Noul ministru al Educației în Guvernul Ciolacu va fi fostul ministru Ligia Deca / „Mi-aș dori să pot face parte din echipa care pune în practică legile noi ale educației“, spunea aceasta cu 24 de ore în urmă

Foto: Simion Mechno/Agerpres Foto

Ligia Deca a fost validată pentru funcția de ministru al Educației în viitorul cabinet Marcel Ciolacu de către biroul politic al PNL, potrivit G4Media.ro. Aceasta a fost singura candidată internă pe funcția respectivă, potrivit surselor Edupedu.ro, adică PNlL nici măcar nu a propus pe altcineva în acest post, fiind cunoscut faptul că acest portofoliu este controlat în totalitate de președintele Klaus Iohannis.

Ligia Deca a declarat la TVR Info, luni seara, într-un interviu acordat imediat după suspendarea grevei generale din Educație că „mi-aș dori să pot face parte din echipa care pune în practică legile noi ale educației“, atunci când a fost întrebată dacă va face parte din noul executiv.

Numită în funcție pe 3 octombrie 2022, Ligia Deca s-a remarcat de la acel moment printr-o plecăciune mai amplă în fața președintelui Klaus Iohannis, după cum arătau jurnaliștii G4Media.ro. Tehnocat, fost consilier de stat pe Educație la Administrația Prezidențială, este cea care a coordonat Raportul România educată și apoi a modificat proiectele de legi lăsate de Sorin Cîmpeanu, venind cu variante care au fost de asemenea controversate, dar pe care le-a trecut prin Parlament. Proiectele sunt acum la Curtea Constituțională, unde așteaptă o decizie pe 21 iunie.

În perioada grevei din Educației, prima grevă generală din ultimii 18 ani, Ligia Deca a avut un comportament schimbător. La început a declarat că e alături de profesori și că le susține revendicările, ca mai poi, spre finalul grevei, să treacă spre tabăra politicienilor care făceau presiuni să revină la catedră cadrele didactice și mințeau că nu există bani pentru cererile lor.  Întrebată de ce Guvernul nu a făcut această ofertă sindicatelor din Educație din momentul în care au cerut-o, de acum două săptămâni, Deca a spus că „nu a fost o tergiversare“.

Pe 10 mai, când profesorii au ieșit într-o pichetare a Guvernului, Deca spunea că „voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării”.

Pe 29 mai, în plină grevă generală, mesajul Ligiei Deca pentru profesorii și angajații din școli care anunțau că vor ieși la primul protest de stradă din timpul grevei generale era pe contrasens cu cel al Guvernului din care face parte: „Îi respectăm, suntem alături de ei, ne dorim ca ei să aibă sprijinul financiar pentru a-și desfășura meseria așa cum vocația le-o cere și așa cum avem cu toții nevoie”.

Ca o dovadă de „respect”, fără să fie consultați, cu forța, Guvernul din care face parte Ligia Deca, adoptă OUG 53/2023, prin care crește salariile cu 1.000 de lei brut pentru profesori și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

Pe 2 iunie, tot Deca explica cât de valoroasă este nota de fundamentare a ordonanței 53/2023, în care apărea că vor fi crescute salariile în educație, fără termene, fără nicio asumare, la rubrica „alte informații”: „are semnăturile a doi miniștri”, spunea ea. De fapt, nota de fundamentare a unei OUG adoptate este un simplu document care facilitează înțelegerea OUG, fără nicio altă valoare, potrivit CCR.

Pe 6 iunie Ligia Deca ieșea într-o conferință de presă neanunțată jurnaliștilor acreditați și netransmisă de către instituție pe pagina oficială, cu declarații care aveau să producă confuzie în rândul profesorilor și personalului aflat în grevă generală, după cum au acuzat sindicatele. Îi număra public, în premieră, pe cei ieșiți din grevă și lăsa de înțeles că ar mai fi doar 53% dintre angajați în grevă și că dacă procentul va scădea sub 50% greva va fi declarată ilegală și se va închide. Ba chiar au fost mai multe informații pe surse, citate de Digi 24, post finanțat de PNL conform anchetelor jurnalistice, cum că oficialii ar nu ar mai adopta nicio măsură și ar lăsa greva să se stingă de la sine, bazându-se pe faptul că profesorii dacă nu vor mai avea cu cine să discute la Guvern, vor renunța. Sindicatele au contrat vehement – mai sunt 86% dintre greviști încă în conflict de muncă.

Am scris aici despre pirueta completă a Ligiei Deca, de vineri până marți. Cum a trecut de la „nu e treaba Ministerului Educației să comunice date despre profesorii greviști, ci a sindicatelor“, la anunțul că 15 mii de persoane ar fi ieșit din grevă ca „o dovadă de încredere în măsurile luate de Guvern“.

Pe 7 iunie, într-o situație tot mai tensionată în care Guvernul era în continuare surd la solicitările profesorilor și anunța că adoptă un memorandum după o decizie unilaterală, fără să țină cont de faptul că sindicatele cereau un act normativ, ministrul Ligia Deca anunța senin că „toată lumea va avea mediile încheiate”. Apar imediat acuzații de presiune făcută de unii inspectori școlar generali în teritoriu ca profesorii să iasă din grevă ca să încheie mediile elevilor.

Pe 8 iunie, Deca iese să prezinte declarația adoptată și minte public, spunând că este un „act normativ, așa cum au cerut sindicatele”, încercând să-i combată pe jurnaliștii care-i demonstrau cu argumente că nu este un act normativ și că nu asta au cerut sindicatele.

Articol în curs de actualizare

Citește și:
Cine este Ligia Deca, noul ministru al Educației: primul ministru fără grade de profesor sau cercetător finalizate, fost lider al asociației studenților, inginer naval și de navigație, absolventă a Universității Maritime Constanța, consilier prezidențial și coordonatorul România educată
Exit mobile version