Nu au fost suficiente locuri la liceu în acest an. Inspectoratele școlare și Ministerul Educației au mințit copiii – analiză

23.531 de vizualizări
Foto: CNE
Rezultatele de la Admiterea în liceu 2022, prima etapă, au fost publicate joi, iar acestea arată faptul că Inspectoratele școlare și școlile nu au prevăzut suficiente locuri la liceu pentru toți elevii care au trecut prin Evaluarea Națională. Minciuna a fost gonflată cu emfază de Ministerul Educației, care prin reprezentanții săi a susținut că sunt destule locuri pentru toți copiii.

În realitate, numărul copiilor rămași nerepartizați pentru admiterea la liceu a fost de 6.853, iar numărul locurilor rămase neocupate în toate liceele din România a fost 4.993. Practic, 1.860 de copii, absolvenți de clasa a VIII-a și care au susținut Evaluarea Națională, nu au avut loc din start în niciun liceu din România.

Numărul lor este echivalentul a 72 de clase de a IX-a, fiecare a câte 26 de copii.

Numai în București numărul elevilor care au rămas în afara repartizării la liceu este de 3 ori mai mare decât numărul locurilor care au rămas disponibile după această primă etapă de admitere. Și asta după semnale repetate ale părinților care arătau, prin petiții, că nu sunt suficiente locuri. În cele două petiții, părinții solicitau suplimentarea numărului de locuri pentru elevii cu medii mari, care vor concura mai ales pentru liceele teoretice și unde numărul de locuri este limitat – ba chiar au fost desființate câteva clase în acest an, față de 2021.

Ministrul Educației a declarat în acel context, pe 5 iulie, că sunt suficiente locuri la liceele din București, precizând că este vorba despre locurile combinate – învățământ liceal și profesional.

Secretarul de stat Sorin Ion declara în aceeași zi, la Antena 1, că „este loc pentru toată lumea”, prezentând cifre care arătau că sunt „peste 20.000 de locuri în București, iar numărul elevilor este de peste 15 mii”, spunea acesta, fără să existe precizarea că în numărul total sunt și locurile de la învățământul profesional.

Potrivit metodologiei actuale pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru clasele a IX-a de liceu și învățământ profesional, școlile ar fi trebuit să ia în calcul toți elevii de a VIII-a (pentru că nu aveau de unde să știe câți se vor prezenta la Evaluarea Națională, unde înscrierea este obligatorie și se face de către școală), la momentul stabilirii numărului de locuri. Inspectoratele ar fi trebuit să coreleze toate aceste date și să le aprobe, iar Ministerul Educației să corecteze eventualele neajunsuri, să aprobe și să valideze în Guvern cifrele finale, pe care apoi să le repartizeze inspectoratelor, care să le atribuie școlilor.

Cifra de școlarizare pe clasa a IX-a, în școli profesionale și licee a fost de 190.600, plus 27.000 de locuri în clasa a IX-a la liceu învățământ seral și cu frecvență redusă. În aceste condiții, numărul locurilor aprobate de ministerul Educației la propunerea școlilor și a inspectoratelor școlare pentru anul școlar 2022-2023, în clasa a IX-a, a fost de 127.264 la liceu și 41.052 la școli profesionale. În total, la liceu și profesional, 168.316 locuri.

Numărul elevilor aflați în clasa a VIII-a la acel moment era de 172.822, potrivit datelor Ministerului Educației. Cifra reiese din datele publicate de Ministerul Educației la simularea Evaluării Naționale, în luna aprilie. În Evaluarea Națională s-au înscris 155.561 de elevi.

În comunicatul oficial emis în urmă cu puțin timp de Ministerul Educației nu apare niciun cuvânt despre această situație, a locurilor insuficiente. Sunt evidențiați copiii rămași pe din afară, dar scuza este că nu au completat destule opțiuni. Nimic despre faptul că, și dacă ar fi completat, 1.860 dintre aceștia nu ar fi avut loc pentru că aceste locuri nu existau. Este precizat în comunicat că mai sunt doar 4.993 de locuri la liceu.

Același lucru s-a întâmplat în 2020, în timpul mandatului ministrului Monica Anisie, când după repartizare mai erau peste 8.500 de copii și doar 3.400 de locuri libere.

