 din Legea nr. 153/2017, prin calcularea salariul de la gradația „0” – 5517 x 7,5% rezultă valoarea de 5931 lei brut;
    3. – salariul brut pentru gradația „2”, se calculează coform art. 10 din Legea nr. 153/2017, prin calcularea salariul de la gradația „1” – 5517 x 5% rezultă valoarea de 6228 lei brut;
    4. – salariul brut pentru gradația „3”, se calculează coform art. 10 din Legea nr. 153/2017, prin calcularea salariul de la gradația „2” – 6228 x 5% rezultă valoarea de 6539 lei brut;
    5. – salariul brut pentru gradația „4”, se calculează coform art. 10 din Legea nr. 153/2017, prin calcularea salariul de la gradația „3” – 5517 x 2,5% rezultă valoarea de 6702 lei brut;
    6. – salariul brut pentru gradația „5”, se calculează coform art. 10 din Legea nr. 153/2017, prin calcularea salariul de la gradația „4” – 5517 x 2,5% rezultă valoarea de 6870 lei brut;
    Această ultimă sumă a fost vehiculată de către ministrul educației în ziua de sâmbătă, 2 iunie 2023, mințind profesorii și manipulând părinții elevilor, susținând că au fost realizate revendicările corpului didactic, UITÂND INTENȚIONAT, că în anul 2023, salariul de referință pentru calcularea drepturilor salariale în învățământ îl reprezintă salariul minim pe economie.
    Art. 12, alin. 2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I – VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.
    Profesorii NU uită că Legea nr. 153/2017, a fost făcută în GUVERNAREA PSD, ministru fiind OLGUȚA VASILESCU, membră PSD, recrutată dintre membrii PRM, care a umilit corpul profesoral prin grilele de salarizare stabilite după foarte multe tergiversări, ca și în prezent prin ministrul BUDĂI.
    În consecință, protestul corpului profesoral, prin grevă generală, este pe deplin JUSTIFICAT până la înțelegerea și retractarea acestor minciuni față de corpul profesoral și manipularea față de părinți și elevi.

  20. Cel mai frumos și mai adevărat articol citit în aceste zile grele ale scolii romanesti!Declarat încă din primii ani postdecembristi “prioritate nationala” învățământul a ajuns “Cenusareasa” societății românești prin “grija” clasei politice corupte și imbecile!”Tara te vrea prost!” e ,din păcate,un adevăr dureros al societății românești.

  21. Exact, toți ar trebui sa ieșim pentru a înlătura cancerul asta de politicieni care căpușează societatea !
    Dar babuinii nu realizează și le place sa dea șpăgi și sa lucreze pe baza de pcr.

  22. Oare de cât de multe voci care spun că profesorii se luptă pentru mult mai mult decât salariul decent, este nevoie pentru ca guvernanții de azi să le dea profesorilor plata necesară și în să îi lase în pace să își facă treabă pentru a pune pe picioare o nație sănătoasă aflată acum în faliment ? Sper să ajungă la cât mai mulți acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Rezultatele educației se pot măsura științific. Andreea Minea-Pic, analist român la OCDE: Educația de calitate înseamnă un stil de viață sănătos – crește speranța de viață, scad costurile cu asistența medicală

„Pe lângă rezultatele economice directe, educația de calitate se traduce în competențe digitale, sociale, emoționale, cognitive, atitudini legate de învățare, care contează atunci când luăm în considerare investițiile în educație.…
Vezi articolul