Noul Regulament de organizare și funcționare a Consiliului Elevilor: Organizația este obligată să dea raportul anual Ministerului Educației și, în premieră, își creează organizații de juniori în toate gimnaziile

2.941 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Noul regulament de organizare și funcționare a Consiliul Național al Elevilor a fost publicat în Monitorul Oficial în data 8 iulie și prevede printre altele, faptul că organizația trebuie să transmită anual Ministerului Educației un raport privind starea sistemului de învățământ preuniversitar din perspectiva elevilor. O altă noutate, se înființează consiliile școlare junior în toate gimnaziile. În plus, câte un reprezentant al Consiliului Județean al elevilor va delega un membru, cu statut de observator, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar județean.

Consiliul Național al Elevilor este menționat în continuare partener al Ministerului Educației, cu rol consultativ în procesul decizional, potrivit Regulamentului de funcționare al organizației, publicat în Monitorul Oficial. Apar însă câteva noutăți: elevii trebuie să dea un raport anual Ministerului Educației, asupra sistemului de învățământ preuniversitar din perspectiva elevilor. De remarcat, până în prezent CNE redacta un raport anual, dar nu era precizat că trebuie adresat Ministerului Educației.

Art. 30. — Alte atribuții ale Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor sunt:

n) redactează și transmite Ministerului Educației, anual, un raport privind starea sistemului de învățământ preuniversitar din perspectiva elevilor”.

În noul regulament al CNE apare și o nouă secțiune despre înființarea Consiliului Școlar al elevilor Junior, adică din gimnaziu. Acest consiliu este format din reprezentanții claselor, aleși prin vot democratic la începutul anului școlar. Pentru Biroul executiv al consiliului școlar al elevilor junior pot candida doar elevii claselor a VII-a și a VIII-a.

Art. 79. — (1) Consiliul școlar ale elevilor junior se constituie în unitățile de învățământ preuniversitar gimnazial și este structura reprezentativă a elevilor la nivel școlar, substructură a consiliului județean al elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București, respectiv a Consiliului Național al Elevilor. Consiliul școlar al elevilor junior este format din reprezentanții claselor, aleși prin vot democratic la începutul anului școlar.

(2) Activitatea consiliului școlar al elevilor junior se desfășoară la nivel școlar, respectând principiul reprezentativității elevilor din cadrul structurilor sale.

(3) Pentru Biroul executiv al consiliului școlar al elevilor junior pot candida doar elevii claselor a VII-a și a VIII-a.

(4) Modul de organizare și funcționare a consiliului școlar al elevilor junior este reglementat prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliilor școlare ale elevilor junior, adoptat de către Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor la propunerea Biroului executiv.

Art. 82. — (1) Unitățile de învățământ preuniversitar din România colaborează cu reprezentanții consiliilor școlare ale elevilor/consiliilor școlare ale elevilor junior.

(2) Consiliul școlar al elevilor/Consiliul școlar al elevilor junior își deleagă un reprezentant și în următoarele comisii permanente:

a) Comisia de evaluare și asigurare a calității;

b) Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității.

Art. 83. — (1) Cheltuielile de transport ocazionate de participarea membrilor consiliilor școlare ale elevilor/consiliilor școlare ale elevilor junior la conferințe, seminare, întâlniri de lucru sunt decontate de unitatea de învățământ de proveniență a elevilor.

(2) Decontul legat de deplasarea membrilor consiliilor școlare ale elevilor/consiliilor școlare ale elevilor junior se face în baza ordinului de deplasare.

Un nou alineat a fost introdus legat de candidatura pentru funcția de președinte al CNE, care rămâne tot cu un mandat de 2 ani, dar pentru a putea candida trebuie să nu fi fost demis anterior din nicio structură a Consiliului Național al Elevilor.

Art. 69 – Candidații pentru funcțiile din cadrul Consiliului Național al Elevilor trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) candidatul trebuie să dețină funcția de președinte al consiliului județean al elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București sau funcția de membru al Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor;

b) să fi avut calitatea de membru în Consiliul Național al Elevilor de cel puțin un an; c) să nu se afle în an terminal de liceu;

d) să nu fie afiliat unei entități cu caracter politic sau unui partid politic;

e) să aibă calitatea de elev;

f) să nu fi fost demis anterior din nicio structură a Consiliului Național al Elevilor

De asemenea, apare un nou departament, cel de relații cu presa, în cadrul structurilor Consiliilor județene ale elevilor.

