Notele de la simulări vor fi comparate cu mediile de la clasă, anunță inspectoratul școlar Dolj: Este nefiresc să ai la clasă media 7 şi să iei 4 la simulare sau invers

5.334 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
„Ne interesează foarte tare datele pe care le vom culege din unităţile de învăţământ şi în acest sens vom încerca să facem comparaţii între notele obţinute la simulare şi mediile obţinute de copii la disciplinele de examen, în anii precedenţi. Vrem să vedem dacă sunt diferenţe mari. Este nefiresc să ai la clasă media 7 şi să iei 4 la simulare sau invers. Pentru a putea interveni punctual acolo unde este cazul”, a declarat inspectorul şcolar general, Daniel Ion, potrivit Gazeta de Sud. Rezultatele simulărilor judeţene vor fi comunicate pe 17 februarie.

În cele trei zile de simulări ale examenelor naţionale au fost identificaţi şi elevi care au încercat să fraudeze, folosind telefoanele mobile pentru rezolvarea subiectelor. 

„Elevii trebuie să conştientizeze că în cazul în care sunt surprinşi că încearcă să fraudeze examenul de Evaluare Naţională sau de Bacalaureat, măsurile sunt foarte drastice. Cei de la Bacalaureat dacă sunt eliminaţi nu mai pot participa în următoarele două sesiuni. Elevii trebuie să înveţe că a încerca să copiezi înseamnă a fura, ori noi, cei din învăţământ, încercăm să formăm caractere, să-i învăţăm pe elevii noştri că trebuie să aibă nişte valori morale altfel decât acestea”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.

Școlile vor prezenta planurile remediale după data de 6 martie

„Şcolile trebuie să prezinte planurile remediale după vacanţă. După data de 6 martie am cerut raportările din şcoli privind planurile remediale. Au timp în intervalul acesta să facă o analiză serioasă şi să propună măsuri. Bineînţeles, că unităţile de învăţământ în momentul organizării orelor remediale, vor comunica orarul şi părinţilor”, a subliniat inspectorul şcolar general, Daniel Ion, pentru gds.ro.

Anul acesta a crescut procentul elevilor care au participat la simulările judeţene

Procentul de participare este de 85% în prima zi de simulare şi la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat, în a doua zi a fost un procent de 84% în medie pe cele două simulări”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion, potrivit Gazeta de Sud.

Citeşte articolul integral pe gds.ro

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citeşte şi:

4 comments
  1. Toată povestea asta cu examenele e o aiureală. Ce te faci cu un elev care are memorie, dar nu și înțelegere? El va croșeta un comentariu literar din diverse surse și-l va învăța mecanic. Îl va memora. Corectorul nu poate stabili dacă elevul a înțeles sau doar a memorat. Corectorul te ia după barem. După pontaj. Ai pontat? E bine, termini examenul și la maaaarreee…. la soareeeee… adio Eminescu…. te-am pupat! Asta e educație? Nu, ăsta e dresaj. Acele comentarii n-au niciun gram de originalitate. Sunt un fel de ChatGPT uman. Un bio-robot, un android. Adică ceva spectaculos, dar fără înțelegere. Un fel de Frankestein din prefabricate. Asta e, nimic altceva. Și da, poți să ai 7 la școală și 10 la examen dacă ești un bun memorator uman. Că tragi tare pe ultima sută de metri. Îți umpli hard-discul. Aia faci. N-are legătură cu inteligența, cu înțelegera.

  2. Evident, copiatul e înșelăciune. Dar apropo, tocitul cum se numește? Învățatul mecanic? Încarci materia în cap și în final o arunci la gunoi după ce iei nota.

  3. E foarte firesc, pentru că la noi învățământul se face mecanic. Practic nu înveți nimic la școală și tragi tare în ultimele luni, eventual cu meditatori. Așa că se poate. Educația românească n-are legătură cu învățatul. Are legătură cu baremul.

  4. Domnul Inspector să controleze ,,decât” mediile la matematică și romana.
    Și plan remediul să facem la educație fizică și sport. Elevii stau prea mult pe telefon sau pe tableta. Elevii au nevoie de mișcare. Întradevăr, domn’ inspector poate să analizeze notele la romana cu mediile la romana sau cu cele de la istorie, dar ce ne facem cu engleza și franceza sau spaniola. Profesorii aceștia nu vor face plan remediul? Sau poate să compare notele la matematica cu mediile la matematică sau cu cele de la fizica sau chimie. Vrem plan remediul la chimie și fizica. Și la muzica. Și la geografie. Elevii care termina liceul trebuie să găsească Italia sau Marea Britanie pentru a găsi un job bine platit. Sa nu uitam de educație tehnologică, educație socială, religie. Elevii să învețe Tatăl Nostru și Crezul. Daca nu știu rugăciunile, atunci PLAN REMDIAL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tavanul unei clase dintr-o școală din județul Giurgiu s-a prăbușit. Școala a fost decorată de Klaus Iohannis în 2018 pentru “promovarea calității învățământului”

Tavanul unei clase din Școala Gimnazială “Stolnicul Constantin Cantacuzino” din comuna Isvoarele, județul Giurgiu, s-a prăbușit, relatează Educațieprivată.ro. Școala a fost decorată în ianuarie 2018 de președintele Klaus Iohannis, care…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciucă: Am decis, la nivelul coaliției și în deplin consens cu liderii de sindicat ca, odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta și ne vom ține de cuvânt – cum am făcut și până acum – prin adoptarea OUG cu elementele de conținut așa cum au fost ele agreate cu sindicatele

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat de la Palatul Victoria că în acord cu sindicatele, imediat cu primesc scris de la acestea acordul ca profesorii să se întoarcă la clase, vor…
Vezi articolul

În premieră, diplomele de absolvire a liceului vor fi tipărite integral la Imprimeria Națională, cu tot cu numele elevilor – motivul pentru care actele de studii întârzie / Ministerul Educației nu a anunțat celelalte instituții publice de sincopă

În premieră, diplomele de absolvire a liceului vor fi tipărite integral la Imprimeria Națională, cu tot cu numele absolvenților de liceu din acest an, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației…
Vezi articolul