Într-un articol publicat pe Edutopia, profesoara Liz Capone oferă șase sfaturi pentru cadrele didactice, pentru a face apelurile telefonice către părinți mai eficiente și mai puțin stresante. A fost profesor de educație specială timp de 21 de ani, și în această perioadă spune că „a trebuit să dau numeroase astfel de telefoane și, din fericire, am învățat câteva strategii utile de-a lungul timpului”.
Iată o sinteză a recomandărilor sale:
1. Începeți cu asigurarea că elevul este în siguranță: când sunați părinții, începeți prin a le spune că copilul lor este în siguranță pentru a reduce îngrijorarea inițială. De exemplu: “Bună ziua, doamnă Popescu, sunt directorul Ionescu de la Școala Gimnazială Nr. 5. Vreau să vă informez despre un incident de astăzi în care a fost implicat copilul dumneavoastră. Este în siguranță și doresc să vă ofer detalii despre ceea ce s-a întâmplat.”
2. Descrieți incidentul folosind substantive și verbe, nu adjective: relatați obiectiv evenimentele, evitând termeni subiectivi care pot fi interpretați greșit. De exemplu, în loc de “Ionuț a fost nepoliticos”, spuneți “Ionuț i-a spus profesorului suplinitor să tacă”.
3. Nu cereți părinților să „discute” cu elevul: solicitarea ca părinții să vorbească cu copilul lor poate fi interpretată ca o judecată asupra abilităților lor parentale. Limitați-vă la informarea despre incident și consecințele școlare.
4. Rămâneți concentrat: scopul apelului este de a transmite informații despre incident și consecințele acestuia. Evitați să abordați alte subiecte sau să copleșiți părintele cu informații suplimentare în timpul apelului.
5. Adăugați un aspect pozitiv despre elev: încheiați apelul menționând o calitate a elevului pentru a arăta că recunoașteți și aspectele bune ale comportamentului său.
6. Planificați apelurile pozitive: nu dați telefon părinților doar pentru vești negative. Contactați periodic părinții pentru a le împărtăși realizările și comportamentele pozitive ale copiilor lor, consolidând astfel relația și comunicarea.
Profesoara publică și un exemplu orientativ de script de apel telefonic către părinți:
„Bună ziua, doamnă Ionescu! Sunt directorul/dirigintele Popescu. Vă sun astăzi pentru a vă informa despre un incident în care a fost implicat Ionuț/Ioana. Este în siguranță și am vrut să vă anunț cât mai repede posibil ce s-a întâmplat.
Astăzi, la ora de muzică, a fost un profesor suplinitor. Doi dintre copii au început să arunce cu bețele de tobe. Ionuț a fost unul dintre ei și a rupt un băț. Suplinitorul a sunat la biroul meu. Am mers acolo și am văzut ce s-a întâmplat. L-am rugat pe Ionuț și pe celălalt elev implicat să vină la mine în birou. Acum sunt în birou și își completează sarcinile pe care le-ar fi avut la ora de muzică.
Ionuț și-a cerut scuze și a spus că va face alegeri mai bune data viitoare. Va termina ce are de făcut aici, apoi îl vom trimite la celelalte ore. Știu că acest comportament nu îl caracterizează, pentru că l-am văzut cât de bine se poartă cu elevii mai mici în pauze. Este foarte capabil să facă alegeri bune. Știam că ați vrea să aflați despre acest incident cât mai curând posibil și apreciez mult că ați răspuns apelului meu.”
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter
G4Media.ro
Diana Ghimiși
6 comments
Ceea ce poate nu reiese din exemplul de dialog este utilitatea lui.
Este util să se comunice imediat părintelui imediat ce a făcut odrasla:
Rezum:
“Copil dvs. e bine…
Vă sun doar să vă informez…: a făcut, a dres….
A cerut scuze/nu a cerut încă scuze…
Acum e in sala….și face activitatea…., ca urmare a comportamentului său, conform regulamentului.”
