Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență, CJRAE/CMBRAE. Printre noutăți se numără reorganizarea pe trei departamente, atribuții pentru consilierii școlari, profesorii de sprijin și mediatorii școlari, evaluarea personalului și de către directorul școlii, nu doar de CJRAE și prevederi privind numărul de elevi care revine unui consilier școlar, profesor de sprijin, profesor-logoped și mediator școlar.
Ministerul a introdus o prevedere nouă pentru personalul din CJRAE: „Norma didactică a personalului didactic de predare, cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I, nu se poate reduce”.
Prin transformarea posturilor de profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică în posturi de profesor consilier școlar, va crește numărul de consilieri școlari.
„Toate posturile de profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică se transformă în posturi de profesor consilier școlar în cadrul departamentului de servicii educaționale specializate din cadrul CJRAE/CMBRAE sau în cadrul cabinetelor de consiliere psihopedagogică din unitățile de învățământ cu personalitate juridică”, potrivit Art. 42.
Numărul de elevi pentru fiecare post:
- un post de profesor consilier școlar la un număr de maximum 500 de elevi
- un post de profesor-logoped la un număr de maximum 500 de elevi
- un post de profesor itinerant și de sprijin pentru cel mult 12 copii/elevi/tineri cu nivel de sprijin I și II și III integrați individual.
- un post de mediator școlar în fiecare școală din comunități dezavantajate, în care există un procent de minimum 25% dintre elevi care provin din grupuri minoritare
În fiecare judeţ funcţionează centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională, denumit în continuare CJRAE, iar în municipiul București funcționează Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, denumit în continuare CMBRAE”, conform proiectului.
Cum vor fi finanțate centrele județene de resurse și asistență educaţională
„Finanţarea CJRAE/CMBRAE, a cabinetelor de consiliere psihopedagogică, a cabinetelor logopedice, a camerelor-resursă şi altor spaţii dedicate asistenţei educaţionale se asigură de la bugetul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza prevederilor privind finanţarea învăţământului”, conform Art. 6.
CJRAE/CMBRAE are responsabilități în dezvoltarea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea următoarelor servicii:
- „servicii de asistență psihopedagogică pentru elevii în risc de excluziune școlară;
- servicii de consiliere vocațională, orientare școlară și profesională;
- servicii de terapii logopedice;
- servicii de evaluare, orientare/reorientare dinspre învățământul special spre învățământul de masă și invers;
- servicii de mediere școlară;
- servicii de sprijin psihopedagogic pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă;
- servicii de sprijin, consiliere și formare a cadrelor didactice, în parteneriat cu CNFDCD și CCD;
- servicii de educație parentală;
- servicii de intervenție în situații de violență școlară, de mediere a conflictelor școlare și de consiliere a preșcolarilor/ elevilor implicați în situații de violență școlară;
- servicii de informare, consiliere și sprijin pentru personalul unităților de învățământ și pentru elevi în scopul prevenirii traficului și consumului de droguri, a delincvenței și predelincvenței juvenile și a altor comportamente de risc, precum și a oricărei forme de violență în spațiul școlar, inclusiv bullying, cyberbullying, hărțuire;
- servicii de facilitare a integrării sociale și culturale a preșcolarilor/elevilor în colectivul clasei/grupei și al unității de învățământ”, potrivit Art 10.
CJRAE/CMBRAE vor avea trei departamente
„În CJRAE/CMBRAE se constituie următoarele departamente:
- Departamentul de servicii educaționale specializate (DSES)
- Departamentul de evaluare, orientare școlară și profesională (DEOSP)
- Departamentul administrativ (DA)
Conducerea CJRAE/CMBRAE este asigurată de consiliul de administraţie, de director şi, după caz, de directorul adjunct.
În CJRAE/CMBRAE este încadrat personal, având următoarele funcții didactice de conducere, de predare, auxiliare și funcții administrative:
a) personal didactic de conducere: director, director adjunct, după caz;
b) personal didactic de predare: profesori consilieri şcolari, profesori logopezi, profesori itineranți și de sprijin, profesori-psihopedagogi, profesori-psihologi;
c) personal didactic auxiliar: administrator financiar/ contabil/ după caz, secretar, informatician, ajutor analist programator, bibliotecar, asistent social, mediator școlar, administrator patrimoniu etc;
d) personal administrativ: îngrijitor, muncitor, paznic, şofer etc.”
Departamentul de servicii educaționale specializate
„Departamentul de servicii educaționale specializate, DSES, asigură coordonarea serviciilor de consiliere școlară și psihologică, terapie logopedică, de sprijin educațional și de mediere școlară, prin profesori consilieri școlari, profesori psihologi, profesori logopezi, profesori itineranți și de sprijin și mediatori școlari etc.
Funcțiile didactice de predare din cadrul cabinetelor de consiliere psihopedagogică, cabinetelor logopedice, de sprijin educațional/camerelor-resursă din unitățile de învățământ sunt:
a) profesor consilier școlar;
b) profesor logoped
c) profesor itinerant și de sprijin.”
Departamentul de evaluare, orientare școlară și profesională
„DEOSP realizează evaluarea psihoeducațională complexă a copiilor/elevilor/tinerilor în vederea stabilirii necesităților educaționale suplimentare care definesc cerințele educaționale speciale (CES) în scopul orientării școlare și profesionale de către COSP.
