Noul an universitar la ASE, doar în campus: “Mesajul nostru este că învățarea se face doar în amfiteatru și în sala de seminarii”

Foto: ASE.ro

Academia de Studii Economice din București anunță, pe site-ul propriu, că în anul universitar 2022-2023, care începe luni, 26 septembrie, “organizarea și desfășurarea activităților didactice (…) se va realiza cu prezența în campus”.

Reprezentanții instituției au precizat pentru Edupedu.ro că activitățile didactice se vor desfășura, cu foarte puține excepții, exclusiv față în față. “Mesajul nostru este că învățarea se face doar în amfiteatru și în sala de seminarii”, potrivit acestora.

În august, agenția care asigură standardele în învățământul superior, ARACIS, a aprobat standardele pentru predarea online în universități. În acest sens, instituția a stabilit că, la ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online; la master și studii doctorale – maxim 60% online pentru activități de învățare-predare, maxim 35% pentru activități practice și cercetare.

Mai multe universități au anunțat, la rândul lor, fie la nivel general, fie detaliat, cum vor desfășura activitățile în noul an. Între altele, Universitatea din București a decis, săptămâna aceasta, că activitățile online, la nivel de licență, nu trebuie să depășească 25% din totalul activităților. La Iași, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” a anunțat că activitățile vor fi integral față în față, la nivel de licență.

Exit mobile version