UTILITATEA apelurilor este:
1. informarea rece,despre fapte,context, a părintelui, ca acesta sa nu “ia foc”/să se înfurie, ceea ce l-ar face să nu gândească clar, să pretindă apoi că nu a auzit sau înțeles bine, etc.
2. obișnuirea părinților unor astfel de copiii cu a fi sunați, ca semn că faptele lor NU trec neobservate, produc efecte, poate supărătoare, deranjante pentru părinți (sunt deranjați in timp ce muncesc,poate sunt întrebați de colegi “ce e?”) nu doar de conștientizare
3. o convorbire telefonică, fiind oricum înregistrată pe undeva, poate fi un bun stimul pentru schimbarea comportamentului familiei și copilului, fiind și probă in instanță….oricum, școala sună la timp SI pentru că are obligația să dovedească faptul că a făcut TOTUL și FĂRĂ ÎNTÂRZIERE, ca după regulă/ca la carte pentru a ține ceilalți elevi în siguranță, plus copilul ce a provocat ceva sau a avut un comportament inacceptabil social, adesea de tip pre-infractional, uneori infracțional
4. este evident că a suna este cel mai NORMAL și mai la îndemână mijloc de prevenție a escaladării unui comportament, plus de combatere a unor urmări ale comportamentului deja comis….directorii din lume pun adesea mana pe telefon în astfel de situații, e treaba lor și la noi
5. a informa este unul din cele mai puternice instrumente de învățare pentru copii și părinții lor: FEEDBACKUL. E un tool imbatabil.
6. ….
Găsesc foarte bune recomandările! Se poate construi pe ele.
:))) punctul 5 este genial. ca in bancul ăla cu “e adevărat că nu se mai scoală, dar ia uite ce frumos atârnă!”
“Ionel l-a lovit cu caietul pe profesorul de geografie și a spart tabla cu bocancul, dar, doamna Popescu, ce tunsoare frumoasa are fiul dvs!”
Niciun copil nu e eminamente rau sau bun. Toti au plusuri si minusuri, ca si adultii de altfel.
Am aprecia, ca parinti, si validari pertinente din partea dascalilor, asupra copilului, nu neaparat cand copilul face ceva rau, dar dupa 5 ani de scoala primara sa nu ai nimic bun de spus despre un elev al tau, asta denota muuulta incompetenta…
Mai grav e cand nu ai NIMIC de spus despre un elev al tau pe care l-ai “vazut” timp de 5 ani de zile, 8 luni pe an, cate 2-4 ore pe zi, 5 zile pe sapt…
De fapt, nu l-ai vazut…
Grav!
”Profesoara publică și un exemplu orientativ de script de apel telefonic către părinți”
doama crede că se adresează unor persoane cu retard mintal? Că mie așa-mi pare!
In proportie de 70 la suta are dreptate, dar daca scoti in evidenta prea mult latura pozitiva a copilului si nu atragi atentia parintelui de a discuta cu copilul acasa, nu ai rezolvat nimic. In primul caz, parintele va intelege ca a fost doar o scapare de moment si, in rest, totul este in regula . Drept urmare, apelul telefonic a fost dat degeaba. In al doilea caz, o discutie a parintelui cu copilul este realmente necesara pentru a sancționa comportamentul nepotrivit si pentru a-i spune care este comportamentul adecvat in acea situatie. Deci, toate doamnele No Name ar trebui sa se abtina…Profesorii cercetatori, adica cei universitari, sunt in masura de a propune astfel de strategii dupa ce le-au testat impreuna cu profesorii si parintii de la clasa ca sa nu ramana doar la stadiul de teorie
Dar ce ziceti de atatia dascali care scot in evidenta doar latura negativa a elevului?!
Adica discursul tuturor dascalilor a ajuns la unison, impreuna cu cel al societatii civile: “copiii sunt retarzi, iar parintii denaturati”. “Noi, ca dascali, cu ce si cu cine sa lucram?”