  • De remarcat, că după o lungă absență în spațiul public, CNE a criticat recent într-un comunicat de presă acuzând „fraudă fără precedent” la examenele naționale, după ce subiectele la Evaluarea Națională și la proba de Limba română de Bacalaureat 2024 s-au scurs la presă. CNE spunea că e o „veste proastă” într-un „an cu deosebită relevanță pentru viitorul politic al României”. Comunicatul de presă, deși transmis oficial către Edupedu.ro a generat apoi o anchetă internă în cadrul Consiliului Național al Elevilor.

Art. 65. — Biroul de presă al Consiliului Național al Elevilor (CNE) este organismul care dezvoltă și implementează politica de imagine prin asigurarea identității vizuale a structurii. 

Art. 66. — (1) Activitatea Biroului de presă este coordonată de Departamentul de relații externe.

 (2) Biroul de presă funcționează în baza Regulamentului de organizare și funcționare al Biroului de presă, adoptat de Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor cu votul majorității simple.

(3) Consiliul județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București poate înființa un Birou de presă la propunerea majorității simple a Biroului executiv și cu avizul Adunării generale. 

În plus, la articolul 81, s-a introdus un nou alineat (1), care reglementează faptul că în fiecare județ câte un membru delegat al consiliului județean al elevilor va fi desemnat în consiliul de administrație al inspectoratului școlar județean cu statut de observator.

Art. 3 – alin 4 – În baza principiului subsidiarității, consiliile județene ale elevilor sunt structuri partenere ale inspectoratelor școlare județene/al municipiului București (ISJ/ISMB), iar consiliile școlare ale elevilor parteneri ai structurilor de conducere ale unităților de învățământ preuniversitar.

Informații de context

Consiliul Național al Elevilor este “structura națională de reprezentare a elevilor din învățământul preuniversitar de stat și privat din România”, așa cum se precizează în articolul 2 al Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor publicat în Monitorul Oficial.

Totuși, există și alte structuri care reprezintă interesele elevilor în țară, recent constituite într-un singură, Uniunea Elevilor Reprezentanți. Diferența este că acestea sunt asociații din județe diferite care s-au unit într-un scop comun, de a reprezenta interesele elevilor. Consiliul Național al Elevilor pornește la nivel de fiecare județ și își caută reprezentanți.

În plus, de remarcat și faptul că elevii care fac parte din structurile județene ale Consiliului Elevilor au decontate cheltuielile de transport când participă la conferințe, seminare, întâlniri de lucru. Elevii care fac parte din alte structuri nu au aceste beneficii.

La rândul lor, profesorii chiar au semnalat faptul că „elevii reprezentanți abuzează de drepturi și își construiesc un regim școlar preferențial nejustificat”.

De remarcat, că după o lungă absență în spațiul public, CNE a criticat recent într-un comunicat de presă acuzând „fraudă fără precedent” la examenele naționale, după ce subiectele la Evaluarea Națională și la proba de Limba română de Bacalaureat 2024 s-au scurs la presă. CNE spunea că e o „veste proastă” într-un „an cu deosebită relevanță pentru viitorul politic al României”. Comunicatul de presă, deși transmis oficial către Edupedu.ro a generat apoi o anchetă internă în cadrul Consiliului Național al Elevilor.

Spre deosebire de alte organizații ale elevilor, Ministerul Educației a luat în considerare majoritatea propunerilor venite din partea altei organizații de elevi, Consiliul Național al Elevilor (CNE), privind proiectele Statutul Elevilor 2024 și ROFUIP, așa cum chiar organizația recunoaște într-un comunicat de presă recent.

Suntem bucuroși să anunțăm că majoritatea sugestiilor și propunerile noastre referitoare la Statutul Elevului și Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) au fost implementate. Acest lucru demonstrează că vocea noastră, a elevilor, este luată în considerare și că avem puterea de a influența pozitiv sistemul educațional din România”, anunță Consiliul Național al Elevilor (CNE) în introducerea din comunicatul de duminică, 16 iunie.

Printre acestea, dublarea numărul de absențe permis, până la 40, fără a se scădea nota la purtare. Deși nu este propunerea CNE, reprezentanții elevilor o salută și o prezintă drept o posibilitate extinsă pentru elevi de a lipsi din motive personale, în circumstanțe pentru care „[elevii] au nevoie de înțelegere din partea sistemului educațional”.

Și în alte privințe, CNE arată că Ministerul Educației ia cont de propunerile sale: În 31 august 2023, Consiliul Național al Elevilor și alte câteva ONG-uri și companii au apărat modelul prin care o treime dintre elevii oricărei clase vor primi burse de merit, spunând că ar putea duce la o “distribuție mai echitabilă a resurselor”. Noua reglementare era însă criticată de Avocatul Poporului.