În harta de mai jos, făcută de Ministerul Educației în dosarul de Admitere 2022, distribuit presei, se poate vedea procentul copiilor rămași nerepartizați. 7% dintre copiii din Capitală, adică 1.216, nu și-au găsit loc, din care doar 409 ar fi avut loc disponibil. Restul nu.

Cu ce medii au rămas cei 6.682 de copii pe din afara repartizării: peste media 7 au avut mai bine de 1.000 de copii.

Oficialii din Ministerul Educației au dat un singur sfat părinților, în timpul unei conferințe de presă – să pună mai multe opțiuni.

Dintre inspectoratele școlare, doar cel din Iași a făcut efortul să le explice copiilor în Broșura de Admitere 2022 ce înseamnă fiecare filieră în parte, ce meserii pot avea dacă aleg o rută sau alta, în rest toată această sarcină a picat pe ei și pe părinții lor – ajutați de diriginți.

Ce șanse au avut copiii din anii trecuți, la un loc la liceu, potrivit rezultatelor Ministerului Educației:

În 2021 au rămas nerepartizați după prima etapă 1.332 de copii și au fost 9.216 locuri libere (sursa)

În 2020 au rămas nerepartizați după prima etapă 8.584 de copii și mai erau 3.700 locuri libere (sursa)

În 2019 au rămas nerepartizați după prima etapă 4.853 de copii și mai erau 5.412 locuri libere.

În 2017 erau 581 de elevi rămași nerepartizați, iar numărul locurilor libere rămase – 17.773 (sursa)

În 2016 erau 917 elevi rămași nerepartizați, iar numărul locurilor libere rămase – 17.665 (sursa)

Dosarul de presă pentru Admitere 2022, cu toate datele:

17 comments
  1. În 2020 și în 2022 și au bătut joc de copii, tu ca ministru știind nr de copii din scoli de ce nu ai aprobat nr de locuri mai multe în scoli? De ce ai declarat un nr de locuri incluzând profesionala și licee private? Știai ca sunt lipsa peste 1200 de locuri? Copii care și asa au lacune după școală online încă o data traumatizați, copii cu medii de 8 și 9 fără loc în liceu.

  2. Hai sa ne uitam si la media de admitere a acestor elevi care au ramas nerepartizari, au media de admitere sub 6…la profesionala sunt locuri

  3. Nu este corect sa se bata apa in piuă cu învățământul profesional odată ce faci o facultate și nu reușești să te angajezi toată lumea la interviu întrebă prima data de Studii
    Cel mai corect ar fi sa fie Obligatoriu absolvirea a XII clase și bacalaureatul promovat.

    1. Ar fi absurd. Cum îți poate impune cineva să promovezi un examen? Și nici 12 clase obligatoriu nu e normal. Și 10 clase, cum e acum, e artificial. Mulți s-ar putea opri după 8.

  4. Buna ziua

    Nu Este deloc corect și onest ceea ce se întâmplă în învățământul din aceasta țară deoarece la creșe nu sunt locuri,la grădinițe nu sunt locuri,școlile gimnaziale nu sunt locuri,la licee din păcate Iar nu sunt locuri și atunci unde este “O Românie prosperă și educata”
    Trist că în aceste vremuri “civilizate” cum ne place sa credem că trăim ne luptăm pentru un loc într-o unitate de învățământ!!!!
    Cred că această este o adevărată și tristă realitate ce ar trebui tratata cu mai multă responsabilitate și seriozitate și să nu ne mai miram când o mare parte dintre copiii ce au șansa pleacă în străinătate la studii!

    O zi buna!

  5. L-am intrebat pe Sorin Ion despre situatia din Capitala, numar de elevi nerepartizati versus numar de locuri. Mi-a spus ca gresesc, iar cand i-am aratat site-ul legat de admitere, mi-a spus ca nu iau in calcul scolile profesionale…

  6. Este o bătaie de joc pentru noi copiii, pentru că inspectoratele școlare și ministrul educației mint copiii și părinții pentru nu va fi repartizați la liceele dorite.

