Nou val de manifestații față de războiul din Gaza, la universități din Marea Britanie. Studenți propalestinieni au ocupat trei campusuri, după arestările din Statele Unite

Foto: © Claudiodivizia | Dreamstime.com

Studenţii propalestinieni au protestat la universităţi din Marea Britanie în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Studenţi din Leeds, Newcastle şi Bristol au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaza, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Studenţi din Bristol au declarat că au organizat acţiunea „în semn de protest faţă de complicitatea universităţii la genocidul Israelului împotriva palestinienilor, în timp ce organizaţia Apartheid Off Campus Newcastle a transmis că demonstraţia sa a avut drept scop „să evidenţieze strategia de investiţii a instituţiei şi complicitatea sa în crimele de război ale armatei israeliene din Gaza şi Cisiordania”.

Studenţi activişti din alte centre universitare au organizat marşuri şi proteste punctuale.

O tabără, la Universitatea Warwick, a fost înfiinţată în piaţa oraşului timp de o săptămână.

Grupurile au cerut universităţilor lor să se retragă din Israel ca răspuns la operaţiunea sa militară din Fâşia Gaza. Acest lucru ar însemna vânzarea acţiunilor pe care le au în companii israeliene sau renunţarea la legăturile financiare.

Studenţii au cerut susţinătorilor să doneze alimente, băuturi şi produse de igienă.

The Palestine Solidarity Campaign, o organizaţie cu sediul în Marea Britanie care susţine că este cel mai mare grup britanic „dedicat garantării drepturilor omului pentru palestinieni”, a scris pe X: „Astăzi, studenţi din Leeds, Newcastle, Bristol şi Sheffield s-au alăturat Warwick – cerând ca universităţile noastre să nu mai investească în genocidul Israelului!”

În imaginile difuzate de organizaţie se puteau observa grupuri mari de studenţi adunându-se în campusuri, alături de corturi şi bannere în zone proeminente ale universităţii.

Protestele se produc pe fondul ciocnirilor violente din campusurile din SUA, majoritatea dintre ele de la Universitatea Columbia din New York.

Violenţe au izbucnit şi la Universitatea din California (UCLA) şi peste 1.000 de protestatari au fost arestaţi pe întreg teritoriul SUA.

Foto: © Claudiodivizia | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version