NOU Ocupația de „tehnician imprimare 3D” avizată pentru introducerea în COR la inițiativa 3DUTECH. Programul propune și un opțional național pentru liceu aprobat de către Ministerul Educației, credite profesionale transferabile pentru profesorii care au certificare ECDL 3D Printing și 10 noi hub-uri 3D Printing (P)

Foto: 3DUTECH

3DUTECH – Modelează viitorul. Printează-l 3D! lansează o nouă ediție a proiectului pentru meseriașii viitorului și concursuri naționale de 3D printing & robotics dedicate elevilor și profesorilor din România. Aceștia participă la noi cursuri de imprimare 3D și robotică în licee, prin campania 3DUTECH. Ajuns la cea de-a cincea ediție, proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” se extinde anul acesta cu încă 10 noi 3D printing hubs 3DUTECH.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” se extinde anul acesta cu încă 10 noi 3D printing hubs 3DUTECH în București, Moinești (Bacău), Adjud (Vrancea), Alexandria (Teleorman), Drobeta-Turnu Severin (Mehedinți), Reghin (Mureș), Baia Sprie (Maramureș), Sfântu Gheorghe (Covasna), Cernavodă (Constanța) și Brănești (Ilfov). Aceste hub-uri sunt dotate cu imprimante 3D performante, iar cel puțin 20 de profesori și 200 de elevi au oportunitatea să obțină gratuit certificarea recunoscută internațional ECDL 3D Printing.

Un studiu de impact al tehnologiei 3D Printing realizat de ECDL Romania, cu sprijinul Ministerului Educației, a arătat faptul că, din rândul elevilor, 90.64% au fost interesați să afle mai multe informații despre imprimarea 3D, considerând util un astfel de curs, iar din rândul profesorilor, 94.49% ar fi interesați să afle mai multe detalii despre imprimarea 3D și ar propune sau ar fi de acord cu introducerea unui astfel de opțional.

La inițiativa organizatorilor, ocupația „tehnician imprimare 3D” a primit aviz favorabil de introducere în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).

În spatele inițiativei de susținere a tinerilor în dobândirea abilităților de printare 3D și robotică se află ECDL Romania și Dedeman, alături de AOAR (Asociația Oamenilor de Afaceri din România), în acord cu Ministerul Educaţiei. Demersul vizează crearea unei baze solide de competențe și know-how teoretic și practic pentru tineri, care să asigure dezvoltarea învățământului în vederea unei pregătiri mai bune pentru noua piață a muncii.

„Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” continuă în 2023 eforturile pentru accesul elevilor şi profesorilor la competențele digitale reale, contribuind la transformarea tehnologică în școlile din România și la susținerea meseriilor viitorului.

Prin intermediul campaniei „3DUTECH. Modelează viitorul. Printează-l 3D!”, mai multe şcoli din România devin anual hub-uri de imprimare 3D. La fiecare ediție, alte 10 licee din țară sunt dotate cu imprimante 3D performante, iar cel puţin 20 de profesori și 200 de elevi au oportunitatea să obţină gratuit certificarea recunoscută internațional ECDL 3D Printing.

Foto: FIIR/UPB

Mai mult, în cadrul ediției din acest an vor fi continuate și concursurile naționale 3DUTECH de 3D design & printing dedicat liceenilor și profesorilor, care încurajează spiritul de competiție și crearea unei comunități extinse de practică în domeniul imprimării 3D, adăugând de data aceasta și o componentă de robotică.

Până în prezent sunt implicate 50 de licee care au fost transformate în hub-uri de imprimare 3D, colegii naționale, tehnice și tehnologice din 34 de județe din România, cu sute de profesori și elevi care au trecut prin proiect. Anul acesta, licee de la ediții anterioare vor primi și roboți, iar profesorii și noi grupe de elevi din aceste licee vor putea obține și certificarea pe modulul ECDL Robotics.

Primele ediții „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” au demonstrat faptul că atât profesorii, cât și elevii prezintă o mare curiozitate în ceea ce privește competențele de bază în domeniul tehnologiilor de imprimare 3D și evoluția acestora.

Între timp, la inițiativa 3DUTECH, a fost aprobat un opțional național pentru liceu de către Ministerul Educației, profesorii pot obține credite profesionale transferabile pentru certificarea ECDL 3D Printing, iar recent ocupația tehnician imprimare 3D” a primit aviz favorabil din partea Ministerului Muncii pentru introducere în COR. Programul urmărește o actualizare a calificărilor, care să țină pasul cu realitățile din piața muncii profund influențată de transformările tehnologice.

Ediția a cincea se desfășoară în perioada ianuarie – iunie 2023 și urmărește activarea a 10 noi 3D printing hubs în următoarele licee:

Află mai multe detalii despre proiect pe www.3dutech.ro și pe pagina de Facebook 3DUTECH sau pe contact@3dutech.ro.

Exit mobile version