Notificare de amendă pentru părinții care nu-și mai trimit copiii la școală, emisă în Arad

Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

Zeci de părinţi care nu-şi mai trimit copiii la şcoală au fost notificaţi de către poliţiştii locali că vor fi amendaţi cu sume de până la 1.000 de lei, în cadrul unei campanii începute în municipiul Arad la 1 martie, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Poliţia Locală Arad, în doar două zile au fost făcute 74 de vizite acasă la elevi care au abandonat şcoala. Poliţiştii spun că acţionează în urma solicitărilor de sprijin venite de la şcoli.

Acţiunea derulată de Poliţia Locală arădeană vizează „verificarea modului în care părinţi şi tutori răspunzători pentru crearea condiţiilor de participare a copiilor minori la actul de învăţământ se conformează la prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 în materie”.

„În peste 43 de situaţii s-a constatat că părinţii furnizaseră informaţii eronate privind domiciliul copiilor ori a survenit mutarea acestora. De asemenea, au existat cazuri în care abandonul şcolar a fost justificat prin tradiţia comunităţii privind renunţarea la educaţia formală, în cazul fetelor, după vârsta de 12 ani. Încă din prima zi, a rezultat că o elevă nu mai frecventează cursurile ca urmare a faptului că este însărcinată”, a detaliat Poliţia Locală Arad.

Instituţia aminteşte că netrimiterea copiilor la şcoală pe perioada învăţământului obligatoriu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 de lei. Părinţii vizitaţi au primit notificări privind obligaţia copiilor de a se prezenta la şcoală, excepţie fiind cazurile medicale, iar în caz că nu se conformează, vor fi amendaţi în următoarea perioadă.

Informații de context

Iată ce prevede Legea educației naționale la articolul 16 alin (1): „Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030”.

Alineatul 3 de la articolul 86 stipulează că „părintele sau tutorele legal este obligat să ia masuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu”.

Articolul 360 al Legii Educației Naționale stabilește următoarele:

„(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

(2) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. a) se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ.

(3) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. b) se fac de către ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu competențe în domeniu.”

Codul Penal prevede, la articolul 380, pedepse și sancțiuni pentru împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu:

„(1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta nu se pedepsește dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.

(3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.”

Citește și:
Elevii retrași de la școală pentru a învăța în sistem homeschooling nu mai pot reveni prin transfer la școală, anunță Inspectoratul Școlar Mureș. Învățământul la domiciliu nu este recunoscut în țara noastră
Peste 50 de elevi din Timiș, din care 28 dintr-o singură comună, au fost retrași de părinți de la școală pentru a învăța în sistem homeschooling. Șeful ISJ: Vom anunţa instituţiile statului pentru a lua măsuri. Cei mai afectaţi sunt elevii de clasa a VIII-a, care nu vor putea susţine examenul de Evaluare Naţională
Mai multe familii și-au retras copiii de la școală, în „homeschooling”, semnalează șeful Inspectoratului Școlar Bihor: Sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante / Fenomenul este neconstituțional și pedepsit de Codul Penal

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil

Exit mobile version