Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Politehnica din București și Universitatea din București ocupă primele trei locuri în rândul instituțiilor de învățământ superior românești incluse în ediția din acest an a clasamentului internațional al universităților CWUR (Center for World University Rankings), dat luni publicității. În clasament mai apar șase universități din România, dar numai primele două din cele nouă figurează în top 1000 internațional.
Mai precis, UBB ocupă locul 923, iar Politehnica București – 941. Celelalte ocupă locuri în intervalul 1000-2000. Pentru acest ranking au fost analizate 20.531 de universități din întreaga lume, iar aproximativ 2000 situate în vârful ierarhiei au fost incluse în clasamentul internațional.
Prezența românească în clasamentul CWUR – 2023:
Locul 923 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
941 – Universitatea Politehnica din București
1085 – Universitatea din București
1118 – UMF Carol Davila din București
1282 – Universitatea de Vest din Timișoara
1458 – Universitatea Transilvania din Brașov
1484 – Universitatea Al.I. Cuza din Iași
1555 – UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca
1926 – UMF Victor Babeș din Timișoara
CWUR este o organizație din domeniul consultanței în educație, lansată în Arabia Saudită și activă acum din Emiratele Arabe Unite, care realizează această evaluare din 2012. Rankingul ține cont de indicatori precum angajabilitatea absolvenților, calitatea educației, performanța în cercetare, calitatea cadrelor didactice și de cercetare. CWUR este unul dintre rankingurile luate în calcul, în România, pentru realizarea metarankingului universitar.
În ediția din acest an, top 10 al clasamentului CWUR – Global 2000 este dominat de universități din SUA:
- Harvard University
- Massachusetts Institute of Technology
- Stanford University
- University of Cambridge
- University of Oxford
- Princeton University
- University of Chicago
- Columbia University
- University of Pennsylvania
- Yale University