În DEOSP este normat personal didactic de predare cu specializare în psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială, fiind încadrat pe funcție de profesor consilier școlar, profesor logoped, profesor psiholog, profesor psihopedagog, personal didactic auxiliar – asistent social.
Pot fi încadrate în cadrul DEOSP cadrele didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii specifice;
a) dețin cel puțin gradul didactic II;
b) au o vechime de cel puțin 5 ani în specialitate;
c) au experiență de cel puțin 3 ani în evaluarea, asistența psihoeducațională, orientarea/reorientarea școlară și profesională a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor cu CES.”
Încadrarea personalului din CJRAE
„Numărul total de posturi din cadrul CJRAE/CMBRAE este aprobat de Ministerul Educației, la propunerea CJRAE/CMBRAE, în funcție de numărul de antepreșcolari/preșcolari/elevi beneficiari și de nevoile de sprijin identificate ale acestora.
– Norma de activitate a directorului și a directorului adjunct, după caz, al CJRAE/CMBRAE este de 40 de ore săptămânal. Degrevarea totală sau parțială de norma didactică de predare se stabilește prin metodologie specifică elaborată de Ministerul Educației și aprobată prin ordin al ministrului educației.”
În cadrul unităților școlare cu personalitate juridică:
- „un post de profesor consilier școlar la un număr de maximum 500 de elevi, maximum 500 de elevi și preșcolari sau de maximum 300 de preșcolari.
- un post de profesor-logoped și se stabilește prin raportare la un număr de maximum 500 de elevi, de maximum 500 de elevi și preșcolari sau de maximum 300 de preșcolari, dintre care, pe parcursul unui an şcolar, un profesor logoped lucrează cu un efectiv de 15-40 copii/ elevi cu tulburări de limbaj și comunicare.
- un post de profesor itinerant și de sprijin pentru 8-12 copii/elevi/tineri cu nivel de sprijin I și II integrați individual. Activitatea se poate desfășura individual ori în grup de 2-3 elevi în grupe/clase/camere-resursă din unități de învățământ de masă.
- un post de profesor itinerant și de sprijin pentru 4-6 copii/elevi/tineri cu nivel de sprijin III, integrați individual. Activitatea se poate desfășura individual ori în grup de 2-3 elevi în grupe/clase/camere-resursă din unități de învățământ de masă.
- un post de profesor itinerant și de sprijin pentru cel mult 12 copii/elevi/tineri cu nivel de sprijin I și II și III integrați individual. Activitatea se poate desfășura individual ori în grup de 2-3 elevi în grupe/clase/camere-resursă din unități de învățământ de masă.
- un post de mediator școlar în fiecare unitate școlară cu personalitate juridică din comunități dezavantajate, în care există un procent de minimum 25% dintre elevi care provin din grupuri minoritare, aflați în risc de părăsire timpurie a școlii/excluziune socială.
- La nivelul unei unități administrative teritoriale din mediul rural sau la nivelul unei unități de învățământ din mediul urban, unde există un număr mare de preșcolari/elevi care provin din medii dezavantajate poate fi angajat un mediator școlar.
- în unităţile administrativ-teritoriale cu un număr crescut de eleve gravide şi elevi părinţi, la nivelul unităţii de învăţământ unice sau cu cele mai multe astfel de cazuri înregistrate, se alocă suplimentar, în mod obligatoriu, un post de mediator şcolar.
Ocuparea posturilor didactice rezervate/vacante de profesor consilier școlar, profesor logoped și profesor itinerant și de sprijin din CJRAE/CMBRAE se realizează în conformitate cu Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, aprobată prin ordin de ministru.”
Evaluarea personalului CJRAE/CMBRAE
La nivelul CJRAE/CMBRAE se realizează anual evaluarea activității personalului didactic de predare și didactic auxiliar conform prevederilor Metodologiei de evaluare stabilite prin ordin al ministrului educației, conform Art (41).
„Evaluarea personalului didactic de predare şi didactic auxiliar se realizează în baza fişelor de evaluare aduse la cunoştinţă la începutul anului şcolar.
Fişele de post şi fişele de evaluare se elaborează anual de către directorul CJRAE/CMBRAE, la propunerea coordonatorilor de servicii de consiliere școlară, servicii de terapie logopedică și servicii de sprijin educațional, cu aprobarea consiliului de administraţie, ca adaptări ale fişelor cadru ale postului şi fişelor cadru de autoevaluare/evaluare pentru personalul didactic de predare, conținând următoarea structură: domeniile evaluării, criteriile de performanță, indicatorii de performanță, punctajul maxim și acordat (autoevaluare, evaluare comisie, evaluare consiliul de administrație) și validarea consiliului profesoral.
Evaluarea personalului didactic de predare, respectiv profesori consilieri școlari, profesori logopezi și profesori itineranți și de sprijin, care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ preuniversitar, se realizează prin consultarea directorilor unităților de învățământ, locație a postului.
Transferul posturilor de profesor itinerant și de sprijin de la unitățile de învățământ special/centrele școlare de educație incluzivă/unități de învățământ de masă/alți angajatori către CJRAE/CMBRAE se realizează începând cu anul școlar 2025-2026, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului educației”.