Consiliul preciza că el este cel care “a solicitat transformarea sintagmei „30% din elevii unei școli gimnaziale/liceu” din proiectul de lege a educației, referitoare la criteriul de acordare a burselor de merit în „30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu sau liceu”. 

De precizat și că fostul lider al CNE, Robert Avram, este acum angajat la cabinetul Ligiei Deca, după cum a semnalat Edupedu.ro.

În mai 2023, în plină grevă a profesorilor, cea mai amplă din ultimii ani, lidera CNE, Miruna Croitoru a fost criticată de mai multe asociații ale elevilor după ce a vorbit de la pupitrul Guvernului, la solicitarea premierului, punând presiune astfel de profesori.

O fostă președinte al CJE Călărași acuza atunci că Consiliul Național al Elevilor și-a pierdut direcția.

Uniunea Elevilor Reprezentanți, condusă de Lorena Drăgușin, este o organizație vocală în spațiul public și care semnalează probleme cu care se confruntă elevii. Reprezentanți ai UER au protestat de mai multe ori în fața Ministerului Educației, de cele mai multe ori semnalând probleme legate de transportul elevilor gratuit sau cel mai recent, faptul că propunerile lor legate de Statului Elevilor și ROFUIP nu au fost luate în seamă. De fiecare dată au cerut să se vadă cu ministra Ligia Deca, dar au fost refuzați.

Amintim, la protestul organizat în ianuarie pe fondul problemelor legate de asigurarea transportului gratuit pentru toți elevii, aceeași Lorena Drăgușin, (n.red atunci președinta Asociației Elevilor din Constanța, acum președinta Uniunii Elevilor Reprezentanți) spunea că au fost întâmpinați de secretarul de stat Florian Lixandru care a spus că “asociația noastră vine numai să se plângă și că ar trebui să ne concentrăm pe altceva, să lăsăm transportul. Am spus că vrem să vorbim cu dna. Ligia Deca și ni s-a spus că avem pretenții cam mari”, spunea atunci Lorena Drăgușin.

Citește și:
„Fraudă fără precedent” la examenele naționale, acuză Consiliul Național al Elevilor după ce subiectele la Evaluarea Națională și la proba de Limba română de Bacalaureat 2024 s-au scurs la presă / CNE: o „veste proastă” într-un „an cu deosebită relevanță pentru viitorul politic al României”
Președinta Asociației Elevilor din Constanța, după protestul la care elevii au cerut demisia ministrei și transport gratuit la școală: Secretarul de stat Florian Lixandru ne-a spus că asociația noastră vine numai să se plângă și că ar trebui să ne concentrăm pe altceva, să lăsăm transportul / Am spus că vrem să vorbim cu dna. Ligia Deca și ni s-a spus că avem pretenții cam mari

UPDATE Mai multe asociații de elevi din țară protestează în fața Ministerului Educației, nemulțumite de proiectele privind Statutul Elevului și ROFUIP

Ce a ajuns fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor, Robert Avram – fotograful de ocazie al Ligiei Deca

2 comments
  1. E exact ca în politică. Nu știu cum se face dar numai aia rai de gura și zero la carte ajung sa fie “reprezentanți”, “observatori”, “aleși”, etc!
    Ii creste partidul de mici și ei habar n-au!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca se distanțează de modelul comunicării directe cu presa al predecesorului Sorin Cîmpeanu și numește un purtător de cuvânt la Ministerul Educației. Cine este Corina Popa, “vocea” noului ministru și ce spunea ea că ar face dacă ar ajunge să lucreze la minister?

Noul ministru al Educației, Ligia Deca, schimbă strategia de comunicare cu presa, după anii în care ministrul Sorin Cîmpeanu și-a asumat contactul direct cu reprezentanții presei. Ministerul a anunțat, marți,…
Vezi articolul

USR o cheamă pe Ligia Deca în Parlament, pe 1 martie, la Ora Guvernului, ca să dea explicații privind legile Educației. Până acum, Ligia Deca nu a răspuns niciunei invitații a opoziției: “Doamna Deca trebuie să clarifice încotro are de gând să ducă învăţământul românesc”

USR a depus o solicitare ca ministrul Educaţiei, Ligia Deca, să vină la „Ora Guvernului” în plenul din 1 martie al Senatului, de la ora 11:30, pentru a oferi explicaţii…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că Guvernul are deschidere spre dialog, referindu-se la nemulţumirile angajaților din învățământ privind salariile, şi există un plan în acest sens, însă legea salarizării…
Vezi articolul