  7. Adevarat!Nu au pus suficiente optiuni dar….. cum este posibil ca un elev din Bucuresti sa nu fie repartizat( trebuia sa aiba prioritate asa consider eu),si sa se ocupe locuri la liceu elevi din Iași, Dâmbovița, Ialomița,Teleorman….Cred ca trebuia si localitatea de provenienta sa fie un criteriu de departajare.

  8. O așa bătaie de joc față de viitorul copiilor nu am mai văzut.Copii buni care au rămas pe dinafară din cauza unor incompetenți care se ocupă de “educația” viitorului. Păi ce încredere mai au acești copii in ei, domnule ministru? Ce viitor minunat le oferiți? Și va mai plângeți că pleacă copiii la studii în străinătate,pentru că voi nu sunteți în stare să le oferiți ceva. RUȘINE!!!!

    1. Aveți foarte mare dreptate. Este bătaie de joc. Măcar să suplimenteze acum locurile la licee pentru a asigura tuturor copiilor o şansă la a învăța. Încă nu este prea târziu să facă Ministerul Educației această suplimentare a locurilor în licee. Şi să nu ne spuneți că există licee particulare la care sunt locuri libere şi plateşti o grămadă de bani. Dreptul la gratuitatea învățământului trebuie să existe pentru toți copii din România.

  9. Nu sunt suficiente locuri la liceu, sunt la profesionala probabil ramase o gramada.
    Pacat de cei cu medii mari, oare nu se mai suplimenteaza cumva locurile ?
    Nici nu vreau sa ma gandesc ce este in sufletul unui copil nerepartizat cu media peste 7 sau 8.
    Ce se intampla ii va traumatiza puternic. Iar transfeuri se pot face doar dupa clasa a 9-a !

  10. Vad ca încă sunt zeci de mii de locuri libere la școala profesională, cei care nu au reusit la liceu nu au decat sa mearga acolo si sa invete o meserie.

  11. Buna ziua,
    Este o problema generala lipsa locurilor in scoli. In orasul Otopeni se invata in 3 schimburi pentru ca nu sunt suficiente sali de clasa pentru cati copiii se inscriu. Si nu doar obligatia de a trece dela 35/ 36 de copii la maxim 25 de copii in clasa a dus la aceasta situatie e si faptul ca nu s au mai construit scoli noi. Asta in conditiile in care populatia din Ilfov a avut in ultimii 10 ani o crestere galopanta. Asta se va intampla in cascada si la licee.

  12. Urlam de câteva săptămâni .
    Nota 9 a fost decalată cu 1700 de pozitiifata de anul 2021.
    Au știut ca subțiate 2000 de locuri din provincie . Ca sa mascheze anul acesta e primul an când ierarhiile sunt publicate separat.

    1. Introducerea examenului de admitere la liceu,rezolva problema si va calma situatia actuala.Dar nu vrem sa se vada adevarata , ,,valoare,, a scolii romanesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea, soluții pentru lecții online eficiente: Să avem înregistrate părți din lecțiile predate, pe care le oferim elevilor îmbogățite prin comentariile noastre în timp real / Elevii au o minte hibridă și va trebui să construim instrumente și lecții hibride

Elevii au o minte hibridă și va trebui să construim instrumente și lecții hibride, spune profesorul universitar Mircea Miclea, psiholog și fost ministru al Educației. Acesta a participat la un…
Vezi articolul

Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro

VIDEO Profesorii nu vor fi înlocuiți de Inteligența Artificială în viitorul apropiat și mediu, spune Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică, de la Politehnica din București: Toate disciplinele pe care le predați aduc plusvaloare elevului. Dar dacă mergem pe învățare mecanică, nu vom avea nicio șansă în fața sistemelor viitorului

Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București, atrage atenția că inteligența artificială „nu trebuie să ne sperie”. „Nu suntem atât de departe, încât să…
Vezi articolul
Harta psihologică a României

Harta psihologică a României și răspunsul pe județe la restricțiile din starea de urgență. Daniel David: Au respectat regulile oamenii din zone foarte tradiționale și cei cu nivel mare de autonomie. Din cauza alegerilor, astăzi autoritățile vorbesc pe limbi diferite

Răspunsul românilor la restricțiile de circulație impuse în timpul stării de urgență a fost influențat de profilul psihocultural al zonei țării, susține un studiu derulat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.…
Vezi articolul